Segregarea, soluția finală împotriva rasismului

George Floyd n-a murit degeaba: de azi înainte, The Simpsons nu vor mai folosi actori albi pentru a da voce personajelor de culoare. Și dacă măsura dă rezultate, atunci va fi folosită și la show-uri la care lumea se uită.

Dacă formularea de debut vi se pare jignitoare, nu vi se pare, chiar este. Dar nu în sensul în care s-ar grăbi să urle spălații pe creier ai justiției sociale.

E îngrozitor de jignitor că o problemă atît de profundă să fie tratată atît de superficial. E drept, soluția e profund tîmpită, dar nu e genul de profunzime care să rezoneze cu abisul în care se scaldă rasismul american.

„Dar nu înțelegi, dacă e negru să fie jucat de negru!“ E segregare rasială, un neanderthalian înțelege un raționament atît de primitiv. Albi cu albi, negri cu negri. Începem cu roluri separate, terminăm cu toalete și locuri la cinema separate. Albii la balcon, negrii la parter. Sau invers. Cantitatea de involuție rămîne aceeași, indiferent de variantă. Involuția nu e rasistă, ea tratează la fel toate societățile. Să stîrpim rasismul prin involuție.

Pe logica asta strîmbă și chioară, Elvis Presley n-ar fi trebuit să uimească o lume întreagă cu vocea aia cu superbe inflexiuni de negru. Iar Darth Vader n-ar fi devenit personajul legendar grație măiestriei vocale a lui James Earl Jones, pentru că simbolismul cromatic la nivel de costum nu ține loc de rasă. Dacă un asemenea apertheid cultural ar fi fost aplicat în anii ’70, Vader ar fi înspăimîntat publicul cu vocea unui scoțian călcat pe ouă, pentru că atît era în stare David Prowse.

Ajunsă în acest punct, discuția e deviată iremediabil pe panta trecutului. „Dar albii au făcut!“„Dar albii au dres!“ Și exemplele cele mai elocvente prin ridicolul lor sînt cele două filme în care John Wayne și Omar Sharif l-au jucat pe Ginghis Han. Asemenea prostii monumentale de casting probabil că, la un nivel universal, le dau dreptul actualilor protestatari de-a se înfrupta și ei din butoiul cu tîmpenie motivată politic.

Mult mai celebru este cazul lui Alec Guinness, care a nesocotit normele morale apărute 50 de ani mai tîrziu și, machiat bine, l-a întruchipat pe prințul Faisal în Lawrence al Arabiei. Și dacă activiștii de toată mîna sînt gata oricînd să se dea de ceasul morții pentru că un britanic joacă un arab, probabil că adevăratul Faisal ar comenta sec:„Tăceți, proștilor, că a făcut un rol excelent!“. În altă ordine de idei, faptul că Omar Sharif joacă un alt arab este considerat halal, pentru că egiptenii sînt tot aia cu arabii, bănuiesc. Și nu, evident că nu sînt.

Poate ar fi cazul, respectînd termenii absurzi, să-i sărim la beregată și lui Steve Buscemi pentru că l-a jucat pe Hrușciov în Death of Stalin fără să fie un ticălos rus? În definitiv, Nikita a coordonat foametea ucigătoare din Ucraina, deci negru la suflet era cu siguranță.

Dacă tot aminteam de Ginghis Han, e probabil o lecție pe care a predat-o uluitor și pe care, din păcate, civilizația a uitat-o. „Aia cu toți te confundă cu Alexandru Lăpușneanu dacă și tu faci piramide de capete?“ Nu, deși e interesant ce ați reținut din literatură. „Sau aia cu dacă îi omori pe toți nu ești asaltat pe păreri tîmpite?“ Puțin marxist-stalinist, dar nu. „Aia cu meritocrația?“ Fix aia. Băietul a supus sub copitele calului cel mai întins imperiu strîns sub aceeași graniță pentru că a stimulat excelența și a știut s-o pună în valoare.

Exceptînd cazurile în care logica  și realitatea dictează rasa – nu pui un alb drept Black Panther și nu pui un negru drept Bruce Lee –, fie ca rolul să pice celui mai bun. E un chinez vocea cea mai mișto a unui mafiot italian? Felicitări! E un băiet ieșit proaspăt din Harlem îndeajuns de bun încît să fie preferat pentru jumătate din rolurile unei animații cu personaje albe? Băi, aș vrea să văd așa ceva. E un evreu atît de talentat încît să vrăjească publicul cu personajele sale, fie alb-gri savuros de ticălos, fie negru dement, fie fonfăit, fie iubăreț și nițel franțuz, fie amintind suav de Sud prin accent, fie roz și bîlbîit, fie blond și alintat, fie…fie ca măcar cîțiva dintre voi să înțeleagă la cine mă refer și să zîmbească nostalgici cu gîndul la Mel Blanc. That’s all, folks!