În Adevărul a apărut zilele trecute scrisoarea pe care Corneliu Coposu i-a trimis-o lui Sergiu Nicolaescu despre scenariul filmului Oglinda. Nicolaescu, pe atunci coleg în Senat cu liderul țărănist, l-a rugat pe Coposu să-i spună ce crede despre relatarea evenimentelor de la 23 august 1944, cînd Ion Antonescu a fost arestat la Palatul Regal.
Coposu a îndreptat cîteva nume greșite și i-a atras atenția regizorului-scenarist că se abate pînă la denaturare de la adevărul istoric, precizînd care erau scenele din scenariu care n-aveau nici o legătură cu cele întîmplate pe 23 august la Palat. Printre ele, o așa-zisă întîlnire a Regelui cu Emil Bodnăraș și Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentanții PCR.
Coposu i-a mai precizat lui Nicolaescu cîteva lucruri extraordinar de importante. Că nu Regele l-a predat comuniștilor pe Ion Antonescu, ci generalul Sănătescu și că mai ales arestarea mareșalului făcea parte din planul B, în ipoteza că Antonescu ar fi refuzat să iasă din alianța cu Hitler și să transmită armatei ordinele corespunzătoare. De-abia după ce Antonescu a refuzat să rupă alianța cu Hitler, Regele a dat ordin ca mareșalul să fie arestat, a precizat Corneliu Coposu.
Închipuindu-și că Sergiu Nicolaescu a ținut seama de precizările sale, Corneliu Coposu a fost la premiera filmului, ceea ce pentru unii dintre țărăniști a fost un semn că Seniorul a cauționat Oglinda. De fapt, după premieră, Coposu le-a spus celor prezenți cum au stat lucrurile. Liderul de atunci al Opozițieiîi trimisese o scrisoare lui Sergiu Nicolaescu prin care-i reproșa toate abaterile de la adevărul istoric din scenariul filmului. O copie a scrisorii a rămas în arhiva sa personală. Coposu i-a scris lui Nicolaescu că înțelege că într-un film scenaristul își poate lua anumite libertăți, dar nu pînă într-atît încît să contrazică adevărul istoric. Ceea ce i se părea de neacceptat.
Sergiu Nicolaescu nu era însă la prima falsificare a adevărului istoric în filmele sale. În seria filmelor cu comisarul Miclovan, începînd de la Cu mîinile curate, Nicolaescu a dat de pămînt cu adevărul istoric, în filme cu intrigă polițistă menite să legitimeze Partidul Comunist, încă dinainte de a fi preluat puterea politică, după alegerile falsificate din 1946. Căci, în realitate, bandele apărute după război, care acționau nestingherite în București, se foloseau de dezorganizarea Poliției și a Siguranței Statului, produsă de epurările din Poliție și din Servicii, ca să-și facă de cap. Or, Sergiu Nicolaescu a preluat mitologia Miliției și a Securității, inclusiv cu luptele trupelor de Securitate cu „bandiții” din munți. Așa că istoria națională, cum apare ea în filmele lui Sergiu Nicolaescu, are nevoie de multe note de subsol, cînd se difuzează la televizor producțiile sale.
Filmele artistice despre evenimente istorice nu sunt documentare ca sa respecte cat mai fidel realitatea istorica.
E drept ca multi „autodidacti” ce nu prea frecventeaza scoala isi fac educatia mai dupa ureche, inclusiv din filme. Dar asta se intampla peste tot, iar cinematografia continua sa apese pedala de acceleratie pe fictiune. De cele mai multe ori pentru a creste suspansul, alteori pentru ca ultra-patriotismul si ideile agreate de autoritati primesc finantare suplimentara.
Precum in comunism asa si la Holywood.
Asa ca mi se pare patetic articolul din Adevarul care incearca „sa restabileasca adevarul” despre filmele lui Nicolaescu. Realitatea e ca in copilarie a fost mare fan al filmelor lui cu comisari.
Erau misto cu toate stangaciile regizorale si chiar daca nu respectau adevarul istoric intru totul.
Erau reteta americana adaptata pe gust romanesc, cu actori cunoscuti si glume locale.
Dinica de ex. era personajul negativ perfect in filmele lui Nicolaescu, fie el infractor sau legionar. Multa vreme mi-a fost imposibil sa-l vad in altfel de roluri pe la teatru.
Foarte misto pentru acea vreme. Mi-aduc aminte ca se faceau cozi imense cand apareau filmele cu comisari ale lui Nicolaescu, bisnitarii faceau profit frumos in primele saptamani. Lumea dorea divertisment si-l avea.
Desigur ca nu le-am luat drept lectie de istorie, dar unele replici din filmele lui au facut istorie.
ca tot pomeniti despre „Cu mainile curate”, inclusiv fostul presedinte al Romaniei a parafrazat celebra „un fleac. M-au ciuruit”. Au mai fost si altele. Si oricat de comunista sau capitalista ar fi esenta, un film de consum traieste prin aprecierea spectatorilor, prin faptul ca ramane in memoria publicului.
Nu am vazut Oglinda. Si asta nu pentru ca stiam ca distorsioneaza adevarul istoric ci pentru ca mi s-a parut extrem de slab ca film artistic. Mai precis m-a pierdut de spectator de la trailerul in care am vazut un joc actoricesc deplorabil, cu replici recitate precum fac copiii la serbarea de sfarsit de gradinita.