Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sfintele brațe ale locotenentului Cazacu

Zoom Sfintele brațe ale locotenentului Cazacu

La 1859, pe drumurile neumblate din Olt, puțini reușeau să nimerească vatra cătunului Buta, mai ales dacă lotrii le țineau calea. Cele cîteva case risipite la umbra plopilor de cîmpie adăposteau o mînă de gospodari uitați de lume, care-și duceau traiul în tihna aspră a agriculturii de subzistență. Satul părea să stea cu totul la mila Domnului, milă care se lăsa de obicei așteptată și ajungea după ce molima, seceta și inundațiile erau deja acolo. În aceste condiții de vitregie fericită, de pace rustică întretăiată de lene și calamități, a văzut lumina zilei Ștefan, pruncul familiei Ionescu Cazacu, țărani dăruiți cu frica lui Dumnezeu, dar și cu viclenia muritorului încolțit de soartă, căci părinții și-au încredințat fiul celui care li-l dăruise, adică părintelui ceresc. Micul și apoi tînărul Ștefan a fost pus cu burta pe ceaslov, împins cu de-a sila în biserică, pînă cînd Iisus, apostolii și faptele lor au reușit să-i cîștige încrederea. În 1880, Ștefan Ionescu Cazacu a fost hirotonit preot, eliberîndu-se astfel definitiv de munca rudimentară și dezumanizantă a ogorului.

Vreme de 36 de ani, pînă la începerea Marelui Război, părintele Cazacu a alinat cu slujbele și isprăvile sale duhovnicești suferința sufletească a oltenilor, înconjurat de cei opt copii ai săi și de o preoteasă harnică.

În august 1916 e mobilizat în Regimentul 3 Olt, cu sarcina de confesor și gradul de sublocotenent preot, moment în care cucernicia și blîndețea sufletească îi sînt năpădite de un sentiment mai nărăvaș și mai potrivit cu situația: patriotismul. Preotul Ștefan Ionescu Cazacu luptă cot la cot cu soldații pe Jiu, în Dobrogea, pe linia Siret-Nămoloasa și, în cele din urmă, pe frontul din Moldova. Nu-și uită îndatoririle de confesor și-i mîngîie pe soldații care mai pot fi mîngîiați, dar vocația lui de ofițer iese la iveală ori de cîte ori unitatea are probleme în luptă. Pe 3 septembrie 1916, cînd sergentul portdrapel e doborît de inamic, sublocotenentul preot Ionescu Cazacu salvează drapelul unității și contribuie la respingerea unui crîncen asalt nemțesc de infanterie.

Un proiectil de fabricație germană pornit dintr-un obuzier Krupp explodează, pe 18 decembrie 1917, la doi metri de locul unde părintele sublocotenent ținea o slujbă militară în aer liber, asistat de zece soldați și un ofițer. Schijele îi străpung pieptul, șoldurile și craniul, omorîndu-i în același timp pe toți ceilalți. Părintele e înmormîntat cu onoruri în satul Pufești din județul Putna. Numele lui e pomenit în multe ordine de zi, iar pieptul îi e plin de decorații. Însă nemurirea preotului, avansat locotenent post-mortem, e luată în serios și de arhangheli. Căci, cîțiva ani mai tîrziu, cînd e dezgropat pentru a fi reînmormîntat în mausoleul de la Mărășești, martorii descoperă că brațele lui n-au putrezit, asemenea moaștelor sfinte, în timp ce restul trupului a urmat calea obișnuită a chimiei organice.

Biserica încă dezbate nivelul de sfințenie propus de brațele martirului Cazacu, în timp ce în lumea laică a onoarei militare și a curajului fizic totul e clar: locotenentul Ștefan Ionescu Cazacu a fost un erou.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
romania100