Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Și îngerii au demonii lor. Și demonii sînt adaptări tîmpite

Zoom Și îngerii au demonii lor. Și demonii sînt adaptări tîmpite

Nu există un singur minut în care spectatorul să se bucure că privește filmul de azi. Nici măcar unul. Prima jumătate de oră este o odă închinată plictiselii și un imn dedicat lipsei de viziune și de talent. După care situația devine cu adevărat nasoală.

Robert Rodriguez nu e regizor. E un copil tălîmb și rău care a rupt toate picioarele unui miriapod și acum se amuză să vadă cum se tîrîie mai departe. Pentru că asta face filmul lui: se tîrîie și imploră cu lacrimi în ochii ăia mari și ridicoli de anime să ia un editor o lopată și să-i curme suferința cu o lovitură eliberatoare. Nu durează mai mult de 45 de minute să-l înțelegi perfect pe miriapod. Întîi ai prefera să-ți rupă cineva picioarele în loc să privești chestia asta. Apoi începi să tînjești după lopata aia, a cărei mîngîiere pare așa de dulce că numai gîndul la ea îți provoacă o criză de glicemie.

Parte din problemă stă din start în abordare. Japonezăriile nu merg adaptate. Ele funcționează, uneori delicios de-a dreptul, în zona lor desenată. Acolo unde privitorul acceptă din start cultura și mentalitatea japoneză, acolo unde suprarealismul se introduce în poveste cu grația unei pisici ninja, acolo unde ochii mari au sens, haz și decenii de tradiție. Și, da, insist asupra ochilor pentru că e de-a dreptul ridicol să faci un film în care cyborg-eroina pare în fiecare moment victima unui sex anal surpriză, pentru că are ochii cît roata carului în timp ce restul personajelor nu numai că n-au drona cu dildău amușinînd la turul nădragilor, dar în mod cert n-au nici anus, atît de normală le e privirea.

Filmele americane sînt locul unde suprarealismul se duce să moară de rușine. Parte din schepsisul poveștii originale, gîndită de Yukito Kishiro, era că umanitatea există și pentru cyborgi. Eroina principală e un tocător de carne cu sentimente, cu conștiință, cu spirit de sacrificiu. Abordare care merge în zona creativă japoneză, pentru că japonezii sînt niște ciudați care au inventat desene animate porno cu tentacule.

În adaptarea americană, umanitatea își găsește locul ca un ambreiaj de Dacie pe un camion Mercedes. Degeaba arată convingător la nivel vizual dacă nimeni nu e convins de poveste, de dialoguri, de interacțiune. Puțoiul adolescent se îndrăgostește de găleata de șuruburi exoftalmică pentru că așa zice scenariul. Christoph Waltz ar vrea să fie un doctor misterios, tată de familie, luptător feroce, dar rolul e mai decorativ decît un ghiveci de trandafiri de plastic pictați pe un perete. Mahabharata Ali nu lua Oscarul pentru rolul aschimodic de aici nici dacă era singurul negru pe care îl mai găsea Academia să-l nominalizeze. Povestea se tîrîie de la punct la punct pentru că așa trebuie, previzibil, plictisitor și cu un sentiment general de silă.

În rarele momente cînd filmul iese din ritmul comatos sînt sclipiri, dar par mai mult amintirea farmecului din animația originală. Lumina soarelui oglindită de lună într-o noapte cu eclipsă parțială.

Piulița de pe mormanul de fierătănii e invincibilitatea eroinei. În tot filmul e doar un moment în care aura de invulnerabilitate pare să pălească, dar e momentul ăla pe care toată lumea îl așteaptă de o jumătate de oră pentru că e nevoie de un motiv ca să treacă la armura și mai șmecheră care stă de ceva vreme în așteptare.

Dacă vreți neapărat să vedeți Alita: Battle Angel, aruncați un ochi pe YouTube, originalul e acolo în toată splendoarea lui. Să dați bani pe film e o jignire la adresa portofelului și să-l piratați e o crimă împotriva digitalizării.

Alita: Battle Angel. R.: Robert Rodriguez. Cu: Rosa Salazar, Christoph Waltz, Mahershala Ali.

1 comentariu

  1. #1

    Mahabharata? Probabil e una dintre faimoasele surori upanishadele Ali. Oricum, s-a potrivit perfect in articol. Bietul dl Darie are toata aprecierea mea pt caznele la care a fost supus.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Întoarcerea clasei muncitoare în paradisul capitalist

    10 septembrie 2019

    Dacă-n popor se zice că sula nu știe carte fiindcă la școală a stat tot timpul sub bancă și n-a văzut ce se scrie pe tablă, e clar că noua […]

  • Frăția lichelelor

    10 septembrie 2019

    Scaunul de la Cotroceni, scos la licitație în noiembrie, vine cu un pachet promoțional de putere neagră. Serviciile secrete sînt incluse, pot fi cumpărate practic pe nimic doar păstrîndu-li-se șefii […]

  • Petroave!

    10 septembrie 2019

    Cea mai jalnică scuză este, totdeauna, „N-am știut!“. Copiilor poți să le-o ierți, dar adulților, nu. Mai ales că un principiu de drept spune că necunoașterea legii nu te absolvă […]

  • Nimerick

    3 septembrie 2019

    De mori ca mîine, scapi de-o povară: frica de moarte o să dispară și-o să te-apuce, unsă cu miere, o mare poftă de înviere.  

  • Adevărul e că nu se mai muncește, tovarăși

    3 septembrie 2019

    Analfabet și criminal, Nicolae Ceaușescu sare în ajutorul urmașilor săi președinți. Rafala care l-a împiedicat să ni se destăinuie pe larg începe să rănească un public tot mai numeros. Pe […]