Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

SILVIU LUPESCU: „Dacă te oprești, e greu să repornești și, mai ales, să recuperezi”

Zoom SILVIU LUPESCU: „Dacă te oprești, e greu să repornești și, mai ales, să recuperezi”

Cum e Editura Polirom la 25 de ani? Dar cum a fost la început de tot? Despre asta am stat de vorbă cu Silviu Lupescu, directorul editurii, care ar fi vrut s-o sărbătorească la Tîrgul de Carte din vară, Bookfest, dar n-a fost să fie. Apoi despre muzică, superstiții și memorii.

Cristian Teodorescu:Ce face Editura Polirom la 25 de ani? Sper că n-o măritați.

Silviu Lupescu:La 25 de ani nu e nici un risc, abia după 40 de ani se poate plînge că rămîne fată bătrînă. Așa că are timp să aștepte…

C.T.:În februarie nu v-ați sărbătorit că era februarie, apoi a venit COVID-ul.Și după aceea?

S.L.:Acum 25 de ani,editurile nou înființate trebuiau „omologate” de Ministerul Culturii. Exista o comisie fără avizul căreia nu primeai ISBN-uri de la Biblioteca Națională. Nu era ca acum, cînd ISBN-uri primește chiar și un centru xerox de la colțul străzii și își zice editură. Erabirocrație…Țin minte că din acea comisie făcea parte și regretatul Zigu Ornea, un editor cum nu mai sînt mulți astăzi. A analizat planul editorial cu care mă prezentasem, a ridicat din sprînceneși a spus ceva de genul: „Ai grijă cu titlurile astea, să nu ratezi.Cîți redactori zici că ai?”. Nu aveam nici unul pe atunci, eram singurul angajat. Asta se întîmplaîn februarie1995.Mai păstrez și acum „atestatul” acelaîngălbenit purtîndștampila unei direcții pompos intitulate pe el –„Strategie Culturală, Prognoză, Management”. Primele cărți au apărut abia după vreo două luni, de aceea aș fi vrut să marcăm evenimentul în mai, cu prilejul Bookfest-ului. N-a fost să fie…

C.T.:Alte edituri își dedică volume scrise de alții la aniversări. Polirom, nimic. E bună discreția asta?

S.L.:Da, se poartă asemenea volume tip Omagiu – nu?„Mă sparie gîndul”că autorii sau colaboratorii noștri apropiați ar fi scris că România ar fi fost altfel dacă urma exemplul „insulei” Polirom sau alte asemenea năzbîtii însoțite eventual de cîteva osanaleînchinate șefului și principalilor „artizani” ai editurii, cei care îi „căptușesc zidurile”. Polirom „ca o operă de artă”, fericirea de a publica la Polirom etc. etc… Brrr…

C.T.:Care a fost prima carte pe care ați scos-o la Polirom?

S.L.:Se intitulaPentru Europa: integrarea României. Aspecte ideologice și culturale. Aborda o temă fierbinte în 1995, iar Adrian Marino o trata – cum altfel? – polemic. Era în perioada cînd se pregătea să renunțe să mai scriedespre literatură și să se dedice lucrărilor ideologice. Îmi scria să nu îi mai trimit cărți de literatură, doar de politologie. Cărțile lui ulterioare aveau să fie programatice, dedicate integrării culturii române în cultura europeană. Nu suporta provincialismul,pospăiala sau suficiența, naționalismele de orice fel, centralismul, pretențiile dirijiste și coteriile culturale – era un liberal în sinea lui, iar pentru felul lui de a fi și de a gîndi mulți nu l-au iertat nici azi.

C.T.:Dar cartea despre care crezi că v-a purtat noroc la început?Chiar dacă, sper, nu ești superstițios.

S.L.:Uite, am să te decepționez: sînt superstițios. Cred că acea carte a lui Marino mi-a purtat noroc. Lansarea a avut loc la Casa Pogor din Iași, în grădina căreia Adrian Marino avea „chilia” lui preferată pe care directorul din acea vreme al muzeului, poetul Lucian Vasiliu, i-o punea întotdeauna la dispoziție cu multă amabilitate ori de cîte ori venea în vizită la Iași. Lume multă, presă, oficialități… După lansare, au urmat autografele. Printre primii care au solicitat o dedicație a fost o persoană din sală care s-a prezentat drept „prințul Sturdza”. Mărturisesc că nu știam nimic despre „Prințul” aflat în acea vreme în vizită la Iași. Cu cinismul și umorul său caracteristic, Adrian Marino avea să revină mereu la acel moment – „domnule Lupescu, să am un prinț prezent la o lansare, așa ceva numai la Iași mi se putea întîmpla”. Țin bine minte că una dintre persoanele care îl însoțeau, probabil secretarul său, a venit și mi-a oferit o bancnotă de 50 de franci elvețieni, „un mic cadou din partea prințului, pentru noua editură ieșeană”. Cartea costa la vremea aceea șapte lei (vreo doi-trei dolari, cred).A trecut ceva vreme de atunci… Adrian Marinoavea să treacă în neființă în 2005. Recent, s-a stins din viață și prințul Mihai Dimitrie Sturdza, strănepotul domnitorului Mihai Sturdza. Ampăstratînsă bancnota aceea de 50 de franci elvețieni, seria 04K5057853, ca pe un soi de talisman, cu sentimentulvag că ar putea contribui în vreun fel, cît de puțin, la succesul editurii. O superstiție, cum bine spui…

C.T.: Superstiții din astea am și eu, dar le zic altfel. Pe vremea crizei din 2008 plus cîțiva ani, v-a trecut glonțul pe la ureche sau sînt exagerațiuni?

S.L.:Pe noi glonțul ne-a atins abia spre final, în mai 2010,după ce Băsescu a tăiat salariile cu 25%. Cu același procent am scăzut și noi, dar piața de carte a suferit o recesiune cu mult mai mare, de cca 40%, din care și-a revenit greu. Pe de o parte, au fost factorii demografici (avem cel mai mare exod din istoria României, vreo patru milioane de suflete), pe de alta, consumul cultural ne plasează net în coada UE, încît cu greu s-a mai putut depăși cifra de afaceri de dinainte de 2008 – s-a întîmplat abia în ultimii doi-trei ani, parțial și datorită inflației,

C.T.:Aud că atunci cînd a început pandemia v-ați izolat în muncă la editură. Nu ți-a fost teamă?

S.L.:„Teamă” e mult spus…O lege nescrisă ne învață să facem invers decîtconcurența.Așa că am refuzat să intrăm în șomaj tehnic și ne-am propus să continuăm programul editorial atît cît vom avea resurse să o facem. Ne-a ajutat oarecum și „experiența” crizei precedente. Dacă te oprești, e greu să repornești și, mai ales, să recuperezi. Cert e că au existatdificultăți în ce privește distribuția – care a migrat masiv spre e-comerț –, mă refer mai ales laacei difuzori obișnuiți să plătească pentru cărțile vîndute după trei-patru luni, timp în care rulează banii editurilor. Ne-au ajutat mult tipografiile, chiar dacă și ele au avut de suferit în egală măsură de pe urma pandemiei.

C.T.:Unii spun că de cînd a început pandemia le merge bine, alții, că prost. La Polirom cum e?

S.L.:E cam devreme să tragem linia. Primele concluzii vor veni abia la toamnă, pentru că sezonul estival nu a fost niciodată propice vînzărilor de carte.Unele statistici realizate la nivel european menționează o scădere de 85% a vînzărilor de carte în România. Nu știu pe ce informații se bazează, pentru că noi nu avem un sistem național fiabil de măsurare în timp real a vînzărilor de carte. Ca editură, sîntem cu vreo treizeciși ceva de procente peste această cifră, adică nu ne plasăm la coada cozii, dar e prematur să fac estimări pentru ce va fi la sfîrșitul anului.A avut și pandemia partea ei bună, totuși: mulți s-au retras și s-au dedicat scrisului. S-ar putea să avem o recoltă editorială bunicică la toamnă, nu doar jurnale din vremea contaminării.

C.T.:Cînd crezi că ne mai întîlnim la tîrgurile de carte, în vechea formulă – sau să-mi iau adio?

S.L.:Hai că devenim nostalgici! Dacă tîrg de carte nu (mai) e, nimic nu (mai) e!Cred că o să cam ducem dorul tîrgurilor de carte: erau printre puținele momente cînd editorii și autorii scoteau capul în lume. Pentru două-trei zile deveneam și noi „cineva”. Și asta chiar dacă breasla scriitorilor e divizată: cei mai mulți vor să aibă lansări la tîrg, pe cînd alții, mai puțini, nu admit nici în ruptul capului să-șilanseze cărțile la un loc cu „plebea”. Problema e mai generală însă, pentru că 2020 este anul în care editorii au fost lipsiți de mijloacele uzuale de promovare, instrument fără de care și vînzările scad. Așa-zisele lansări pe net sînt mai degrabă niște paliative – ca un meci fără spectatori în tribune.Nimeni nu poate spune dacă în 2021 se vor mai organiza tîrguri de carte sau nu.

C.T.:Ce muzică asculți în vremurile astea, adică, mai precis, pe cine?

S.L.:Va fi existînd o muzică anume pentru „vremurile astea”? Probabil… În starea de psihoză generalăamplificată în fel și chip de media, de „specialiștii” noștri epidemiologi și de politicieni, muzica ar putea fi o terapie. Nu te mai lași manipulat de emisiunileTV, nici de așa-zisele „site-uride știri”, și te refugiezi în muzică.M-am bucurat sincer că au fost reunite pe un CD compozițiile pentru pian ale lui Constantin Silvestri, și asta la o casă de discuri germană importantă, la Hänsler – este meritul Luizei Borac, cea care a realizat și prima integrală Enescu pentru pian. Un CD apărut în Germania, subliniez, pentru că dacă apărea în România nu ar fi avut nici un ecou, nici distribuție internațională. Să fac o recomandare? Integrala sonatelor pentru vioară și pian de Mozart, cea de la Hyperion – cu Alina Ibragimova și Cédric Tiberghien. O interpretare modernă și, cred eu,deosebită.

C.T.:Nu te-am întrebat niciodată. Îți scrii memoriile?

S.L.:Nici eu nu m-am întrebat. Sînt sanguin și uneori coleric, nu și extrovertit.La un moment dat, aveam în plano contribuție la un volum despre călătoria pe care am făcut-o prin Bucovina și Maramureș acum cîțiva ani, însoțindu-i pe Norman Manea și pe regretatul Antonio Tabucchi.Nu știu de ce, dar în puținele rînduri pe care le-am schițatpăream un personaj de prisos. Or, sub pretextul că sînt amintiri, de multe ori cărțile de memorii riscă să alunece într-un fel deautoidolatrie. Vrînd-nevrînd, autorul devine personajul principal. În ce mă privește, pe de o parte, nu am mare încredere în memoria mea, nu e punctul meu forte, pe de alta, nu mi-e clarîn ce măsurătrebuie să funcționeze autocenzura în cazul unor memorii scrise cu scopul de a fi citite. Evident, ar fi și posibilitatea să le scriu doar pentru mine, adică să fiu unicullor cititor.Nu știu… Așa că lasă-mă să amîn răspunsul pentru altă dată.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]