Există filme care te alungă din sală înainte de final. Ăsta e filmul care te alungă din sală de la primul trailer. Dacă Dr Strange ar intra din greșeală la rateul ăsta și ar rula un trailer la Deadpool 2, piatra lui magică de întors timpul și-ar pune girofarul și ar urla: „Fugi în altă dimensiune înainte să înceapă filmul!”. „Nu pot!”, ar răspunde personajul lui Cumberbatch, „pentru că acolo e Thor și mă va lua nervos la ciocane!” „Nu-i nimic, o să spună «No homo!» după aia. Și chiar dacă nu spune, tot e o soartă mai bună decît să vezi Amnezie cu surprize!”
Între timp, pe planeta Titan, Iron Man filosofează: „Thanos, ai ucis jumătate din umanitate și ai ratat netalentații care au făcut mizeria asta? Dobitocule!”.
Poate am exagerat în rîndurile de mai sus. Amnezie cu surprize nu e titanic de prost. E mai mult o combinație între lîncezeala transpirată de autobuz preorășenesc și o marmeladă care a mucegăit. Și asta doar bazat pe meritele lui, fără să-l fi comparat cu originalul din anii ’80.
Sigur îl știți, e filmul în care o milionară amnezică ajunge sclava a cinci masculi din Oregon, dintre care doi gemeni.
Bine, poate că paragraful de mai sus a ieșit puțin interpretabil dacă aveți fetișuri dubioase – și să vă fie rușine, pe această cale! Să încercăm altfel: o bogătană nesuferită ajunge mamă de familie în cea mai de jos castă a sărăciei în urma unui accident soldat cu amnezie. Premisa, tipică anilor ’80, mustește de ridicol și absurd, dar se susține prin tonul grațios și prin niște actori principali aflați într-o zi mare.
Amnezie cu surprize e progresiv, feminist și vrea să sfărîme tavanul de sticlă al patriarhatului inversînd sexele. Și rău face: Eugenio Derbez nu e Goldie Hawn, iar Anna Faris este o proastă imitație de Kurt Russell. Nici unul, nici altul nu se dovedesc capabili să stoarcă măcar o fărîmă de haz din scene care, în original, se jucau de-a cornul abundenței cu o naturalețe acum de-a dreptul umilitoare. Derbez nu pare să fi depășit faza clovneriei de telenovelă de matineu, unde vorbitul pițigăiat și mimica exagerată erau considerate umor. Faris a devenit celebră cu seria Scary Movie și n-a evoluat, cel puțin aici, nici măcar cu un milimetru. Dar probabil că lucrul cel mai insultător pentru public este că amîndoi sînt capabili să pretindă că funcționează ca un cuplu pe ecran, așa cum pretinde Grapini că nu e analfabetă.
Există ceva mai trist decît scenele preluate din original și măcelărite prin lipsa de viziune regizorală și de talent actoricesc? Da, finalul. Unde originalul avea haz, avea ritm și știa să păstreze surpriza pentru încă o poantă simpatică, remake-ul simte nevoie să practice finalul de după final, unde totul se termină cu bine abia după ce lecția aia autoerotizată despre cum iubirea e mai importantă decît munții de bani a fost băgată pe gît publicului de către corporația capitalistă. Sper că ironia este evidentă.
https://www.youtube.com/watch?v=hyAZZEcC_8A
Amnezie cu surprize. R.: Rob Greenberg. Cu: Eugenio Derbez, Anna Faris.
