Șlapi, omul poienilor

Circula o glumă pe Net că vara nu începe cu adevărat pînă nu vezi primul cocalar cu maieul ridicat peste burtoi, care se scaldă în șlapi într-un pîrîu, în timp ce sparge semințe și dă din fund pe o manea, ca balerinele de la Balșoi. Ei bine, prieteni, puteți să stați liniștiți, vara a început pentru că l-am văzut pe vestitorul ei, executîndu-și micul dans ritualic de alungare a virușilor în apele scăzute ale Doftanei. E drept, l-am văzut doar o fracțiune de secundă, din goana mașinii, dar apoi m-am liniștit. L-am văzut din nou, un kilometru mai încolo, făcînd focul pe șinele de tren, și din nou cinci kilometri mai încolo, cu toată familia furînd pămînt de flori. Apoi l-am văzut aruncînd o sticlă de plastic pe geam, apoi l-am văzut coborînd de pe munte în sandale și șosete, cu handsfree-ul în ureche, apoi l-am văzut înghesuindu-se la o tonetă cu chips-uri, apoi l-am văzut căcîndu-și cîinele în mijlocul potecii. Știți cum la alții natura a început să se vindece frumos, cu delfini, curcubeie, fluturi și păsări colibri? La noi s-au întors șlăparii de pîrîu, șlăparii de poieniță, șlăparii cu grătar și mai ales șlăparii cu volan. Bine, poate de fapt n-au plecat niciodată și toată povestea asta cu izolarea a fost doar o conspirație în masă ca să se simtă și oamenii bine fără să-i deranjeze elitiștii cu toate prejudecățile lor.