Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Spaţii de cazare la mare înălţime. Cabana Silva, Ciucaş

Zoom Spaţii de cazare la mare înălţime. Cabana Silva, Ciucaş

Continuăm serialul de cabin reviews util montaniarzilor uituci, care n-au pus cort şi sac de dormit în rucsac, sau sinistraţi, în căutare de adăpost în caz de furtună/avalanşă. Sau de întîlnire cu ursul. Recomandarea de azi: Cabana Silva din Masivul Ciucaş.

Adresa: Pe platoul alpin de sub Culmea Gropşoarele-Zăganu, puţin mai jos de Staţia Seismică. Altitudine 1.300 m.

Căi de acces: Din Cheia, pe traseul bandă galbenă care taie serpentinele unui drum grav accidentat (1,5 ore). În week-end, cocalari cu SUV-uri sau ATV-uri urcă aici pe roţi; din fericire, se cazează la motelul manelist Muntele Roşu, situat la o distanţă sanitară faţă de Silva.

Dotări: Cabana e, practic, un minicomplex turistic: pe lîngă clădirea principală, cea care adăposteşte doar administraţia, sala de mese şi bucătăria aferentă, s-au aciu­at 14 căbănuţe din lemn dotate cu cîte două/patru paturi, măsuţă, veioze şi calorifer electric. Toaletele, aflate într-un corp separat, sînt curate şi, culmea, au şi apă, şi săpun.

Preţuri: 65 lei/noapte căsuţa cu două locuri. Selecţiuni din meniul amabilului cabanier-bucătar Sorin Bucurescu: ciorbă de văcuţă (7 lei), piept de pui la grătar cu garnitură (14,50 lei), clătite cu gem (4 lei), cafea (3,50 lei).

Ambianţă: Silva e ultima staţie înainte de ascensiunile spre vîrfurile Ciucaş (1.954 m) şi Zăganu (1.817 m), deci e mai mereu aglomerată cu călători care urcă sau coboară. Dar un cui în care să-ţi atîrni polar-ul la uscat se găseşte oricînd, fără rezervare.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia