Steaua e România, se știe, Doamne iartă-ne. A încăput pe mîinile și picioarele străinilor. Căpitan titular e Fernando Varela, inimosul apărător, prezent și în atac, la fazele fixe, cu periculoase lovituri de Capul Verde. În ultimele două meciuri, bunuțe, cu Trencin la Zilina și cu Tîrgu Jiu la Turnu Severin, și-au afirmat ambițiile alți doi prădători internaționali: algerianul Jugurtha Hamroun și galo-romanul Grégory Tadé. Cu aplomb, bătăioși, promițători – nouă ne-au plăcut. Dacă și tandemul de mijlocași centrali Breeveld-Muniru (subțirei, slăbuți, neconvingători) s-ar apropia de prestațiile unor Pintilii-Bourceanu, nenică, ar însemna că chiar ne-au cucerit complet. Vom ajunge o insulă de latinitate într-o mare pată de culoare.
Facem și noi pe rasiștii. Asta e, cînd evaluăm echipa-etalon a României, cea cu care ținem (doar) în competițiile europene. FCSB chiar că anticipează o tendință (un trend, cum s-ar zice, mai nou). Lăsați străinii să vină la echipă! Așa grăi profetul Gheorghe Becali, iar voia lui se împlini. Copiii și juniorii din pepiniera proprie, mai dă-i în Maica Domnului, poa’ să aștepte. E și bine, e și ciudat ce iese din toate afacerile acestea. Clubul se întărește, dar Naționala nu crește. Întreaga tulburare, invazia migratoare, iacătă, generează efecte paradoxale: Alex Chipciu a înviat din morți, în timp ce Gabi Tamaș nu s-a trezit, fiind mort de beat. Altfel, Mirel Rădoi rămîne un antrenor de perspectivă.
În amplul flux al globalizării, Bucureștii își consolidează statutul de metropolă de la periferia Europei. Avem capacitatea (chestie confirmată!) să-i integrăm pe noii sosiți, ajunși din toate zările lumii. De exportat, e drept, nu prea mai avem ce. Copiii și juniorii noștri sînt deja legitimați în Spania sau Italia, Anglia sau Franța. Mergem înainte, asta e. Hai noroc, hai România!
