Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Străinul. Nu scoate pistolul din buzunar cînd te bate soarele în cap

Zoom Străinul. Nu scoate pistolul din buzunar cînd te bate soarele în cap

Aveam vreo 15 ani cînd am citit Străinul lui Camus. Persoana care-mi împrumutase cartea, un prieten mai în vîrstă, m-a sfătuit  să citesc mai întîi romanul şi de-abia după aceea prefaţa. Bineînţeles că am procedat invers. Prefaţa m-a intimidat. Existenţialism, problematica filosofică a lui Camus, tot chestii din astea care te fac să te simţi ignorant. Ceea ce m-a mai încurajat a fost tabelul cronologic, din care am aflat că autorul jucase fotbal la un club din Alger. Fusese portar, amănunt care m-a încurajat şi mai tare, din motive personale. 

Citesc romanul şnur, cum ar veni, tot aşteptînd, de la o pagină la alta, să apară complicaţiile alea din prefaţă. Străinul curgea tot mai rapid şi mai palpitant, în timp ce Meursault povestea, aproape neutru, cum a ajuns să împuşte cu pistolul un arab care-l atacase cu cuţitul, după o altercaţie mai veche, nefinalizată, şi cum a ajuns să fie etichetat drept asasin cu sînge rece din cauză că nu nu plînsese la înmormîntarea mamei sale. 

Şi chiar dacă ştiam din prefaţă – obiceiul prost al prefaţatorilor! – că Meursault avea să fie condamnat la moarte, am tot tras nădejde, pînă în final, că i se vor acorda circumstanţe atenuante: legitimă apărare, lipsa antecedentelor, cît şi faptul evident că părea un om cumsecade, pe care cuţitul arabului şi soarele arzăzor al Algeriei îl făcuseră să apese pe trăgaci de mai multe ori decît ar fi fost cazul. 

Uite că nu! Opinia publică îl condamnase pe Meursault încă dinainte ca el să-l fi ucis pe arab. Fiindcă la înmormîntarea mamei sale n-a manifestat nici un semn vizibil de suferinţă şi nici măcar de părere de rău. De unde opinia publică a dedus că era un monstru incapabil de sentimentele normale care ajută la bunul mers al societăţii. Şi l-a aşteptat, cu acea răbdare de care nu e în stare decît opinia publică, să confirme acest diagnostic. 

La începutul romanului, cînd află că mama sa nu mai are mult de trăit, Meursault recunoşte sau, mă rog, mărturiseşte că nu mai aveau ce să-şi spună, şi ca atare se înstrăinaseră unul de celălalt. La înmormîntarea ei, nu le oferă celor prezenţi un spectacol al durerii filiale, dar asta dintr-un fel de loialitate sentimentală faţă mama lui. Ar fi însemnat să mintă la despărţirea de ea, pentru a răspunde aşteptării necrofile a celor care voiau să fie satisfăcuţi de suferinţa lui. 

Camus are în cap un lucru, cînd îl scrie pe Meursault: că personajul său nu e un erou şi nici n-are stofă de erou. E un tip obişnuit, mai degrabă mediocru, care nu are decît curajul să se comporte ca atare. Dacă ar fi avut sentimente puternice, Străinul n-ar fi ajuns să constate că nu mai are ce să-i spună mamei sale, iar la moartea ei ar fi plîns-o fără să-l aştepte nimeni să izbucnească în lacrimi. 

Bun, dar dacă nu era în stare de asemenea sentimente, ce-a avut cu arabul pe care l-a împuşcat cu asupra de măsură? În roman, în afară de personajele ştiute, mai există un personaj. Acesta e căldura şi lumina orbitoare a soarelui din Algeria care irită nervii, întreţine apetitul sexual şi îl excită pînă şi pe unul ca Meursault, făcîndu-l să iasă din mediocritatea lui şi să-şi golească pistolul de gloanţe în trupul arabului care i-a arătat cuţitul, ca pe o lamă orbitoare, care i-a luat minţile pentru cîteva clipe inocentului asasin.

2 comentarii

  1. #1

    de ce sa incercam sa dam sens, acolo unde nimeni nu-l vrea?

  2. #2

    deci nu doar eu mai caut si acum, dupa vreo 5 ani, sa inteleg ce-i cu Meursault asta…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale