Surpriza lui N. Manolescu pentru Marin Mincu

Marin Mincu avea un interes editorial la Editura Paralela 45 din Pitești. Îi scotea Călin Vlasie o carte cu multe note de subsol. Tot atunci avea și Nicolae Manolescu o treabă la aceeași editură. Își pregătea Istoria literaturii pentru apariție. Cei doi nu se înghițeau, așa cum numai criticii literari știu să nu se înghită, încît Vlasie avea grijă să-i invite la Pitești în zile diferite, ca să nu se întîlnească. Mincu știa de Istorie și-l întreba pe editor: „Ce-a scris, domnule, Manolescu despre mine?”. Călin, cărbune acoperit: „Nu pot să vă spun, domnule Mincu!”. Totuși, de fiecare dată cînd se ducea la editură, să-și migălească volumul, Mincu îl tatona cu aceeași întrebare. Vlasie, nimic. Citise Istoria, dar avea, zicea, consemn de la Manolescu să nu sufle o vorbă pînă nu apare cartea. „Domnule, dar cîte pagini a scris despre mine, asta poți să-mi spui!”, a întors-o italienistul, ros de curiozitate. Și asta era secret! După ce-a apărut Istoria, se duce Marin Mincu la Tîrgul de Carte și o cumpără, încă din prima zi. În ziua următoare se postează în fața lui Vlasie și pufnește: „Domnule, m-ai mințit! N-a scris nimic!!”. Vlasie încearcă să-l calmeze, dar pe un ton ritos: „Domnule Mincu, nu v-am spus nici că a scris, nici că n-a scris. V-am zis doar că nu pot să spun. Vă amintiți, nu?”. Criticul nu părea să-l audă: „Transmite-i ipochimenului… Nu-i transmite nimic! Marin Mincu va scrie cîteva cuvinte despre această însăilătură diversionistă”.