Zdreanță, javră, bagabont, jigodie, jeg, panaramă, bandit, nenorocit, gioarsă – sînt termenii familiari cu care se gratulează, duios, oamenii noștri de fotbal. Amabilități reciproce, schimb de opinii, prilej de rating sau de tiraj pentru mass-media. Ne-am obișnuit, din păcate.
Ci, în sezon mort, publicul amator de bălăcăreli avu parte de un regal, o înfruntare între grei: Gigi Becali vs. Mitică Dragomir. Pornit să-l detroneze pe campionul din varianta LPF, entuziastul Gigi a atacat primul, cu niște pizduieli directe, la stomac. Dar nici experimentatul Mitică, liderul en-titre, nu s-a lăsat mai prejos. A replicat prompt, cu niște croșee de înjurături la figură. A fost box curat, în noroi, nu fotbal. Meciul se va relua mai către toamnă. Între timp – conform declarației unuia dintre protagoniști – va fi silenzio stampa. Om de cultură: cu cele 13 clase terminate la seral și cu ăia 3 ani neterminați la facultate, ar avea – zice dînsul – de două ori mai multă școală decît alea 8 clase completate de Oracolul din Bălcești.
Și totuși, de fapt: de la ce s-or fi luat în clanță doi foști parteneri de joc, aflați adeseori pe aceeași linie, chiar dacă aceasta devenea un marț? De la bani? Corect și un pic (prea) banal! Aici e și un război al (ne)civilizațiilor. Gigi și Mitică aparțin unor culturi diferite. Pe vremea cînd Gigi făcea bișniță ilegală, Mitică era ofițer la Dinamo Victoria. Pe urmă, în 1990, cînd Mitică era poprit la pîrnaie, Gigi se lansa ca om de afaceri. Așa s-a născut Noul Fotbal Românesc: cu moștenitorii Vechiului Regim și cu nou-veniții de la periferie. Cu multe relații vechi ale unora, cu multele lovele noi ale celorlalți. A funcționat admirabil. D-aia și ajunserăm în halul în care am ajuns. O simbioză perfectă între securiștii de Partid și derbedeii de stat la ciupeală.
Și d-aia, iarăși, zicem: e nasol cînd se ceartă om cu om de fotbal. Nu ne puteți eșua decît împreună!
