Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Țarul arde și bomba se piaptănă

Zoom Țarul arde și bomba se piaptănă

Știți că, zilele trecute, Putin a sărbătorit cu mult fast victoria în Marele Război de Eliberare a Patriei pînă la Berlin (noroc cu americanii, că ar fi fost pînă la Atlantic). Poate mai puțini știu că rușii consideră al doilea război mondial ca început pe 22 iunie ‘41 și încheiat pe 9 mai ’45. Deși, imediat după invadarea Poloniei în ’39 de către nemți, rușii au invadat cealaltă jumătate de Polonie, Țările Baltice, Moldova și au încercat și cu Finlanda, însă nu le-a mers. Iar după 9 mai, războiul a mai durat încă vreo patru luni, pînă ce au dat americanii cu cele două bombe la Hiroshima și Nagasaki.

Și, de fapt, aici voiam să ajung, la ce-a urmat după cele două. Pentru că sfîrșitul celui de-al doilea război mondial n-a însemnat decît începutul Războiului Rece și al nebuniei cu armele atomice/nucleare. Și încordarea mușchilor americani și ruși a atins un punct culminant pe 30 octombrie 1961, la doar șase luni după zborul epocal al lui Iuri Gagarin. Atunci, URSS a detonat cea mai mare bombă creată de om, Big Ivan, deși toată lumea o știe drept bomba Țar, pentru că a fost un fel de țar al bombelor.

Dar hai să vă povestesc puțin despre Big Ivan: a fost de 1.400 de ori mai mare decît bombele de la Hiroshima și Nagasaki. Ba, încă, dacă iei toate exploziile din al doilea război și le înmulțești cu zece, ajungi la puterea dezlănțuită de Big Ivan.

Globul de foc a avut o rază de trei kilometri, iar ciuperca atomică s-a ridicat în atmosferă 64 de kilometri. Sau, ca să punem lucrurile în perspectivă, de șapte ori cît Everest. Lumina exploziei s-a văzut la peste 1.000 de kilometri. Bomba a generat un cutremur de gradul 5 pe scala Richter, iar unda de șoc a făcut ocolul Pămîntului de trei ori. Suflul exploziei a spart geamuri în Finlanda și Norvegia, la peste 900 de kilometri depărtare. Iar la 100 de kilometri puteai păți arsuri de gradul trei.

Și fiți atenți: asta a fost jumătate din puterea de care Țarul era capabil. De fapt, bomba ar fi generat prea multe resturi radioactive dacă se mergea pe designul inițial. Prea multe, adică vreo 25% din tot ce căzuse pînă atunci de la Hiroshima. Așa că, în loc de niște componente din uraniu, s-a folosit plumb. Asta a tăiat puterea detonării la jumătate, 57 în loc de 100 de megatone, și a eliminat 97% din reziduurile radioactive. Deci Țarul a fost cea mai mare și cea mai curată bombă nucleară detonată în istorie.

De ce vă spun toate astea? Habar n-am, m-am gîndit că poate ați vrea să știți. Apropo de ce zicea Putin despre colapsul URSS cum că ar fi fost “cea mai mare catastrofă geostrategică a secolului XX”. Deși eu aș fi zis că formarea URSS deține această onoare.



2 comentarii

  1. #1

    Bomba atomica a fost folosita (dupa calcule care pot fi considerate cinice) pentru ca: 1. japonezii nu capitulau sub niciun fel si riscau intr-un razboi conventional sa fie rasi de pe fata pamantului cu totul, insa intre timp mureau si foarte multi americani si 2. pentru ca rusii nu aveau de gand sa se opreasca in Berlin. Bombele i-au facut sa se gandeasca de doua ori inainte sa ocupe toata Europa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia