Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

tiki-Taktik

Zoom tiki-Taktik

S-a nimerit mișto dublul duel germano-spaniol din semifinalele Champions League. A fost un bun prilej pentru a renuvela, normal, tot soiul de stereotipuri (ca să nu zicem clișee) identitare. Ca fani actuali de Bundesliga, hai să vă mai zicem una: “Contrar credinței generale, germanii nu știu totul, ci doar știu totul mai bine”. N-am inventat-o noi, am ciordit-o (face parte din cultura noastră!) din Ghidul xenofobului – Germanii / Stefan Zeidenitz, Ben Barkow; trad.: Mihai Moroiu. – București: Nemira Publishing House, 2009. Am reprodus întocmai Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României, că cu ăștia nu-i de joacă. Cum ești inexact, cum ți-o bagă-n poartă.

Hai să fim serioși, adică să ne păstrăm umorul. Echipele nemțești nu-s nici Panzere, nici măcar mașini. Numai că – recitiți citatul – știu totul ceva mai bine. Revoluția Catalană, înfăptuită de Barcelona ultimului cincinal, a rodit, iată, în inima Continentului. Tiki-taka n-a murit, tiki-taka se transformă! Trecute-s de mult vremurile cînd alemanzii cîștigau doar prin angajament fizic, cu torpile de la treij’ de metri, cu căpățîni din mijlocul careului. Acum, Bayern ai noștri plimbă lejer mingea de-a latul și (important!) de-a lungul terenului, pînă cînd un de-alde Gomez, din doi-trei metri, cu latul, cu șpițul, cu genunchiul, cu ce-o fi, execută simpla formalitate de a înfige coțofana-n ațe. Așa era, pînă ieri, la Barca lui Guardiola. Astăzi, nea Jupp ne duce mai departe, cu Bayern. De fapt, nici nu-i mare șmecherie: doar ceva mai multă disciplină tactică, vînă, o viteză-n plus și, inevitabil, un inefabil Sturm und Drang. Așa-s bavarezii ăștia, romantici, știu să fure de peste tot.

Amintiți-vă că Helmut Kohl, fostul cancelar german, a scăpat de pîrnaie doar cu pile. Ce să mai spunem de Hoeness, săracu’ – nu mai pupa el meciuri dacă nu plătea cauțiunea. Păi, cu ce s-ar deosebi dînșii de un, să zicem, Adrian Năstase sau Meme Stoica? Practic, pe fond, prin mai nimic. Doar c-au construit o țară ca Germania și un club ca Bayern München. Dați în pizda mă-sii nemții ăștia! Hai România!

Publicat în Cațavencii, nr. 17(95) 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia