Anul Nou se apropie de noi cu paşi repezi, în timp ce 2011 se pregăteşte să-şi încheie socotelile şi să o şteargă ştrengăreşte în negura deasă a trecutului. Pentru că am observat în ultima vreme o atracţie tot mai mare a publicului faţă de reînvierea vechilor tradiţii populare, vă prezentăm în continuare trei astfel de obiceiuri, pe alocuri uitate, pe care puteţi să le încercaţi şi pe pielea voastră sau pe pielea unor prieteni pe care nu-i simpatizaţi.
1) Despărţirea de trecut. În fiecare an, de peste 3.500 de ani, exact pe 31 decembrie, flăcăii şi duducele din Româneşti, un cătun izolat de 22 de milioane de suflete, îşi iau straiele tradiţionale de poliester şi ies pe uliţele satului, urlînd şi fluierînd înarmaţi cu licori magice cumpărate de la non-stop, pentru a speria dracii şi a atrage atenţia zeiţei fertilităţii în noul an, sau măcar în noaptea dintre ani. După ce fac dansul tradiţional al zeului Pinguin şi se adună în cete pentru a cinsti Braşoveanca şi Meneaitoul, tinerii consumă trup din trupul porcului, învelit în frunze homeopatice de varză murată, şi apoi aruncă cu foc chinezesc pe cer, din motive pierdute în negura timpului. Serbarea populară se încheie în zorii zilei următoare prin regurgitarea tradiţională a alimentelor consumate, un obicei din moşi-strămoşi, care simbolizează reînnoirea şi lepădarea de trecut.
2) Festivalul cailor verzi pe pereţi. Serbat în momentul de faţă doar în anumite comunităţi restrînse de români din Muntenia, Transilvania, Banat, Dobrogea sau Moldova, festivalul cailor verzi pe pereţi era, pînă nu demult, un obicei popular extrem de popular, fiind cinstit cum se cuvine în noaptea dintre ani, cînd vîrstnicii satului poposeau din casă în casă, pentru a urmări cai verzi pe pereţi pe geamul viu colorat al unei cutii conectate la curent electric. Extrem de apreciate în aceste momente erau snoavele cu monştri, Stela şi Arşinel, Ţociu şi Palade sau Doru Octavian Dumitru, urmate de ode tradiţionale în compania lui Dan Spătaru. În zilele noastre această tradiţie este considerată una pe cale de dispariţie.
3) Lichibrînzoviezurele. Moştenit de la strămoşii noştri romani şi de la strămoaşele noastre dace, şi cinstit în continuare în multe dintre casele românilor, obiceiul Lichibrînzoviezurelui constă, aşa cum îi spune şi numele, în lichidarea tuturor proviziilor de lichide, brînză şi viezuri rămase după Anul Nou. Cinci sau şase flăcăi sau flăcăice se adună şi retrăiesc diverse scene de vînătoare şi ritualuri magice petrecute în anul precedent. Tradiţional, tradiţia ia sfîrşit cînd proviziile au fost lichidate sau cînd nici unul dintre participanţi nu mai poate sta în picioare pe targă în drum spre spital.
