Locuiesc lângă un club de maneliști. Evlavioși, da’ maneliști. De trei ani de zile asist la continua lor parvenire. La început aveau niște boxe cam ca alea de computer. Wați puțini, deranj scăzut. Încet-încet, noi ne adânceam în criză. câțiva dintre vecinii mei și-au mai vândut mașinile. Parcarea era mai goală, dar cred că le-au vândut pe bucăți, pentru maximizarea profitului. O parte importantă părea să fi mers la clubul de maneliști, că le sporeau wații din instalație. Recent, cred că le-a murit o rudă bogată. Și-au luat boxe de concert și stație.
Și cântă mai tot timpul. Fals, dar cântă. De când cu Paștele, n-au ratat nici o zi. Concerte dimineață, la prânz, după prânz și seara, până târziu în noapte. Am vrut să-i reclam la Primărie, da’ mi s-a zis că nu-i club de maneliști, ci biserică. Nu-s convins. Prea sunt nesimțiți și prea am auzit multe discursuri legate de bani, dușmani, valoare etc. Ba chiar, sâmbătă noaptea, zeci de oameni, deranjați de zgomot, veniseră cu făclii să le dea foc. Dacă nu așa fac rasiștii cu țiganii…
Publicat în Cațavencii nr. 18 (96), 2013
