Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

TVR a eliberat nişte locuri pe aleea lingăilor

Zoom TVR a eliberat nişte locuri pe aleea lingăilor

De 22 de ani se spune că există o singură soluţie pentru TVR: închiderea instituţiei timp de câteva luni, concedierea tuturor angajaţilor, regândirea din temelii şi, dacă nici după aia nu mer­ge, dinamitarea. Numai că nimeni n-are curaj să facă asta.

În schimb, se organizează seminarii, se scriu proiecte, se angajează consultanţi străini, se elaborează strategii, totul în nobilul scop de a salva TVR. Soluţia tuturor „specialiştilor“, de la Sassu la Lăzescu, de la Turcan la Andreea Pora, este „majorarea taxei radio-TV, care nu a mai fost majorată de multă vreme“. Nimeni nu vorbeşte despre faptul că sunt mult prea mulţi angajaţi, pe nişte salarii care nu ţin cont de situaţia industriei. Nimeni nu spune că sunt prea multe posturi (şase, fără TVR HD, care nu e un post în sine). Nimeni nu spune că producţiile TVR nu ţin cont de minime reguli de eficienţă. Nu. Trebuie mărită taxa ra­dio-TV. (Între noi fie vorba, taxa radio-TV ar trebui fie desfiinţată, fie transformată într-o taxă la care să aibă acces toate televiziunile şi radiourile din piaţă, în funcţie de audienţă. Dar despre asta, altă dată.)

Televiziunea s-a trezit săptămâna trecută cu toate conturile blocate de către ANAF, pentru că nu a plătit la stat dări în valoare de 272.699.000 de lei. Enorm. Reacţia managerilor TVR a fost, în primă instanţă, să se plângă că prin blocarea conturilor este ameninţată democraţia. O avea nevoie democraţia şi de bale pe fundul unor demnitari, dar nici chiar aşa! Nu moare fără ele. Apoi, după ce s-au gândit mai bine, managerii TVR au spus că este pusă în pericol transmiterea Campionatului European de Fotbal. După care au spus că s-ar putea să ceară la ANAF reeşalonarea datoriilor. Adică ce trebuia făcut acum şap­te ani, când a început dezastrul financiar al instituţiei.

În fine, după bâlbâielile penibile ale preşedintelui director-general, a venit consiliul de administraţie să dea şi mai tare cu fasolea-n muci. Dintr-un condei ei s-au apucat să scrie o scrisoare deschisă preşedintelui României şi să taie veniturile din drepturi de autor ale unor colaboratori: Mircea Marian, Ioana Lupea, Dan Turturică, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu şi încă unul. Nu salariile lor, care ajungeau şi la 10.000 de lei lunar, au falimentat TVR, ci găştile migratoare de la un cur la altul, inclusiv găştile din care fac parte cei din CA al TVR. E bine că aceşti oameni au fost disponibilizaţi pentru că locul lor nu era într-o televiziune publică. Dar, ca de obicei, în locul lor călduţ încă vor fi aduşi alţii, adaptaţi noilor conduceri. Oricum, vestea bună e că Şerban Ionescu n-are boala Lyme. Vestea proastă e că, la câte căpuşe are adânc înfipte în structura de rezistenţă, TVR nu va scăpa de borelioză nici cu ajutor de la FMI, nu doar de la Guvernul Ponta.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]