Episodul 1: Condamnarea
Compania națională Tarom trage să moară de mulți ani. La capul ei au vegheat întotdeauna cei mai proști doctori din Calea Lactee: miniștrii Transporturilor și prim-miniștrii României, la care trebuie adăugați managerii numiți politic, finii, cumnații și amantele din consiliul de administrație și, desigur, consilierii cu firme-căpușă ce roiesc în jurul patului.
Așa stînd lucrurile, Tarom a orbecăit întotdeauna spre profit, dar s-a împiedicat în pierderi, ca o fată din Vaslui ieșită de la discotecă și condusă spre casă de opt tineri băuți. Fiecare nou manager, fiecare nou ministru, fiecare nou premier și-a plantat rudele, clienții politici și slăbiciunile extraconjugale în grupul de conducere, așa încît compania a agonizat mereu între faliment și un nou ajutor de stat. Tarom a fost condusă prin malpraxis, a fost jefuită și înșelată trei decenii la rînd, dar în ultimii cinci ani tratamentul de incompetență aplicat a depășit recordurile istorice.
Așa că, în 2019, a apărut iar ideea ajutorului de stat. Fiind însă membră UE, România nu putea să acorde acest ajutor fără consimțămîntul Comisiei Europene. Iar Comisia a fost de acord, cu condiția să existe un plan de restructurare a companiei. Și așa a apărut în film firma de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers, membră a grupului exclusivist Big Four, care își jupoaie clienții contra iluziei că evaluările lor sînt acceptate în întregul Univers și că fără ștampila lor nu te ia nimeni în seamă.
PwC a venit cu un plan de restructurare original. Ca să vindece Tarom, i-a vîndut o injecție letală. Pur și simplu, a pus pe masă un prospect de moarte lentă, pe banii statului, fără dureri și fără regrete, dar cu multe companii străine invitate la înmormîntare.
Conform planului de restructurare, ca să primească 90 de milioane de euro pe durata a patru ani, Tarom trebuie să-și vîndă mijloacele de producție și forța de muncă, trebuie să se restrîngă la dimensiunile unei companii aeriene locale, cu zboruri mai mult în jurul Bucureștiului, care nu trec de Atena, Chișinău și Belgrad. Mai exact, dacă acum o lună Tarom avea 29 de aeronave, la sfîrșitul lui 2024 trebuie să rămînă cu 15, din care 7 să fie ATR, adică avioane cu elice, destinate zborurilor interne și de apropiere. Și, ca planul să-și arate roadele cît mai repede, conducerea companiei a și vîndut patru avioane Boeing 737 unui cumpărător ivit miraculos. Suma a fost puțin peste cinci milioane de euro pentru toate patru, în condițiile în care avioane cu aceeași vechime și același număr de ore de zbor se vînd cu 2,9 milioane de euro bucata.
Dar planul de salvare nu se oprește aici. Tarom trebuie să închidă următoarele rute: Barcelona, München, Londra, Praga, Viena, Roma, Valencia, Alicante, Hamburg, Stockholm – asta pentru a le pomeni doar pe cele din zona europeană. În total, zice PwC, Tarom va renunța la 5.700 de zboruri pe an, CA SĂ-ȘI CREASCĂ CIFRA DE AFACERI. Pe lîngă gluma în sine, trebuie să observăm că, oprind zborurile pe destinații europene, Tarom își taie legăturile cu cele mai mari comunități de români din diaspora.
Cu toate astea, salvarea continuă. Poate că cea mai spectaculoasă măsură livrată de PwC și acceptată de conducerea Tarom și de miniștrii Transporturilor e concedierea masivă a personalului tehnic și a personalului de zbor. Aceste categorii reprezintă cel mai prețios capital al companiilor aeronautice, valoarea fundamentală pe care sînt clădite funcționalitatea și comerțul, și de aceea inginerii și piloții sînt vînați de companiile concurente. Pot fi restructurați oamenii din birouri, băgătorii de seamă de la sol, nevestele, verii și nepoții, prințesele cu unghii false care se ocupă de libidoul șefilor, dar nu oamenii care țin avioanele în aer. Ei bine, PwC zice că pot.
Bun, și te întrebi, atunci: ce face Tarom fără piloți? Planul de restructurare are, însă, răspuns și pentru asta: outsourcing. Adică îi dai afară pe ai tăi și angajăm noi alții, din exterior.
Și salvarea îi dă înainte cu externalizarea serviciilor de mentenanță către companii terțe, deși Tarom poate face din serviciile tehnice, extinzîndu-le, venituri comparabile cu cele din zbor. Se închid agențiile și ghișeele de bilete, se lasă serviciile de aeroport pe mîna unor companii străine și se introduc suprataxe pentru servicii la bord.
Planul de restructurare abundă de astfel de măsuri care strivesc activitatea companiei și nu-i lasă nici o șansă de supraviețuire. Sub pretextul reducerii pierderilor (care e obligatorie), Tarom e supusă unui program forțat de contracție. Totul pare făcut cu scopul lichidării rapide, ca și cum agonia ar fi durat prea mult. Sînt vîndute cu nerușinare rute esențiale, declarate „neprofitabile“, dar pe care alte companii se bat. Se vinde 40% din flotă și compania e împinsă către un statut local. Se decapitalizează profesional brand-ul prin izgonirea piloților și inginerilor. Se iau în calcul toate variantele proaste, ca și cum ar trebui urmată o rețetă sigură de deces.
Ajutorul de stat cerut de Tarom e de 90 de milioane de euro, în contextul în care datoriile sînt de 146 de milioane de euro. E vizibilă, deci, irelevanța acestui ajutor. Seamănă, de fapt, cu grija pe care le-o arătau apașii prizonierilor răniți înainte de a-i ucide la stîlpul caznelor.
Moartea companiei Tarom nu e încă anunțată, dar e bine cunoscută iminența ei. Companiile low-cost, dezvoltate pe lîngă marile companii naționale europene, i se rotesc în stoluri nerăbdătoare pe deasupra. Sînt de preluat rute importante din portofoliul Tarom, sînt de ocupat afaceri în zona mentenanței, sînt de luat piloți și ingineri. Corbii capitalului stau la pîndă, fiindcă profitul e moral. Dacă planul de restructurare e lăsat să ajungă la capăt, compania națională Tarom va rămîne un fel de autogară de provincie cu rute din ce în ce mai apropiate și din ce în ce mai puține. Va închide ochii pînă la urmă, iar tot ce ne va aminti de ea vor fi averile private ale unor hoți ignorați de procurori.
Asta e, însă, doar prima parte a epitafului. Povestea continuă cu episoadele următoare, Călăii și Fuga din spital.
Asa, si ce propuneti pentru a face Tarom profitabila? Inca 30 de ani de subventii? Mai uitati-va si la Alitalia cum se face….
Peweceul asta nu e un vreun animal fantastic care sa aiba inmagazinata în cap toată înțelepciunea planetei. E alcătuit din firmoace nevrozate și nefericite, stoarse de munca și care își plimba seara laptopul în Centrul Vechi. Mai e alcătuit din expati cu capul ocupat de turism, sporturi extreme și ce alte necazuri ii mai framanta pe ei. Iei niște de-asta și ii bagi într-o salita de ședințe cu hartoage de la Tarom. De unde sa apară o strategie valoroasa? Ei pot citi acele hartoage. Dar, mai departe apare analfabetismul funcțional de business. Eu as avea mult mai mare încredere sa ii dau o pe mana o asemenea operațiune pe mana lui Gigi Becali. Sau lui nea’ Mitica Dragomir, chiar daca habar nu au ca se numește task. Sau unui cizmar isteț și ambițios.
Și dacă omul de Peweceu sau, în general, de multinațională, ar vota, ne-am alege cu alti analfabeți funcțional în politica, în administrație. De fapt, dacă ma gândesc puțin, Nicușor, Clotilda sau Fritz chiar exista deja. Și chiar exista și un partid de multinațională.
Acelasi lucru se intampla acum la Romaero. Sunt cu salariile in urma 3 luni, vor sa sisteze oricum plata lor pana in septembrie-octombrie si sa dea afara inca 29 de angajati (din cei 700 ramasi, in conditiile in care oricum pleaca zilnic cate 4-5 din proprie initiativa). In plus, vor sa lase acasa angajatii 4 zile neplatite pe luna pentru a reduce costurile, toate in numele unui vestit „plan de ajutor de stat” pe care nu l-a vazut nimeni si care probabil nu exista.
Am lucrat 30 de ani in cadrul companiei Tarom si ma doare sufletul cand citesc aceste lucruri de neputinta voita privind metode de redresare economica a companiei.In primul rand ca un doctor bun pentru vindecarea unei boli trebuie sa gasesti cauzele bolii.De unde provin pierderile,apoi sa gasesti modalitati sigure de aport financiar.Eu am observat ca de multi ani,s-a mers pe distrugerea sectorului comercial care aducea mereu bani companiei si anume incet incet Cursele charter care erau cele mai profitabile au fost desfiintate in loc sa devina o posibilitate de incasari sigure prin dezvoltarea lor.Ex.cele 4 avioane vandute pe nimic ,puteau fi inchiriate(cum s-a mai procedat si cu avioanele cargo inainte) si aduceau venituri sigure companiei.Serviciul Curse charter incheia contracte pe fiecare relatie cu firmele de turism din strainatate si puteai sa te bazezi pe o activitate mai sigura si avioanele erau utilizate profitabil pentru companie.
Mai sunt multe posibilitati de redresare financiara,daca vrei, dar nu asta s-a dorit.
Majoritatea directorilor companiei din ultimii 20.de ani au fost numiti nu pe criterii de competitivitate,multi necunoscand bine aceasta activitate si nu i-a interesat binele companiei ci interesele proprii si de aceea s-a ajuns aici.
Un singur exemplu,de incompatibilitate care este strigator la cer ,intr-o perioada a fost numita ca director general al companiei Tarom,fata unuia din cei doi principali actionari ai companiei concurente Bluair (Brutaru)..
Bluair era pe atunci in formare,dar directoatea generala aTarom era actionara in compania concurenta Bluair.Daca nici asta nu mai este incompatibilitate ,atunci ce este ??!!
In ce baza a fost numita ?,poate ca dl Basescu a vrut asa ca ii era nas de botez,sau poate incet incet sa distruga compania Tarom care era concurenta directa a propriei companii Bluair ?!
Daca s-ar dori cu adevarat salvarea companiei natonale Tarom se pot gasi solutii cu ajutorul celor care stiu meserie ,sunt de buna credinta
si sunt corecti si nu incorecti.
As mai avea multe de spus,dar stiu ca este in zadar ,deoarece.in realitate cei ce pot decide
nu au interesul salvarii companiei Tarom si sincer regret deoarece eu am muncit cu mult suflet pentru aceasta companie
Ah Doru, ce m-ai uns pe suflet. “ care își jupoaie clienții contra iluziei că evaluările lor sînt acceptate în întregul Univers și că fără ștampila lor nu te ia nimeni în seamă.” Exact. Eu ma lovesc de ei nefiind in Ro, dar aceiasi chestie. Astia marseaza pe “image’, estimp, analitica lor e de cacao, e ce cred ei ca cei care ii platesc vor sa auda. Atat. Dupa care produc niste rapoarte gen ‘A la recherche du temp perdu”, trantesc un invoice de King Kong, si gata. In rapoartele alea, analitica bate spre zero. Totul e concentrat in concluzii, care, nu’s cum draq, sunt exact ce clientul vrea sa auda.