Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ultimii inorogi din Dobrogea

Zoom Ultimii inorogi din Dobrogea

E 10-10,30, aproximativ, și mă îndrept spre celebra localitate tulceană Jijila. Jijila a dat lumii mai multe somități, dar azi nu mi-l amintesc decât pe Nicu Adămiță, multă vreme redactor-șef al cotidianului Obiectiv. Probabil pentru că e ziua mondială a presei, sau așa ceva. E deja destul de cald, în ciuda faptului că e doar 3 mai și destul de dimineață, iar eu m-am pregătit pentru o zi mai friguroasă. Mă și cam strâng Dr. Martens-ii, că nu i-am mai purtat de multă vreme. Da’ am zis că merg pe șantier și să-mi iau bocancii. Poate nu era cazul.

Am stat până la 4,30 dimineața pe net și, desigur, am ratat microbuzul care îi ducea pe arheologi pe șantierul de la Jijila-Grădini. Na, se mai întâmplă. Îmi e puțin rușine, dar sunt hotărât să-mi iau revanșa documentându-mă minuțios la fața locului. Unde, la fața locului adică, și ajung, într-un sfârșit. Mi-a părut drumul atât de lung, încât simțeam că mă întorc acasă. Ceea ce nu era cazul. Pe drum, am oprit la un magazin sătesc, să iau una-alta. Am luat mai mult una, că frigiderul cu alta era gol. Sărbătorile, deh…

Cobor din mașină

și descopăr ceea ce un ziarist talentat, cu metaforele la el, ar numi „un teren selenar“. Mă caut prin buzunare după metafore și constat că nu le am la mine. Dar mi-am luat aparatul foto, pe care îl scot din rucsac și mi-l atârn mândru la gât. Par ziarist, cumva, chiar fără metafore. Mă uit la o fâșie de pământ decopertată de câteva luni, plină de gropi, Băi, dar gropi, nu glumă. 135, aflu mai târziu. Că oricum nu aveam nervi să le pot număra.

Nu mă orientez prea bine și trebuie să trec printre două dintre numeroasele gropi. Îmi aleg prost puntea, pământul se sfărâmă sub bocanc și cad ca prostul. Mă ridic repede, cu rămășițe de demnitate pe care încerc să le scutur repede de pe haine. Dar mai mult mă interesează aparatul foto. L-am mai bușit acum vreo doi ani și m-a costat ceva reparația obiectivului. Îl deschid repede, îl verific, merge și, în plus, nici nu zornăie nimic prin el. În sfârșit, sunt mulțumit de ceva ce am făcut azi. Adică n-am făcut. N-am futut iar aparatul. Un punct bun de pornire.

Până la urmă, orientându-mă după stele (alea verzi pe care încă le mai văd după căzătură), ajung acolo unde îmi propusesem: la ultima groapă a șantierului la care se mai lucrează, groapă pe care arheologii de la ICEM Tulcea speră să o termine azi, ca să se poată muta pe unul dintre celelalte trei șantiere arheologice care-i așteaptă.

„Ce-ai făcut, ai căzut?“, mă întreabă grijuliu Sorin. „Nu, nu, da’ de ce întrebi?“ „Păi, ești plin de praf.“ Eu eram plin de praf, auzi. Da’ nu se uita la el? Genunchii jeanșilor lui prinseseră și zile mai bune, când, probabil, nu erau plini de pământ. Ce om… Vede puțin praf pe hainele altuia, da’ nu vede că el arată ca un om care muncește de câteva ore bune, deja… Mă rog. Mă scutur de praful ăla imaginar, căci eu n-am căzut oficial, și caut un loc unde să-mi las catrafusele. Găsesc.

Sorin e Sorin

Ailincăi, doctor în arheologie și managerul Institutului de Cercetări Eco Muzeale „Simion Gavrilă“ din Tulcea. Am vorbit cu o seară înainte și-mi povestea niște lucruri interesante, așa că m-am hotărât să vin pe șantierul arheologic de la Jijila-Grădini, mai ales că speră să-l închidă azi, vineri. Împreună cu Sorin mai sunt Marian, Florian și Aurel, și ei arheologi la ICEM. Plus niște muncitori de la CNAIR, care trebuie să-i ajute la muncă. Gropile alea, 135, ei le-au făcut pe toate. Au început pe 22 octombrie 2018, s-au oprit, din cauza vremii, pe 22 noiembrie și au reluat pe 25 martie anul ăsta. Nefiind un șantier arheologic clasic, se cam grăbesc, așa că ar cam vrea să termine azi, ca să meargă mai departe.

De fapt, de ce sapă oamenii ăștia în câmp, aproape de intrarea în Jijila? Păi, sapă ca să verifice că o mega-lucrare de infrastructură nu va afecta situri arheologice/istorice importante. Altfel zis, sapă pentru a vedea dacă dau sau nu descărcare de sarcină arheologică pentru șantierul viitorului pod suspendat dintre Tulcea și Brăila și al viitorului drum expres care va face legătura între pod și DN22.

ICEM Tulcea a participat la licitație,

a câștigat un contract de aproximativ 800.000 de lei și a început, în octombrie anul trecut, să lucreze la cercetarea arheologică, în zonele marcate în studiul de fezabilitate. Așa cere legea: orice lucrare mare de infrastructură presupune și cercetare arheologică pe traseu, astfel încât să nu fie distruse vestigii importante. Asta încearcă să afle echipa lui Sorin: dacă pe traseul drumului expres, lung de 19,4 kilometri, se află vreun vestigiu istoric important, care nu ar putea fi mutat. Dacă găsesc așa ceva, proiectul trebuie refăcut. Dacă nu găsesc, lucrările merg mai departe.

Aici, la Jijila-Grădini, n-au găsit construcții. Doar un cimitir din epoca bronzului (cel mai probabil) și urmele unei locuiri din epoca romană, secolele II-III d.Hr. Această ultimă groapă la care lucrează a fost o groapă comună, în care au găsit, până în acest moment, zece schelete umane și unul de câine.

Mă uit pe schițele făcute de arheologi

pentru fiecare strat al gropii și ne hlizim puțin. Câinele din groapă este indecent de apropiat de piciorul unuia dintre oameni. Vă puteți imagina singuri glumele, pornind de la două cuvinte: câine, picior.

Pe fundul gropii se mai află doar 9 (un copil) și 10 (un adult bine făcut), în calitate de schelete ce trebuie extrase, și Marian și Florian, în calitate de arheologi care-i extrag pe 9 și 10. Sorin stă pe margine și desenează. Aparatul foto funcționează perfect, reușesc să fac niște poze, dar sunt prea aproape de groapă ca să risc, așa că-l bag în rucsac și fac poze cu telefonul. Bune și alea, la rezoluție maximă.

9 și 10 se lasă smulși din groapă, cu grijă, și puși în pungi. Pare că s-a terminat. Arheologii îi strâng sculele și îi văd cam agitați. Lipsesc niște mistrii, aparent. Dar sunt eu prost, că nu sunt mistrii. Seamănă, dar sunt scule speciale pentru arheologie. Și nu doar că sunt speciale, ci sunt luate din Anglia sau din Franța. Sunt făcute de meșteșugari, la mână, forjate etc. Nu se găsesc și în România? Nu, îmi spune Sorin, pentru că la cât de puțini arheologi sunt în România, nu există piață pentru așa ceva. De fapt, ăsta era unul dintre motivele vizitei mele pe șantier. Puținătatea arheologilor și faptul că din ce în ce mai puțini tineri aleg această meserie. Azi sunt în România cam 300 de arheologi activi, din 921 câți sunt înscriși în registrul arheologilor din România. Anual, mai apar unul, doi sau trei arheologi debutanți. În ritmul ăsta, în câțiva ani nu vor mai exista suficienți arheologi pentru a acoperi șantierele de descărcare arheologică pentru marile lucrări de infrastructură. Deja firme de arheologie din Spania și din alte țări europene își oferă serviciile pentru astfel de șantiere.

În timp ce vorbim despre viitorul incert

al arheologiei, muncitorul de la CNAIR chemat să dea hârlețul final gropii din care au ieșit 9 și 10 dă semne de nemulțumire. Sub ceea ce părea a fi stratul final al gropii mai sunt oase. Shit. O capră iese la suprafață, iar sub ea zace un cal. Combin în mintea mea coarnele caprei și calul. Îmi iese inorog. Și anunț, mândru, prima mea interpretare arheologică: în groapa asta a fost aruncat ultimul inorog din Dobrogea, cândva între secolul II și secolul III d.Hr. Deci, haideți, scoateți inorogul și să mergem și noi acasă, că se face târziu. E scos și inorogul, pus frumos într-o pungă atent etichetată (pe pungă scria cal, cred, dar se va remedia ulterior, mă ocup). Și gata, iar își strâng arheologii sculele de finețe și intră hârlețul. Nu multă vreme, căci mai dă de niște oase. Om. 11. Nu, nu se termină groapa asta azi. 11 primește un frumos veșmânt de folie, care să-l protejeze până luni, iar noi ne tragem spre case. (Luni, 6 mai, 11 a fost deshumat respectuos. Aparent a fost aruncat în groapa comună având mâinile și picioarele legate. A fost ultima descoperire din groapa respectivă. Șantierul de la la Jijila-Grădini este, oficial, închis. Drumul expres poate fi construit.)

Aș vrea să cred că între 10 și 11 era chiar un inorog. Dar, cel mai probabil, era doar un cal. Ultimii inorogi din Dobrogea sunt, de fapt, acești arheologi. Animale fantastice, pasionate de munca lor și pe cale de dispariție…

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]

  • Iar ne fug investitorii

    16 iulie 2019

    Cică ExxonMobil ar cam vrea să se retragă de pe platoul continental al Mării Negre. Cel puțin așa spun sursele publicației specializate Gas4Media. Publicație care nu uită să ne amintească […]

  • “Cine rîde undeva în lume, rîde de mine!” (Rainer Maria Rilke)

    9 iulie 2019

    Legea recunoștinței, conform căreia copiii care nu le vor cumpăra părinților loviți de Alzheimer înghețată pe băț vor fi deferiți Justiției, mi-a amintit de șocul pe care l-am trăit în […]

  • Isărescu al șaselea, unicul

    9 iulie 2019

    Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii […]

bt