Mihail Gheorghiu Bujor, figură charismatică și revoluționară a anilor de început ai socialismului, cînd lupta de clasă se ducea cu pumnul, cu parul și cu revolverul, s-a născut în 1881, din fanteziile erotice ale unui nobil austriac, doctor în filozofie, cu un lung șir de moldovence. Din moldoveancă în moldoveancă, coborînd dinspre bunic spre nepot, spița austriacă s-a întrupat în al șaptelea copil al unei familii din Iași cu doisprezece născuți. Frații lui Mihai s-au mai împuținat în timpul epidemiei de tuberculoză, trei dintre ei luînd calea vieții de apoi. Părinții le-au călcat pe urme în scurtă vreme, așa că Mihail a trăit o vreme cu sentimentul că urmează o numărătoare inversă.
A fost un elev strălucit și un student care n-a obosit să-și uimească profesorii de la Facultatea de Filozofie din Iași. Citea mult și schimba idei cu protipendada culturală a orașului. Intrat în contact cu ideile socialiste, s-a molipsit de nerăbdarea lui Marx și a lui Engels, care aveau o revoluție pe hîrtie, dar nu indicaseră sursele de finanțare.
După ce face armata și ia gradul de sublocotenent, ajunge la București și intră în presa de stînga. Se învîrte prin cercurile socialiste, lucrează la România muncitoare, organul Partidului Social Democrat Român, și își întemeiază o voce ascultată în spațiul luptei de clasă. Sprijină mișcarea sindicală, care pe atunci era, în principal, o mișcare fizică, adică fugă și bătaie, și e ales în Comitetul Uniunii Socialiste, alături de figurile deja legendare ale confruntărilor cu Poliția, I.C. Frimu, Cristian Racovski, N.D. Cocea și Gheorghe Cristescu. În timpul răscoalei din 1907, Mihail sare în apărarea țăranilor, îndeamnă armata să tragă în aer și, dacă se dau la o parte cele 11.000 de focuri trase în plin, se poate spune că a reușit.
Înalt, cu ochi pătrunzători, cu mustață de cavalerist și aer de patriot flămînd, Mihail Gheorghiu Bujor știa să înflăcăreze masele. Putea să scoată oamenii în stradă cît ai clipi, organiza manifestații cu sute de participanți și lua parte la luptele cu Poliția ca un boxer profesionist. Spre sfîrșitul primului război, cînd Lenin agitase proletarii din Sankt Petersburg, chemarea revoluției a fost prea mare pentru ca Mihail să-i reziste. A trecut Prutul, le-a vorbit fraților moldoveni despre noua libertate a popoarelor și a organizat detașamente înarmate pentru sprijinul revoluției bolșevice. Voia să aprindă flacăra răzmeriței proletare în limba română și de acolo s-o treacă și s-o răspîndească în Vechiul Regat, dar lucrurile n-au mers așa cum și-a propus. De îndată ce s-au văzut cu glonț pe țeavă, basarabenii s-au apucat să-și regleze conturile între ei, uitînd de ura de clasă și de asupritori.
Mihail a revenit la București și s-a consacrat socialismului ilegalist. A făcut destulă pușcărie cît să-l țină minte comuniștii, care l-au eliberat după august 1944 și l-au plantat în funcții mărunte, dar sigure și liniștite în noul regim. Mihail Gheorghiu Bujor, omul cu cel mai bun profil de revoluționar din istoria comunismului românesc, a murit în 1964, în patul lui, la 82 de ani.
2.068 de vizualizări
