Un diamant care strălucește în cenușa pandemiei

Rar mi-a fost dat să văd un film de o subtilitate artistică atît de desăvîrșită, cu un scenariu abundînd în teme și simboluri ancestrale și, totodată, atît de contemporane în abordarea lor. Alături de pasiune, tind să cred că această echipă a turnat în fiecare cadru și o picătură din sufletul propriu. Sau din sîngele cu care a iscălit pactul cu Sarsailă, pentru că asemenea perfecțiune nu poate fi atinsă fără ajutor din lumea aflată dincolo de umanitate.

Glumesc, desigur. Godzilla vs. Kong e un film în care niște unii pun o șopîrlă gigantică să dreseze maimuța. Retardul în stare critică nu e doar de presupus, e, practic, una dintre condițiile sine qua non, asta dacă sine qua non poate exista alături de un asemenea film Toată lumea pune creierul în ralanti, ia o gură zdravănă din detergentul de geamuri preferat și apreciază acest miracol al celei de-a șaptea arte așa cum merită. Cu privirea umed-bovină și batistuța sub bărbie, să nu curgă salivă pe nădragi.

Așa cum au făcut cetățenii din 3,6 milioane de gospodării conectate la HBO Max, măcar cinci minute. Rasa umană nu e minunată?

Acestea fiind spuse, mi s-ar părea totuși incorect să critic filmul doar pentru că are dreptul să parcheze oriunde pe motiv de handicap mental sever. Mai ales dacă privitorul reușește să intre în atmosferă, așa cum am reușit eu grație unui Clin multi-shine, cu un cupaj delicat de brăduț fresh de aromat mașina și esență de lămîie pentru suprafețe dificile.

Povestea e complet irelevantă și riscă să fractureze neuronii dacă nu este ignorată. Filmul e cinstit: oferă o ciobăneală între doi greuceni ai ecranului, măcar la nivel fizic, că figurativ, nici unul, nici altul nu mai au pretenții la hlamida imperială. Și Kong, și Godzilla sînt de zeci de ani subiect de parodie, dovadă că vîrsta i-a cam ajuns din urmă. Revenind: mega-poceală. Maimuță uriașă contra gușter uriaș contra robot iguană uriaș contra dinozauri contra oricărei logici. Luminițe frumoase cauzate de explozii, răgete înfiorătoare, tipice unei discuții cerebrale între doi intelectuali de Vaslui, și transfer continuu de date și luate, lungit poate peste limita suportabilului, după unele gusturi. Personal, am apreciat că măcar scenele tîmpițele de luptă tăiau din timpul care ar fi putut fi altfel folosit pentru și mai multă poveste inteligentă ca o vacă cu trei lobotomii.

În final, dacă ați epuizat absolut toate sursele de divertisment din univers, atunci n-aveți decît să săriți cu telecomanda din scenă de bătaie în scenă de bătaie. Eu v-aș recomanda să priviți mai bine cum se usucă varul pe un perete, dar e de la sine înțeles că gusturile nu se discută. Mai ales astea superlativ de cretine.

Godzilla vs. Kong. R.: Adam Wingard. Cu: Godzilla, Kong.