Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un erou norocos

Zoom Un erou norocos

Pelerina Ordinului “Mihai Viteazul” atîrnă pe un cuier, ca o fantomă cu fireturi, în timp ce sublocotenentul Gheorghe Ante, cel care a purtat-o pe umeri, e oale și ulcele. Uitat cu totul, dus ca vîntul, eroul cu ochi albaștri a lăsat o simplă adiere în arhivele militare, așa cum ar lăsa, în sacul cu făină, strănutul unui șoricel.

Soldații români au continuat să moară și după ce primul război mondial s-a încheiat. Trupele maghiare aveau alte planuri cu Transilvania, așa că armata României a dus un război suplimentar, aproape trecut sub tăcere, pe teritoriul Ungariei.

Pe 22 februarie 1919, ungurii împresuraseră Zalăul și atacau în forță gara, ca să captureze trenul blindat și bateriile Regimentului 2 Infanterie. Batalionul românesc însărcinat să acopere retragerea a fost cuprins de panică și se pregătea să iasă din dispozitiv în frunte cu comandanții. Dar sublocotenentul-poet Gheorghe Ante, înarmat doar cu inconștiența și versurile vîrstei, a adunat două grupe de plugari obișnuiți cu problema Ardealului și a ridicat un zid de plumb și baionete prin care honvezii lui Ferenc Harrer n-au putut răzbate. Cu o mînă de oameni și un curaj nebun, Ante a salvat oamenii, caii, tunurile și trenul Regimentului 2.

În alte două rînduri, poetul din Moldova, ajuns între timp căpitan, a respins atacuri turbate ale trupelor lui Bela Kun și a salvat viața unor batalioane întregi. Așa a dobîndit, în 1919, pelerina Ordinului “Mihai Viteazul”, mai cunoscută decît versurile sale și decît publicistica de după război.

Ante s-a născut într-un sat de lîngă Roman în 1898 și a ajuns ofițer doar fiindcă dropiile fugeau din ce în ce mai tare, iar părinții nu-l puteau hrăni toată viața cu napi. În jumătatea de sus a Moldovei, sărăcia recruta tineri în contul oștirii române, care le vorbea despre carne, fără să le vorbească și despre tun. Cu toate astea, Gheorghe Ante a descoperit în această farsă prevestitoare de moarte un lirism cazon acceptabil, o poezie a chipiului și a bocancilor din care puteau să încolțească, cînd și cînd, vitejia și patriotismul.

Al doilea război mondial l-a găsit colonel, comandant al garnizoanei și județului Neamț, și așa l-a și lăsat. Ăsta a fost norocul lui. Rușii l-au sărit de la arestare, iar Gheorghe Ante a putut să-și dea frîu liber firii de artist. A reorganizat corul veteranilor și a pirogravat, pînă la moarte, coarne de ren, pe care le-a donat mînăstirii Agapia.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Felicitari pentru faptul ca nu “sariti” razboiul contra Ungariei din 1919, razboiul care a concretizat Marea Unire! Aceasta victorie categorica a Romaniei a fost decisiva in acceptarea unirii de catre marile puteri ca un fapt implinit si ireversibil. Altfel sigur ne-ar fi lucrat la “masa verde”. iar Marea Adunare de la Alba Iulia si declaratia Unirii cu Tara ar fi ramas o amintire nostalgica si neimplinita, care ne-ar fi stors o lacrima din cand in cand…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]