Uniunea Scriitorilor e în găleată. Cum-necum, banii s-au terminat şi nici nu plouă alţii la orizont. Pentru cei care nu ştiu, USR trăieşte exclusiv din bani proveniţi din parteneriate şi din timbrul literar. În urmă cu doisprezece ani, Laurenţiu Ulici, marele maestru al combinaţiilor, credea că sursele trebuie crescute ca plăntuţele, îngrijite ca o fată mare şi exploatate sălbatic. Aşa au apărut contractul pentru cazinou (Casa Vernescu) şi schelele unui hotel, Unique, pe strada Bastiliei.
Pe vremea aia, în România nereglementată şi săracă lipită, banii dintr-o asemenea afacere păreau fără număr, fără număr. Cei doi preşedinţi care au urmat, Eugen Uricaru şi Nicolae Manolescu, s-au mulţumit cu moştenirea mogulului cel bun. Fiecare şi-a aranjat ploile cum i s-a părut mai profitabil. Uricaru – Copyro, Manolescu – UNESCO. Rimează, e aproape liric. Abia vicepreşedintele Varujan Vosganian, ditamai ministru al Finanţelor, a izbutit să pună al treilea picior al bugetului, timbrul literar. În urmă cu patru ani, timbrul aducea Uniunii cel puţin 100.000 de lei pe an.
Din păcate, timpul trece peste jocurile de noroc ca nouri lungi pe şesuri, iar un hotel scump se scîrbeşte de clienţi. Altă găină cu ouă de aur nu a mai inventat nimeni. Cazinoul a dat faliment, iar timbrul abia de mai strînge 10.000 de lei pe an. Conducerile au procedat precum Guvernul Boc. Au tăiat la sînge. Salariile au murit în aprilie şi nici revistele literare nu se simt mai bine. Falimentul bate la uşă. Din păcate, nu-i nimeni să născocească un happy-end. Ar mai fi timbrul literar, dar asta-i altă poveste, de pe alt tărîm. Ce se întîmplă pe celălalt tărîm, data viitoare.
