Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un film ca un meci românesc: jocul e infect, dar bătaia e bună

Zoom Un film ca un meci românesc: jocul e infect, dar bătaia e bună

 

Mile 22 este genul de film pe care orice posesor de părere ar adora să-l desființeze. Să critice doct și competent scenariul-șablon, ale cărui găuroaie cu aspirații de falii sînt cîrpite cu stîngăcie și dușmănos față de logica la fel de elementară ca și școala care a produs asemenea genii ale scriiturii. Să mîrîie ca un pitbull la o grădiniță ori de cîte ori Mark Wahlberg joacă prost și apoi să se întrebe de ce e răgușit după nici un sfert de oră de film. Să explice superior cum că toate răsturnările de situație sînt neverosimile, tîmpite, trase de păr sau pur și simplu băgate cu ură în film doar ca să împingă acțiunea înainte. Să… să nu remarce că a descris perfect orice film din ultimii zece ani. Film de acțiune, bineînțeles.

Și da, în toate cele enumerate mai sus ar avea dreptate. Filmul suferă mai rău decît tînărul Werther cînd acțiunea ia un moment de respiro și scena trebuie umplută cu vorbăraie și joc actoricesc. Replicile sînt de o stupiditate atroce, iar distorsiunile firului narativ ciuruit de gloanțe și împroșcat de sînge sînt intolerabil de proaste pentru un cetățean dotat cu un IQ plasat în zona de sus a valorilor formate din două cifre. De fapt, poate m-am lăsat puțin dus de val. Poate ar fi mai bine să spun că efortul dramatic e la fel de penibil ca un film din tinerețea lui Arnold, în care austriacul ia o pauză de la snopit malaci și explică doct unui public cu picioarele rupte că asta e ora lui de colecționat timbre și că nu e frumos să fie deranjat în timp ce clasează mărci poștale cu mînuțele alea care îndoaie ganterele cu două degete.

Ai putea spune, bine trecut de jumătatea filmului, că aproape toată distribuția cu care intră în contact cvasi-necunoscutul Iko Uwais e pusă acolo doar ca să-l facă să strălucească. Prin contrast, dacă meritele personale nu sînt destul. Indonezianul n-are nici pe departe un rol complicat, dar intră în el cu grația și naturalețea care le sînt în mod evident străine partenerilor de platou. E pus în cadru ca să fie o clonă misterioasă de Bruce Lee, bun să rupă cu bătaia orice amenințare și să păstreze un dram de enigmă cînd deschide gura. Și fix asta face, amintind, între doi pumni și trei replici, că nu există roluri mici, există doar interpretări proaste. De exemplu, Mark Wahlberg. Sau Mark Wahlberg. Și să nu uităm de Mark Wahlberg. Americanul e prost pentru trei filme, merită menționat de trei ori.

Dar e o zonă în care Mile 22, cu toate carențele sale uriașe, se ridică zvelt deasupra mocirlei narative și încîntă privirea și pofta umană de violență gratuită. Kung-fu-ul e puternic și ia plictiseala la pumni și picioare în secvențe filmate mărinimos, din toate unghiurile și cu toate înfloriturile disponibile. Mai mult, spre deosebire de moda patentată de Jackie Chan, unde bătaia e fără sînge și fără vînătăi, filmul nu se jenează să rupă capete și să împroaște ecranul mai ceva ca un burger cu extra-maioneză. Doar că nu e maioneză.

Idem, secvențele de fugăreală și ciuruială curg frumos și obsesia sinistră a lui “Hai să tăiem la fracțiune de secundă, să pară că se bat din greu cînd, de fapt, se uită la meci” abia își arată colții, doar pentru a primi șuturi în gură și măcar o grenadă după ceafă pentru proteste. Nu vă așteptați la capodoperele distrugerii din anii ’80 sau ’90, dar nici la tristețile ulterioare, mult mai bine descrise drept porno fără penetrare.

În final, Mile 22 e o poveste tîmpită jucată prost, dar bătută superb. Dacă vreți, poate fi rezumat în două simple întrebări: l-aș mai vedea o dată? Nu. Îmi pare rău că l-am văzut? Nici asta.

Mile 22. R.: Peter Berg. Cu: Iko Uwais, Mark Wahlberg.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Ce ne facem noi, țiganii, dacă vin americanii 

    25 iunie 2019

    Dacă pe vremuri românii se dedulceau cu lucrurile refuzate la export, pentru care, în fața magazinelor, se dădeau adevărate lupte de stradă, iacătă am trăit să vedem și o situație […]

  • A fost sau n-a fost?

    25 iunie 2019

    Ca întotdeauna la alegeri, și pe 26 mai s-au furat voturi. Cîte? Niciodată nu vom ști. De fapt, niciodată n-am știut cîtă democrație se falsifică la urne. Numărul buletinelor falsificate […]

  • Nimic cu nimic / Primul nimic

    25 iunie 2019

    Ne aflăm, acum, la președintele cu numărul 5 din scurta istorie a republicii române. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu, din 1974 până în 1989. Practic, pe vremea lui s-a […]

  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

bt