– Salut, Netflix, am un film complet original pentru voi!
– Uau, nemaivăzut, dar în ce sens e original?
– În sensul în care copiază la rupere Pulp Fiction.
– Asta nu e foarte original…
– Tocmai de aia am încercat să copiez și tonul din Fargo, totul într-un buchet misterios.
– Buchet misterios?
– Adică te vei întreba tot filmul dacă te uiți la o gangstereală nițel suprarealistă sau la o comedie noir cu infractori retardați grav.
– Și la ce concluzie ajungi la final?
– Că retardat ești tu că ai pierdut vremea cu porcăria mea.
– Îmi place, este foarte edgy. Dar tot nu este îndeajuns de original.
– Am plagiat ca ultimul prost două filme celebre – pentru că nivelul meu infantil de exprimare artistică nu-mi permite să pretind că „m-am inspirat“–, ce altceva ați mai vrea original?
– Cotele de diversitate, evident! Sîntem Netflix, singura companie care a impus ca protagonistul din Fram, ursul polar să fie jucat de un urs negru american.
– Vrei să spui un urs african-american?
– Așa am vrut să spunem inițial, dar un grup foarte vocal de zoologi ne-a reproșat că sîntem imbecili și că ori spunem „urs negru african“, ori „baribal“.
– Minoritățile foarte vocale sînt atît de agasante cînd insistă să respecți realitatea în loc să îndeplinești niște cote lipsite de sens!
– Nu-i așa? Ar trebui să se mărginească la rolul de idioți utili care acoperă cu zgomotul lor propagandistic probleme reale ale societății.
– Netflix, exagerezi…
– Sigur că exagerez. De aia societatea americană dezbate drepturile toaletelor trans și cele 7.822 de genuri, dar n-avem o revoltă serioasă despre mafia asigurărilor medicale. Dar să revenim la filmul tău: ai destulă diversitate?
– Am un negru… și o negresă… și am în scenariu destule replici al căror penibil l-ar face și pe cel mai fabulos dintre spectatori să țipe revoltat: „Băi, ce e poponăria asta?“.
– Și tu chiar crezi că e destul?
– Niciodată nu e destul! De aceea m-am implicat chiar eu: port părul prins într-o chiflă ca ultimul hipster, am o mustață de lesbiană la menopauză și talentul meu actoricesc e handicapat cu drept de a parca în zone speciale de la hypermarket.
– Acum exagerezi tu.
– Dimpotrivă, simplific. Uite, voi fi sincer: dacă un asemenea film ieșea din mintea lui Tarantino, Quentin și-ar fi băgat umerașe și cozi de margarete în urechi. Și după aia și-ar fi legat sinapsele, să nu mai riște vreodată un asemenea monstru.
Nu cred că există un singur moment în care Arkansas să se smulgă din propria mocirlă printr-un puseu de mediocritate. Debutul regizoral al lui Clark Duke este o imensă pierdere de vreme, care jignește simțurile, de la văz sau auz la simțul ridicolului. Un singur exemplu: cuplul de prostovani caraghioși – părerea mea, alții i-ar încadra la dobitoci tragici – sînt în slujba unui geniu malefic al gangsterelii. Sau, fie, un băiat care face nefăcute de 30 de ani și n-a fost mirosit niciodată. Același băiat care, în final, află că asociatul său semicretin i-a furat toți banii pentru că foloseau un cont bancar comun. Alte comentarii sînt de prisos.
Arkansas. R.: Clark Duke. Cu: Liam Hemsworth, Clark Duke, Vince Vaughn.
