Ce face un fost lucrător al serviciilor secrete după ce se retrage? Primele secvențe din Jason Bourne conțin un posibil răspuns, poate cel mai penibil dintre toate. La mulți ani după ce a dispărut de pe radare, Bourne (Matt Damon) se ia la trântă pe bani cu niște malaci, undeva la granița dintre Grecia și Albania. În fond, ce-ar putea să fie acum un fost asasin plătit al serviciilor secrete? Bibliotecar la Fetești?
La Reykjavik, la mii de kilometri distanță, în capitala celei mai iubite naționale de la Euro 2016, o Nicky Parsons (Julia Stiles) intră în serverele americanilor, ia informații prețioase și, atunci când e prinsă, dă foc la laptop. Nu știu dacă a ajutat-o la ceva, dar asta pare să fie eticheta. Parsons și Bourne își dau întâlnire apoi la Atena, în mijlocul unor proteste violente din Piața Syntagma, unde un asasin al CIA-ului îi întrerupe ca pe doi câini încârligați pe trotuar.
Ajuns la al cincilea film din serie, Jason Bourne știe ceva-ceva despre trecutul lui, dar nu-i ajunge. Tot i-au mai rămas niște mici curiozități legate de implicarea tatălui lui în misiuni secrete și de condițiile ciudate în care el a murit. Așa că renunță la bătăile cu sârbi la granița dintre Grecia și Albania și se lansează iar într-o aventură ridicol de cosmopolită.
În mare, Jason Bourne e un film inutil. Personajul titular apare mai mult cu fața și cu numele, ca Gabi Balint într-o reclamă pentru o casă de pariuri. Ar putea fi orice erou de acțiune în locul lui, dar s-a întâmplat ca producătorii să-l pună pe Bourne pentru că oamenii îl știu din filmele anterioare. Nu e ca și cum Bourne ar avea o caracteristică specială, o superputere care-l face unic, o abilitate rară, pe care se bazează farmecul lui. E doar un băiat relativ musculos, care știe ceva bătaie și care, ca orice personaj al filmelor de acțiune, e dominat de o combinație ciudată de blazare și dorință intensă.
Câteva observații se impun. S-a ajuns într-un punct în care filmele de acțiune au prea multă acțiune. Jason Bourne este plictisitor de spectaculos. De la un punct încolo, bătăile și urmăririle nu mai ajută pe nimeni, pare doar că cineva a vrut să distrugă foarte multe mașini. Personajele nici nu mai contează, ar putea fi acolo oricine, indiferent de trecut și de motivații. Eroii tind să se identifice mai mult cu vehiculul pe care-l conduc și cu ce încearcă să facă pe moment, în ecuația urmăririi. E ăla pe motocicletă care încearcă să scape sau e ăla cu pușca de pe bloc?
Apoi, mai e felul înduioșător în care se lipesc scenariștii de marile evenimente ale prezentului. Fără nici o legătură, au pus întâlnirea dintre Bourne și Parsons pe fundalul protestelor antiguvernamentale din Piața Syntagma. Adevărul e că trăim vremuri interesante și că riscul, pentru producătorii de filme de acțiune, e major: cui îi mai pasă de un asasin amnezic când pe glob se întâmplă chestii așa de mari? Crizele din Europa, războiul civil din Siria și ascensiunea lui Trump sunt mai palpitante decât orice urmărire nocturnă cu bușituri prin Las Vegas. Mica aventură a lui Bourne din Piața Syntagma aproape că devină enervantă. Tu vrei să vezi ce se-ntâmplă cu protestele, ăla e adevăratul plot, pe care vrei să-l urmărești până la capăt și de la care te distrag filmele ieftine de acțiune.
Jason Bourne (2016). Regia: Paul Greengrass. Cu: Matt Damon, Alicia Vikander, Julia Stiles, Tommy Lee Jones, Vincent Cassel.
