Există o artă a filmelor ușurele, acele prostioare simpatice care, deși clădite pe ceea ce pare o intrigă subțirică și personaje nițeluș stereotipe, știu să ascundă cu grație tot efortul serios pe care se susțin și să vrăjească publicul vreme de două ore de escapism savuros.
Indiana Jones primul și al treilea au stăpînit-o ca o dominatrix la un congres BDSM. Mai tîrziu, aprope de zorii anilor 2000, Mumia punea și ea biciul și călușul pe aventura lipsită de grija realismului. Pe la mijlocul aceleiași decade, Pirații din Caraibe… era un produs vag decent. Acceptabil. Johnny Depp croise din vela imaginației un ipochimen simpatic. Legolas și mîndra lui erau savuroși ca o cană de apă fiartă fără sare. Cine era stăpîn pe arta de-a sări din scenă Jack Sparrow în scenă Jack Sparrow – lucru extrem de simplu, chiar și în variantele cinematografice de 2 CD-uri – putea pretinde că a văzut un film impresionant.
Există o artă… și Jungle Cruise nu are nici o legătură cu ea. Pentru că Jungle Cruise este un produs al industriei: solid ca o bîrnă de oțel și aproximativ la fel de incitant.
Aș zice că e un film pentru fanii adevărați ai aventurii, pentru că e nevoie de dedicare, voință nestrămutată și o răbdare de fier să treci și de pragul de 30 de minute. Filmul ăsta nu se vede, se îndură. E previzibil din primele sale minute și plictisitor de-a lungul fiecărei secunde. Și secundele alea știu să fie al naibii de lungi, minjite de expozițiune șablon, acțiune răsuflată, glume idioate și un sentiment general de „chestia asta pare un episod de serial pentru copii din anii ’90”. Apropo, ați observat că tuturor ne e jenă să vorbim de serialele din anii ’90, pentru că erau penibile?
Dwayne Johnson, Emily Blunt și toți ceilalți nu joacă ființe umane, dăruite cu defecte, calități, dorințe și măcar un fior de complexitate. Aș zice că sînt niște caricaturi, dar aș insulta ideea de caricatură. Destul să spun că sînt, în cel mai bun caz, niște stereotipuri scremute de cineva care nu știe să descrie un om, dar are niște căsuțe de bifat în catastif. Personalitate: bej eroic. Sau mîndră atît de puternică și independentă că poartă nădragi de una singură. Sau ghei pompos. Sau nemțălău ticălos. Chestii generice, de umplutură, să nu-și rupă cumva spectatorul vreun neuron. Precauție ridicolă, neuronii fiind contraindicați la filmul ăsta.
Dar măcar peisajele sînt frumoase, nu? Nu. Peisajele sînt cel mai evident CGI din istoria ecranelor verzi. Totul pare fals, artificial, neadevărat. Din păcate, nu și ireal, așa cum putea să fie, la vremea lui, Avatar. Și ăla avea un scenariu cretin, dar măcar îmbăta ochiul cu grație și culoare. Aici, pictura computerizată e doar reclamă de prost gust pentru atracția Disneyland care dă și titlul filmului.
Jungle Cruise e un delir al lipsei de imaginație și creativitate, făcut de niște oameni incapabili de-a fi persoane măcar vag interesante. E o combinație mecanică de bucăți luate din filme bune, simpatice sau care au avut succes de casă. Din păcate, nu știe să le pună în valoare, ci le amestecă și, în loc de curcubeu ieșit din prismă, pe ecran se întinde doar un mare maro.
Jungle Cruise. R.: Un Băiat. Cu: Dwayne Johnson, Emily Blunt.
1.678 de vizualizări
