Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un nebun pe frontul de est

Zoom Un nebun pe frontul de est

La 20 aprilie 1919, ofensiva Armatei de Nord, condusă de generalul Moșoiu, s-a împotmolit în fața orașului Satu Mare, ocupat de infanteria maghiară. Ungurii se baricadaseră cu multă dibăcie, ocupaseră poziții pe clădiri și retezau, cu rafale de mitralieră și mortiere, orice încercare de înaintare a românilor. Asta pînă să ajungă la fața locului Divizia a 2-a Cavalerie. În fruntea trupei, călare pe un murg nărăvaș, era generalul Alexandru Constantinide, zis Nebunul, care, fără să stea pe gînduri, a executat un atac sincronizat, frontal și pe flanc, asupra dispozitvului inamic. Ungurilor nici prin cap nu le-a trecut că un comandant își poate pierde atît de tare mințile încît să atace din goana calului peretele de țevi de pușcă, numai că, pînă să-și revină din mirare, orașul era cucerit. Constantinide a făcut praf regimentele de trăgători maghiari, a luat sute de prizonieri și s-a pierdut în zare, cu divizia sa de călăreți, ridicînd un nor de praf și sprîncenele generalului Moșoiu. După cîteva zile, a zdrobit Divizia de Secui în trei bătălii-fulger, la Okoriți, Giurtelec și Matha Yalkas, curățind calea armatelor române spre Budapesta.

Înainte să ajungă erou, decorat cu cele mai grele ordine și medalii, Alexandru Constantinide a fost un ofițer zurbagiu, pus pe farse și pe scandal, pasionat de chefuri, călărie și duel. A cunoscut de multe ori arestul, pedepsele disciplinare și, de cîteva ori, a fost propus pentru degradare. Dar stofa lui de războinic, pe care comandanții i-o citeau în ochi, l-a salvat întotdeauna. Locotenentul de cavalerie Constantinide era înalt și lat în umeri, arătos și obraznic, umbla întotdeauna țanțoș, cu o mînă mîngîindu-și sabia și cu cealaltă răsucindu-și mustața. Nimeni nu reușea să-l insulte fără să fie doborît la pămînt, iar cei care aveau ghinionul să se ridice se alegeau cu o provocare la duel. Regulamentul interzicea atît duelul, cît și rănirea unui ofițer pe timp de pace, așa că tînărul scandalagiu s-a abținut să împuțineze și să mutileze trupele armatei române.

Cu toate astea, cariera lui a progresat, iar el a obținut aproape toate gradele militare. Campania din Bulgaria l-a găsit cu gradul de colonel, pe care era cît pe ce să-l piardă după ce a îngăduit pedepse fizice asupra soldaților săi. Mai tîrziu, după ce Statul Major s-a dumirit că regimentul lui Constantinide era alcătuit din rămășițele unor batalioane disciplinare și că puteai stăpîni soldații doar culcîndu-i la pămînt din cînd în cînd, i-au fost retrase acuzațiile. În Marele Război, Constantinide a stîrnit admirația comandanților săi nu numai prin curaj, ci și prin disciplina și maturitatea pe care o arătau acțiunile sale. A luptat pe Valea Jiului, pe Valea Oltului, la Mărășești, în Basarabia, în Transilvania și în Ungaria, întotdeauna în fruntea roșiorilor săi.

Constantinide a bîntuit cu detașamentele lui de cavalerie frontul și a scăpat întotdeauna neatins. Apropiații lui spuneau că descoperise marele secret al războiului, că vedea linia subțire care desparte victoria de înfrîngere și viața de moarte. A murit cu demnitate, liber, în patul său, înainte să apuce comuniștii să-l doboare de pe cal.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale