Trebuie să fi trăit ultimii douăzeci de ani sub o piatră de pe un drum județean ca să poți spune, cu o figură sinceră: „N-am auzit de seria Taxi”. Cu un Luc Besson posedat bine de demonul inspirației și cu un duo (Samy Naceri – Frédéric Diefenthal) numai bun să pună orice exorcist serios la overtime, primele două filme erau simpatice, nervoase, ingenioase și imposibil de depășit. Chestie verificată de următoarele două pelicule, despre care fanii adevărați preferă să spună: „Nu au fost făcute niciodată”. Asemeni Nașului 3 sau filmelor cu Astérix și Obélix, altele decît Mission Cléopâtre.
Să reiei conceptul după 11 ani de la ultima tentativă înseamnă fie să ai un sac plin de idei noi, fie să fii un boschetar intelectual care scormonește după ceea ce alții refuză să mai considere interesant.
Franck Gastambide (scenaristul, regizorul și protagonistul lui Taxi 5) este un băiat devenit celebru pentru niște filme care, pe IMDB, se chinuie din greu să-și păstreze nota 5. Practic, tipul perfect ca să ducă seria spre noi profunzimi ale tristeții și lipsei de gust.
Dar să privim partea bună: Frédéric Diefenthal s-a depărtat de noul film cu cizmele de șapte poște. Iar Samy Naceri e prea ocupat să facă pîrnaie pentru tentativă de crimă și pentru supradoză în venă ca să mai aibă timp de proiecte la fel de tîmpite.
Prin urmare, noua poveste este centrată pe Sylvain Marot (Gastambide), polițist genial pe care un capriciu al destinului – cu a cărui nevastă s-a cam culcat protagonistul – îl trimite în brațele primitoare ale Poliției din Marsilia. Poliție care se confruntă cu aceeași problemă ca și în primul Taxi, doar că acum bandiții nu sînt nemți, ci italieni, și nu sînt simple stereotipii, ci de-a dreptul tăieturi din carton din ăla gros, de cutii pentru toalete. Din fericire, binele, reprezentat de o trupă de imbecili feroce a căror idioțenie ar trebui să fie hazlie – și poate e, nu știu care e nivelul umorului pe la Lehliu-Gare –, reușește să învingă. Nu în modul ingenios din filmul original. Dar într-un mod care combină glume cu vomă, glume cu căcat literalmente împroșcat și glume care sînt incredibil de proaste deși se află în acest context. Genul de glume la care te uiți cu milă în timp ce le duci în spatele hambarului să le omori cu lopata. Ceea ce, sincer să fiu, ar fi trebuit să facă și cinematografia franceză cu cariera lui Gastambide.
Și cursele de mașini? Da, foarte mișto, bine filmate, bine lucrate, duduie adrenalina în ele și senzația e nemaipomenită. Din nou, în primele două filme. Aici sînt doar niște glume. Mai exact, sînt glumele cu căcat.
Taxi 5 este un sac de clișee și glume care adaugă noi dimensiuni josnicului și grosolanului. Și dacă, citind aceste rînduri, aveți tentația să spuneți: „Mda, au și francezii Vacanța Mare”, atunci vă contrazic. În termeni de nehazliu tragic, Gastambide este abia Axinte.
Taxi 5. R.: Franck Gastambide. Cu: Franck Gastambide, Malik Bentalha.
1.500 de vizualizări
