Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un veac de singurătate. Ce copleşitor balamuc! Ce poveste fără egal!!

Zoom Un veac de singurătate. Ce copleşitor balamuc! Ce poveste fără egal!!

Cînd am citit romanul ăsta ştiam oarecum la ce să mă aştept. Descoperisem cu vreo cîtva timp înainte două povestiri ale lui Marquez, în Secolul 20, care-mi tăiaseră răsuflarea, atît erau de bune. Dar după primele rînduri din Veacul de singurătate aproape că nu-mi venea să cred că o asemenea carte există. 

Toată nebunia aceea fabuloasă şi pipăibilă, de început de lume, în care localnicii din Macondo descoperă gheaţa şi proprietăţile magneţilor, cu care primul din familia Buendia crede că ar putea găsi aur, plus ultimele „invenţii ale învăţaţilor din Amsterdam” pe care le aduc ţiganii în acest sat de dincolo de junglă – ce copleşitor balamuc! Ce poveste fără egal! 

Cu mici dictaturi, urmate de revoluţii, cu execuţii şi cu singurătăţi teribile, cu poveşti de dragoste deopotrivă comice şi sfîşietoare, cu incesturi sfidătoare şi căsătorii eşuate. Totul e exotic şi deopotrivă familiar, fiindcă Marquez ştie să ţi-i apropie pe membrii clanului Buendia cu care devii complice, ca şi cum istoriile lor s-ar fi putut întîmpla în propria ta familie. Aşa că chiar dacă te miri, nu ţi se imposibil cînd Macondo e invadat de fluturi sau cînd frumoasa Remedios, cea care mînca pămînt în copilărie, se ridică la cer împreună cu cearşeafurile pe care le întinde la uscat. Iar atunci cînd prezicerea că din relaţiile incestuoase se vor naşte copii cu coadă se împlineşte, în finalul romanului, atunci se încheie şi povestea familiei Buendia, fiindcă neamurilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu li se mai dă o a doua şansă pe pămînt. Pentru a scrie romanul ăsta, Marquez care tocmai pleca în concediu, se întoarce acasă, pentru că nu se putea apuca de el decît acolo, unde-l aşteptau maşina de scris şi un top neînceput de hîrtie format A 4. A făcut şi datorii pînă să-l ducă la capăt, iar cîţiva ani după aceea mărturisea că n-a trecut prin nici un efort artistic ca să-l scrie, pentru că doar l-a povestit aşa cum i l-a livrat inspiraţia. Totuşi tot ce a publicat el după aceea, povestiri şi romane, datorează cîte ceva capodoperei sale. La fel cum nu mult după apariţia Veacului de singurătate în literatura lumii au apărut cărţi care se trăgeau din acest roman, încît Marquez se poate lăuda că nu e ţară pe glob în care să nu fi apărut vreun cumătru al său literar. 

 Şi cînd te gîndeşti că acest roman nu e decît istoria unui sat, cu legendele lui, despre care o mătuşa lui Marquez s-a exprimat cînd l-a citit – Ce mare scofală!? Toată lumea de la noi ştie lucrurile astea. Cel puţin aşa susţine autorul. Însă despre acest genial  columbian nu poţi fi niciodată sigur dacă ceea ce îşi aminteşte s-a întîmplat cu adevărat sau nu e decît ceea ce s-ar fi putut întîmpla, dar nu s-a petrecut decît la el în cap.

2 comentarii

  1. #1

    Rebeca manca pamant si var de pe pereti, cred ca nu si Frumoasa Remedios.
    Nu stiu daca e cel mai bun roman al lui Garcia Marquez, dar cu siguranta m-a impresionat cel mai mult.

  2. #2

    rebeca manca pamant, nu Remedios. In rest o recenzie asa si asa..

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint