Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Unde-s poveștile de odinioară?

Zoom Unde-s poveștile de odinioară?

Adevărații microbiști – fanii, cum li se zice mai nou – nu intră niciodată în vacanță. În Cișmigiu, pe vremuri, se întîlneau și în extrasezon, să dezbată amicalele. Iar iarna, cînd dădeau nămeții, combăteau la o cană de vin fiert știrile din cantonamentele băieților și zvonurile despre transferări. În fiecare an, dinamoviștii anunțau ca sigură plecarea lui Dobrin de la FC Argeș la salariul și la gradele de milițian-fotbalist din Groapă, zvon desființat cu amănunte de rapidiștii care aveau prieteni printre omniscienții nași de tren. Cluburile s-ar fi înțeles, dar Gîscanul zicea nu. Singura dată cînd și el a zis da a fost cînd a vrut să-l ia Real Madrid, dar atunci s-a pus partidul de-a curmezișul; n-ar fi dat bine ca Dobrin să joace pentru capitalismul putred, cînd dispunea de tot ce era necesar în fotbalul multilateral dezvoltat din Trivale.

Pentru fanii de azi, care au mutat Cișmigiul pe net, o fi de maxim interes pe cine aduce Becali la FCSB și la cine renunță, ce se întîmplă la Rapid și cum se pregătește Dinamo să înfrunte Liga a 2-a, vînzînd blana ursului din pădure jucătorilor care confundă legenda cu situația la zi. (Pentru „cîini“ în rolul ursului căruia vor să-i negocieze blana joacă investitorii care se vor înghesui să-și deschidă portofelul de dragul unui Dinamo ajuns la matineu, după ce au avut alte treburi cît a mai fost echipa în prima ligă.) Altfel, însă, cînd n-ai jucători mari și nici măcar rezultate solid-mediocre, anecdotele au zero șanse să devină legende, iar sesiunea locală de vînzări-cumpărări și de meciuri amicale nu-i subiect decît pentru moderatorii TV care n-au cu ce să-și umple emisiunile. Pe cine interesează că, la 38 de ani, Gabi Tamaș a plecat de la Voluntari și s-a dus la Petrolul, să-i întărească pe găzari la întoarcerea lor în prima Ligă?

Și cum fotbalul mare e în altă parte, ne mai astîmpărăm setea de senzațional și de știri de ultimă oră uitîndu-ne peste gard la englezi și la spanioli, la nemți și la italieni, unde un jucător costă cît tot bugetul fotbalului nostru pe un an, dacă nu chiar doi. Așa că, în timp ce șefii și șefuleții federației umblă să ne facă din vorbe, cum că de fapt treaba merge bine, dar nu ne dăm noi seama, în afară de fraierii care se uită în gura lor și de comentatorii care dau cu ei de pămînt, ceilalți își ostoiesc dorul de fotbal dîndu-și cu părerea despre cumpărăturile făcute de Inter și de Barcelona, și despre bomba săptămînii trecute, că, la 37 de ani, Cristiano Ronaldo vrea să-și ia lumea în cap de la Manchester United, unde e sub contract, la un club care va juca în Liga Campionilor. Ajuns la vîrsta la care alți jucători ori se retrag, ori își mută în State ce le-a mai rămas din glorie, Ronaldo nu concepe să ia o pauză de un an de la Liga Campionilor, mai ales că a ieșit basma curată de pe urma acuzației de viol cu care o tînără care-și trecuse inocența prin multe voia să-i ia banii la tribunal. O știre pe care s-o tot comentezi și s-o înflorești. La noi, Mutu cere întăriri pentru Rapid, iar Becali l-a reconfirmat pe docilul Petrea ca antrenor. Știri care nu vor ajunge niciodată povești de ținut minte.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale