Octavian Paler se temea de tot ce poate fi mai rău pentru cultura română din cauza „tăvălugului europenizării“ care, credea el, avea să ne lichideze specificul național. Omului care cita des din Camus, din Ortega y Gasset și din Unamuno îi era frică să nu ne trezim că nu mai știm cine sîntem, fiindcă am fi în primejdie ca europenismul să ne spele creierii și să ne distrugă circumvoluțiunile naționale. Tema e veche. La începutul secolului 20, Nicolae Iorga tuna și fulgera împotriva „americanismului literar“ care, zicea istoricul, începuse să ne bîntuie și împotriva influențelor străine cărora le cădea pradă cultura română. În ultimii ani ai regimului Ceaușescu au apărut false mitologii culturale proslăvind dacismul autohton. Mitologii care și-au găsit continuatori și după revoluție, sub umbrela democrației.
Cînd a apărut cultura europeană cosmopolită? Cum s-a întîmplat asta? Sînt două dintre întrebările cărora Orlando Figes le caută (și le găsește!) răspuns în încîntătoarea lui carte. Ca și în Dansul Natașei, despre care am scris în Cațavencii, Figes scrie un lung eseu narativ, care are de această dată trei protagoniști. Pe celebra soprană Pauline Viardot, pe soțul acesteia, Louis, care e managerul și protectorul ei, și pe scriitorul rus Ivan Turgheniev, admiratorul ei îndrăgostit de Pauline fără leac încă din tinerețe. Cei trei alcătuiesc un triunghi amoros care rezistă pînă la moartea bărbaților și despre care știe toată lumea bună de la Paris și de la Petersburg.
Cum de a cunoscut-o rusul Turgheniev pe franțuzoaica Pauline, încă dinainte de exilul lui parizian? Simplu, dacă tînăra și talentata soprană nu putea cuceri Opera din Paris din cauza cabalelor, soțul ei a decis că lupta pentru glorie și bani trebuia începută din străinătate. Pauline și Louis pleacă în lungi turnee prin Europa, cu noul mijloc de locomoție, trenul, ce scurtează parcă distanțele între capitalele Europei, încît călătoriile care durau săptămîni, uneori luni, cu diligența, se scurtează spectaculos. Așa ajunge Pauline să cînte la Petersburg, deși binefacerile căilor ferate încă nu pătrunseseră în imperiul țarului. Pe Louis, managerul ei, îl atrag însă cîștigurile fabuloase din Rusia. Pauline nu disprețuiește nici ea banii, încît înfruntă drumurile proaste din Rusia, după ce a triumfat mai comod la Milano, la Viena, la Berlin și la Londra.
Naționaliștii urăsc trenurile care unesc lumea, iar țarul urăște ideile care vin din Europa, idei care-l vor face pe Turgheniev să-și ia tălpășița din Rusia pentru a deveni cetățean european de nevoie. La Petersburg, însă, scriitorul se îndrăgostește de vocea lui Pauline și apoi de Pauline în întregime. Soprana își respectă soțul, dar nu moare după el – are aventuri pasagere cu compozitori, cu poeți și cu admiratori bogați. Singura ei relație de durată e cea cu Turgheniev. În Europenii apar ca personaje secundare, mai toți marii compozitori și cîntăreți ai vremii, scriitorii celebri și pictorii care fac cariere europene în secolul al XIX-lea datorită revoluției industriale care ieftinește hîrtia, tiparul, călătoriile și transportul de mărfuri de tot soiul, încît comerțul ia avînt, iar cărțile și ideile circulă cu o viteză pînă atunci inimaginabilă.
Pauline, protagonista cărții, face în cele din urmă carieră și la Opera din Paris, devine protectoarea artelor și a scriitorilor ruși, nu numai a lui Turgheniev. La bătrînețe, rămasă și fără soț, și fără Turgheniev, Pauline devine obiect de pelerinaj pentru tinerii artiști și scriitori care vor să afle de la ea cum erau celebritățile cosmopolite pe care le-a cunoscut. Pauline povestește cu plăcere despre europenii ei și are norocul să moară cu patru ani înainte de începutul primului război mondial, cînd lumea ei avea să dispară sub asalturile naționalismului, nu și cultura europeană cosmopolită care, deși smotocită și acuzată de toate relele posibile, ca nefericita Mata Hari, avea să-și revină imediat după război.
Orlando Figes, Europenii. Trei vieți și formarea unei culturi cosmopolite în Europa secolului al XIX-lea, traducere de Lucia Popovici, Editura Polirom, 2021.