Vă mor copiii din cauza drogurilor pentru că nu vă pasă!

Hollywood-ul și bravul său urmaș, Netflix, se luptă pe viață și pe moarte cu fumatul. De aproape două decenii și jumătate, în filmele americane nu mai trag din țigară decât personajele negative. În schimb, iarba e cool, e aproape un „must“. Țigările din tutun sunt moartea omenirii, joint-urile, în schimb, sunt permise și recomandate obiecte ale dorinței. E de căcat să fumezi, ești ultimul om dacă o faci, ești de admirat, însă, dacă tragi un joint. Pentru că iarba n-a ucis pe nimeni, iarba nu dă dependență, iarba e bună, e doar un drog recreativ, bla-bla-bla. Și totuși, șoferii cu nicotină, gudron și alte mii de toxine, provenite din țigări, în sânge nu provoacă accidente din cauza nicotinei sau a gudronului. Ceilalți nu știu că le provoacă decât la ceva vreme după ce i-a trezit la realitate impactul cu un corp uman.

În primăvara anului 2019,

cu o nesimțire fără de egal, Felix Bănilă, procurorul-șef al DIICOT, organiza o conferință de presă în care, alături de polițiști mascați și echipați ca pentru război, prezenta o tonă de cocaină, declarând, fără să clipească vreo singură secundă, că este vorba despre o captură a organelor de ordine, realizată în urma unei minuțioase operațiuni.

Minuțioasa operațiune era, de fapt, un accident, în urma căruia aproape 1.000 de kilograme de cocaină au ajuns pe plaja pustie de la Sfântu Gheorghe, Tulcea, după ce una dintre bărcile traficanților a fost prinsă de furtună și s-a răsturnat.

În aceeași zi de 22 martie, însă, alte două tone de cocaină au urcat liniștite pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării. Vigilentele noastre autorități, care puseseră la cale „minuțioasa operațiune“ de adunare a drogurilor de pe plajă, au ratat cu brio celelalte două tone. Informația că la Sfântu Gheorghe a fost vorba despre trei tone de cocaină, nu doar despre una, a apărut pentru prima dată în aprilie 2019, în Cațavencii și în Libertatea. Ea a fost confirmată oficial de către DIICOT cu un an și ceva mai târziu, atunci când parchetul care ar trebui să lupte cu crima organizată a finalizat rechizitoriul a ceea ce, cu deosebit cinism, au numit „Operațiunea Grimm Brothers“. Cinism pentru că rechizitoriul cu pricina este plin de povești asemănătoare cu cele ale fraților Grimm, dar, pe alocuri, mult mai puțin credibile.

Poliția de Frontieră,

căreia nu-i scapă absolut nimic din satul cu doar 630 de locuitori, a fost controlată de către inspectorii Ministerului de Interne și găsită fără pată. Asta, în ciuda faptului că în Sfântu Gheorghe stătuseră timp de aproape o săptămână mai mulți cetățeni străini, într-o perioadă a anului improprie pentru turism, cetățeni care își făcuseră de lucru prin sat până în ziua în care, pe neașteptate, deciseseră că vor să iasă la pescuit pe mare, fără ghid local, fără a fi arătat că ar mai fi făcut asta vreodată. Pentru faptul că pe sub nasul polițiștilor de frontieră au urcat pe Dunăre două tone de cocaină, inspectorii ministerului au emis două avertismente. Atât. În schimb, doi polițiști de la Rutieră din județul Ilfov, care nu au fost îndeajuns de vigilenți pentru a depista 30 de kilograme de cocaină aflate într-una dintre bărcile traficanților, la acel moment aflată pe peridoc în apropiere de București, sunt inculpați în dosarul traficului de droguri.

La început, Poliția Română a reușit să aresteze doar doi șoferi de TIR sârbi, care plecaseră din Zebil (comuna Sarichioi, județul Tulcea) cu cel puțin una dintre cele două tone de cocaină care le scăpaseră polițiștilor de frontieră. Dar, deși i-au arestat pe cărăuși, polițiștii și procurorii DIICOT nu au găsit și drogurile. Care s-au evaporat în mod miraculos.

Atunci când DIICOT a trimis în judecată dosarul „Operațiunii Frații Grimm“, pe lista inculpaților se aflau o sumedenie de oameni. Câțiva cetățeni români care-și făceau veacul prin Spania, câțiva cetățeni sârbi, câțiva cetățeni spanioli și un traficant libanez de droguri, poreclit „Șeicul“, care era deja în închisoare în America de Sud de ceva vreme atunci când drogurile ajunseseră în România. Inițial, „Șeicul“ a recunoscut, în cadrul discuțiilor dintr-o comisie rogatorie, că el ar fi fost cel care a trimis drogurile înspre România, însă, atunci când a văzut că recunoașterea acestei fapte nu-i aduce o micșorare de pedeapsă, a retractat totul.

DIICOT-ul condus de Felix Bănilă a trimis dosarul

traficului de droguri în judecată în 2020, dar procesul nu a început de-adevăratelea nici măcar în ziua de azi. Până în februarie 2021, dosarul a fost pasat în repetate rânduri între Tribunalul Tulcea și diverse tribunale din București, pe motiv de lipsă de competență. Până la urmă a rămas să se judece la Tulcea. Din februarie 2020, dosarul însă nu a depășit faza procedurilor. La ultima ședință, din 31 martie 2023, cauza a fost iar amânată  „pentru comunicarea rechizitoriului către inculpatul Alexandru Caludiu precum acesta urmând să ia cunoștință de conținutul acestuia“. „Alexandru Caludiu“ se numește, de fapt, Alexandru Claudiu, așa că, probabil, pe 25 august 2023, când ar trebui să fie următorul termen de judecată, cauza se va amâna iar, pentru lipsă de procedură, că i-au greșit numele omului. Nu ne jucăm cu așa ceva.

În schimb, ne jucăm cu tot ce ne putem juca.

De exemplu, procurorii DIICOT au inventat pur și simplu o organizație criminală, denumită de ei „Balkan Cartel”.

Așa cum arată Global Initiative Against Transnational Crime într-un buletin de risc din 2021 și cum scrie și Sașa Georgevici în publicația sârbească Vreme, nu există nici o organizație criminală cu numele „Balkan Cartel“. Este doar un mit care apare periodic în zona Europei de Est și în spațiul ex-iugoslav, inclusiv Europolul folosind această denumire la modul generic, pentru a desemna mereu alte filiere ale unor mafii locale sau transnaționale.

Dosarul mare

al traficului de droguri de la Marea Neagră este tergiversat prin tribunale de trei ani. Între timp, din toată operațiunea-poveste au fost condamnați, într-un dosar separat, doar cărăușii sârbi Tode Krstic și Nenad Cvetkovic, la câte 9 ani și 4 luni de închisoare, sentință rămasă definitivă.

În rest, mai avem un libanez, Nor Joseph Eddine Nasrallah, aflat în închisoare în Brazilia, a cărui implicare în trafic este incertă, el fiind în pușcărie de ceva vreme la momentul desfășurării operațiunii. Mai avem încă un sârb care, el singur, alcătuiește Balkan Cartel-ul, un ucrainean, cinci spanioli și nouă români, toți aflați în libertate, procesul lor fiind cel care pare că nu se va sfârși niciodată.

Nu că prezumtivii autori ai celei mai mari operațiuni de trafic de droguri descoperite în România nu au fost condamnați la patru ani și jumătate de la comiterea faptelor, dar nici măcar nu a început judecarea lor până acum.

În 2019, România mai era

încă țară de tranzit pentru drogurile de mare risc. Astăzi nu mai este doar țară de tranzit, ci destinație. Inclusiv pentru cocaină, care a devenit o banalitate în ofertele dealer-ilor din întreaga țară. Problema cea mai mare este că autoritățile mimează doar că ar face ceva în privința traficului și consumului de droguri. În realitate, nu fac absolut nimic.

În București, mirosul ierbii te trăsnește în miezul zilei nu doar în Centrul Vechi sau pe terasele boemei, ci și în apropierea liceelor, unde copii de 15-18 ani ies în pauză să mai tragă un joint. În jurul cluburilor de pe litoral, de pe Valea Prahovei și din orașele de fițe ale patriei traficanții și-ar putea deschide tarabe, cu o ofertă extrem de variată. Heroina și crack-ul fac ravagii în cartierele sărace precum Ferentari, în timp ce cocaina a ieșit din zona VIP, democratizându-se, și e prizată peste tot. Festivalurile gen Saga, Untold, Neversea etc. sunt showroom-uri cu desfacere, iar lucrurile se văd cu ochiul liber, nici nu mai este nevoie de polițiști sub acoperire, că nu se mai ascunde nimeni. Și de ce s-ar ascunde, când procurorii DIICOT au cu totul și cu totul alte treburi? Daniel Horodniceanu, de exemplu, fost șef al DIICOT și actual vicepreședinte al CSM, fugărește polițiștii care au îndrăznit să-l oprească în trafic. Asta în timp ce pe lângă el trec în viteză, nederanjate de nimeni, TIR-urile care transportă prafurile pe care le trage pe nas o întreagă generație din ce în ce mai debusolată.

Traficul și comercializarea drogurilor

se bucură, în România, de cea mai înaltă protecție, iar marii traficanți nu sunt deranjați de către nimeni pentru că ei sunt, în același timp, cei care ar trebui să împiedice traficul de droguri. Cum ar fi să se aresteze singuri sau să se dea pe mâna Poliției, prin notele informative pe care le pun zilnic la dispoziția păpușilor pe care le-au plantat în cele mai înalte funcții politice?

Între timp, numărul deceselor cauzate de droguri în România este într-o alarmantă creștere. Copiii, în principal, mor fie în urma consumului direct, fie striviți pe șosele și trotuare de mașinile unor consumatori atât de drogați încât habar n-au pe ce lume se află.

Emoția ține câteva ore, cădem toți de acord că e ceva complet greșit să se consume droguri, după care ne întoarcem la ale noastre: diverși consumatori prăjiți deja, dar cu niscaiva influență în spațiul public grohăie că trebuie legalizat consumul, DJ-i celebri sau aproape celebri se urcă pe scenă cu joint-ul în gură și mixează așa ore întregi (s-a întâmplat deunăzi la Tulcea, de Zilele Orașului), iar nimănui nu-i pasă.

În România au murit, în ultimii patru ani, de câteva ori mai mulți tineri din cauza drogurilor decât victimele accidentului din Colectiv. Vor fi din ce în ce mai mulți, de la an la an, de la lună la lună.

În România, războiul împotriva drogurilor nici măcar nu a început că a și fost pierdut, prin capitulare și colaboraționism. Generalii serviciilor secrete ale României sunt, în acest război al drogurilor, exact ceea ce erau mareșalii Pétain și Antonescu în războiul împotriva naziștilor.

Traficanții sunt protejați, nederanjați nici măcar cu o floare sinsemilla, în timp ce puținii care îndrăznesc să vorbească despre asta sunt hărțuiți și târâți prin tribunale. În același timp, drogurile încep să umple cimitirele.

Vă pasă? Nu.

Vă mor copiii? Da.