Vânzătorul din Oz

Mă întâlnesc zilele trecute cu un amic pe care nu-l mai văzusem de vreo șase-șapte ani. Era neschimbat. Se ocupa tot cu învârteli mărunte și cu vânzarea de telefoane uzate. E genul de om care, indiferent cu cât ar cumpăra un obiect inutil și vechi, tot îl vinde de două ori mai scump. Până să-l cunosc, n-aș fi bănuit că-mi trebuie un atlas geografic depășit, din anii ’80, cu Uniunea Sovietică, Cehoslovacia și Iugoslavia intacte.

Acum era la fel de chitit să facă bani, doar că în pragmatismul lui apăruse o firavă spărtură. Omul devenise ușor sensibil, adoptase doi câini de pe stradă. Îi vaccinase, îi deparazitase și acum se grăbea să-i spele în cadă. Nu m-aș fi așteptat să fie un iubitor de animale, să-și sacrifice atâta timp, atâtea resurse. M-am lămurit abia când am terminat discuția și a venit vremea să meargă fiecare la treburile lui. ”Auzi”, îmi zice, pe picior de plecare, ”dacă știi pe cineva care vrea să cumpere doi câini, trimite-l la mine. Îi dau ieftin, trei milioane bucata.”