Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Viața nu se pupă cu opera

Zoom Viața nu se pupă cu opera

Povestiri mai lungi sau mai scurte, cele mai mult foarte scurte, amintiri, note de călătorie, opinii despre Dumnezeu și despre opera Lui, unele apărute în Adevărul literar și artistic, altele inedite publică C.T. Popescu în noua sa carte. Scrise cu inteligență, cu o sensibilitate în perpetuă alertă și cu, mai ales, un sarcasm îndelung exersat în editoriale, textele adunate aici aparțin unui moralist sceptic din categoria celor care-și probozesc auditoriul în piața publică, în timp ce auditoriul masochist nu mai poate de încîntare că e luat la refec.

Rarele lui momente de cumsecădenie seamănă cu cîteva oaze mici, într-un imens deșert pe care C.T. Popescu îl străbate știind că predică degeaba, chiar dacă lumea cască gura la el. Se întîlnesc în paginile acestui volum autorul de proză SF, metamorfozat în scriitor de distopii, cu prozatorul realist care scrie povestiri cu poantă în final, cu memorialistul supărat pe viață și cu exegetul clasicilor, care se dedă la interpretări abrupt-riscante sau ireverențioase despre viața și opera lor.

C.T. Popescu e convins, de pildă, că Shakesperare era la curent cu vechea înțelepciune chinezească atunci cînd a scris Hamlet. Mă îndoiesc, dar ipoteza lui năzdrăvană e adusă cît de poate de plauzibil din condei, cu acea logică a „sefiștilor” și a rubedeniilor lor, autorii de proză fantastică, cu imaginația lor pentru care nu există opreliști.

Mare admirator al lui Borges, C.T. Popescu mi se pare și unul dintre cei puțini de la noi care l-au înțeles în profunzime pe acest mare profet argentinian al trecutului. Cititorul din C.T. Popescu dă însă marea lovitură cînd scrie despre schimbul de scrisori dintre Eminescu și Veronica Micle, după ce a apărut în volum. În vreme ce profesioniștii eminescologiei nu mai puteau de încîntare la lectura acestor scrisori și-i mai ridicau o statuie poetului – ce iubire, ce stil și ce roman epistolar natural! –, C.T. Popescu dă cu mucii în fasolea poetului național. Zice el despre Poet nici mai mult, nici mai puțin decît că ar fi un Rică Venturiano epistolar, de s-a cutremurat casta eminescologilor.

Atunci, chiar dacă mi s-a părut că CTP-ul exagerează, n-am putut să nu recunosc că, pe ici, pe colo, avea dreptate. Căci chiar dacă inventase în poeziile sale un nou limbaj al iubirii, Eminescu nu se putea autocita cu versurile sale în corespondența cu Veronica Micle, ci folosea proza epistolară a timpului. Cea pe care avea s-o facă de doi de bani Caragiale, în O noapte furtunoasă, la pachet cu Garda Civică, cea care trebuia să suplinească ineficiența poliției corupte și fricoase la un caz de ceva.

În scrisorile de amor ale lui Eminescu, fondul principal de cuvinte și de fraze ratificate de uzul vremii nu putea fi altfel decît ceea ce se purta pe atunci. Și, ca fapt divers, dacă citești o scrisoare de dragoste după ce se schimbă limbajul și convențiile după care a fost scrisă, mai totdeauna descoperi în ea un umor involuntar, oricît de palpitante ar fi sentimentele care o animă. Or, C.T. Popescu i-o trage lui Eminescu, asemănîndu-l cu Rică Venturiano, cu aceeași inocență cu care altcineva ar proclama genialitatea lui Rică din cauză că scrisoarea lui către Zița seamănă, pe ici, pe colo, cu scrisorile lui Eminescu adresate Veronicăi Micle.

Ca prozator care scrie cu mai mult sau mai puțin umor despre lumea din jurul lui, C.T. Popescu nu mă impresionează. Rețeta lui de succes ca jurnalist îl face să amestece de multe ori povestirea cu editorialul, cu aerul că viața și opera se întrepătrund. Or, în proză cele două nu se pupă.

Cristian Tudor Popescu, Viața și opera, Editura Polirom, 2016.

1 comentariu

  1. #1

    Sa nu fi fost o lucratura perfida de plagiat a lui nenea Iancu, care isi bagase si dumnealui coada la duduia Veronica, ocazie cu care – parol, monser – cetise nelegiuit epistolele incriminate.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • De ce începe să-mi fie mie rușine de sfînta nerușinare a altora

    19 iunie 2018

    Într-o vreme în care personajele lui Caragiale au evadat din proiect sfidînd legile metamorfozei, nu părem prea zguduiți că Mița Baston i-a luat locul lui Tipătescu, nici că Efimița nu […]

  • Klaus și uz de klaus

    19 iunie 2018

    Săptămîna trecută, un judecător al Curții Constituționale, Lăzăroiu, a fost amenințat. Sună îngrozitor, dar e exact așa cum sună. Consilierul prezidențial Tănăsescu și-a luat concediu și l-a atras în biroul […]

  • Isărescu și sclavii

    19 iunie 2018

    Când au apărut informații despre colaboratorul Manole, în presă a fost embargou ca pe vremea lui Gabriel Oprea. Există suspiciuni mai mult decât rezonabile că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a […]

  • Războiul de independență se amînă

    12 iunie 2018

    Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două […]

  • Dulăul cu colții pe-arginți

    12 iunie 2018

    “Bătrânii și moldovenii ne vor distruge viitorul!”, spuneau, fără fereală, antipatizanți de toate vârstele ai PSD-ului, înainte de parlamentarele din 2016. Prin urmare, pe locul 1 al listei pentru Senat […]