Încerc din răsputeri să ţin pasul cu toată această euroharababură care ni se derulează pe sub nas de luni bune şi, uneori, singura concluzie pe care o trag e că Merkel şi Sarkozy ar trebui să se mute împreună la Bruxelles şi să facă planuri pentru salvarea euro 24 de ore din 24. Mărturisesc că tot acest limbaj tehnico-ştiinţific folosit de alde Sarko, Merkel şi Barroso mă ţin într-un veşnic suspans intelectual şi mă fac să umblu ca un şobolan printr-un labirint de euro-termeni sperînd să pricep ce vor să spună oamenii ăştia atunci cînd spun ce spun.
Uneori nu pricep mai nimic, dar neînţelegrea asta mă motivează: sap mai adînc în documente, descarc pdf-uri cu tratate, citesc şi mai multe analize şi opinii sperînd că într-o zi Europa naţiunilor, negocierilor, reglementărilor şi deciziilor să-mi devină tranparentă ca Ozana cea frumos curgătoare. Din păcate, singurele lucruri care mi se clarifică pe de-a-ntregul sînt că Berlusconi se uită la fundul prim ministresei daneze Helle Thorning-Schmidt sau că Sarko îi întinde mîna lui Cameron ca un şmecher care-i dă cheile unui băiat din parcare ca să-i parcheze maşina. În orice caz, înţeleg că pieţele s-au mai calmat, sînt mai puţin nervoase.
Ce înseamnă asta, nu mi-e foarte clar, mai ales că expresia "pieţe nervoase" a început să mă sperie cumplit. Poate că mîine-poimîine, de la atîta nervozitate, pieţele financiare o să înceapă să dea în cap la oameni pe stradă, să spargă bibelouri, să urle ca apucatele pe Wall Street. Şi eu, săracul de mine, care credeam că pieţele sînt nişte fiinţe calme, stăpîne pe nervii lor, nu nişte hoţi puturoşi, cum zice Jeffrey Franks într-un acces de sinceritate, care devin nervoase doar atunci cînd nu sînt lăsate să facă enorm de mulţi bani fără să se dea jos din bănci, fonduri de investiţii şi alte asemenea grămezi de bani scoase la produs.
Lovita puternic in tartita de tsunami-ul economic declansat, in fapt, in 2007 (nu in 2008, cum latra sfertodoct diletantii din presa), coana Evropa agonizeaza si nu intelege neam ce se intampla cu dumneaei. Partea „mai avuta”, civilizata si activa a Evropei, adica UE, si-a instalat in mai toate breaking-news-urile bufonii de ocazie, in persoana presedintelui francez Nicolas SARKOZY si a cancelarului german Angela MERKEL. Fara sa-si dea seama (ma insel?), cei doi se ridiculizeaza (nu cred ca le-a cerut-o nimeni!) zilnic, incercand sa faca tot mai credibil rolul lor de „salvatori ai UE”.
Au disparut, practic, tarile scandinave (cu exceptia Norvegiei, tara nemembra UE, care-si vede linistita de petrolul din Marea Nordului), tarile Benelux parca au fost inghitite de apele Atlanticului, iar restul se uita „ca mata in calendar” fara sa inteleaga mai nimic nici din dezastrul intern (aferent fiecarei tari si, in buna parte, decantabil CU MULT INAINTE DE DECLANSAREA CRIZEI – vezi cazul Spaniei si problemele cronice de somaj) dar nici din marasmul extern.
La periferie, romanii delireaza pe muzica si versuri, ca altceva…nu prea pot, Ungaria nu e departe de colaps, iar grecii au ajuns sa caute in gunoaie dupa mancare…dupa ce ani de zile s-au lafait cu 14 salarii (mugetarii) si au evazionat in stilul cel mai greco-ortodox cu putinta!
Elvetia, cu un statut (numai?) geografic de „stat in stat” fata de UE, se uita cu mila la bufoniada franco-germana, cronometrand cu ajutorul celebrelor ceasuri Piaget Turbillon Relatif cat mai dureaza pana se duce dracului sandramaua.
In tot acest timp, Frau MERKEL duce lipsa acuta de consilieri inteligenti care sa-i atraga atentia asupra penibilului situatiei, si se afiseaza obositor de des cu uriasul SARKOZY, cu care pozeaza in salvatoarea UE! N-ar fi nimic dramatic in toata aceasta bufoniada….daca intr-adevar s-ar intrezari niscai rezultate concrete. Numai ca „la grande gueule de l’Europe”, cum este cunoscuta Franta, nu prea e in stare sa faca ordine si curatenie acasa, unde somajul (in special in randul celor cu diplome universitare) era exasperant de mare CU MULT INAINTE DE 2007, iar problemele cu minoritatea musulmana (pe cale de a deveni majoritate) s-au cronicizat. Iar Unser Vaterland n-are cum sa faca fata de una singura situatiei in conditile dependentei aproape totale de gazul rusesc si poblemelor (inca) nerezolvate privind imbatranirea populatiei si decalajelor economice mari intre vestul tarii si estul fost comunist.
Si uite asa, dragi tovarasi si pretini copitalisti, cand painea e tot mai scumpa, rara si de proasta calitate, circul e tot mai des si nu neaparat mai ieftin. Si tare imi e ca nenea circul nu va putea inlocui (nici macar partial) absenta exasperanta a painii.