Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Viitor retroluminiscent

Zoom Viitor retroluminiscent

Tabletele și telefoanele smart sînt tehnologia cu cea mai rapidă creștere din istoria umană. Nu e de mirare, așadar, că se fac studii peste studii privind felul în care interacționăm cu tehnologia asta minune. Și unul dintre studiile astea are niște rezultate surprinzătoare. Sau, poate, tocmai, de fapt sînt perfect explicabile și reprezintă viitorul. Pentru că studiul de care vorbesc e făcut pe preșcolari. Mă rog, pe pregrădinițari, dacă o fi existînd cuvîntul.

Studiul, despre care povestește Asociația Americană de Pediatrie, s-a făcut pe 370 de părinți dintr-o comunitate minoritară, urbană și cu venituri mici, iar 13% din ei nu aveau nici liceul terminat. Copiii aveau între 6 luni și 4 ani, iar 51% erau fetițe. Cele mai multe dintre case aveau televizor (97%), tablete (83%), telefoane smart (77%) și acces la Internet (59%).

Vreți rezultatele sondajului? Mai jos este un tabel cu răspunsul la întrebarea “Ce vîrstă avea copilul cînd a efectuat pentru prima dată aceste activități?”.

<1 an1 an2 ani3 ani4 ani
atins/scrollat ecranul36%33%20%9%2%
apelat pe cineva24%35%25%11%4%
privit emisiuni TV52%25%18%4%1%
jucat jocuri video12%26%36%18%7%
folosit aplicații13%26%36%17%7%
alte activități52%25%26%15%3%

Deci pînă la 2 ani, mai toți copiii o făcuseră deja, dacă “o” se referă la ceva cu tehnologie mobilă.

Pînă la vîrsta de 4 ani, 38% din copii petreceau peste o oră pe dispozitive mobile de media. 14% o făceau de la 1 an. Și doar sub o treime din părinți au vorbit despre asta cu doctorul pediatru.

Studiul nu spune, mai departe, dacă asta e bine sau rău. Dar știți cum facem noi mișto de părinții noștri cu telefoane cu taste că nu știu să bage un număr în memorie, nu? Imaginați-vă ce-o să mai rîdă generația asta mică de noi, la o vîrstă mult mai fragedă.

Dar eu sînt pregătit. Am deja în cap o idee, că vreau să mă folosesc de superputerea asta a piticilor vizavi de tehnologie. Mă gîndesc la o aplicație care să le arate cum miroase iarba, cum bîzîie gîzele și cum arată cerul, să afle și ei ce e dincolo de ecrane. Nu știu încă s-o fac, da’ sigur mă învață unul dintre copiii prietenilor.

2 comentarii

  1. #1

    Stiu si ei cum arata iarba, ca s-au tzapit de atatea ori cumparand canepa…

  2. #2

    Eu am dubii asupra sinceritatii studiului! Pai, nu stiti cum sunt tatii si mamele? Cand incep sa laude odrasla nu stiu cum sa se opreasca. Le trebui buton stop. Al meu, fata, vorbeste de a doua zi de cand s-a nascut… ce sa mai al meu a reusit sa creeze deja o aplicatie pentru smatphone…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint