Virușii din noi

O să se schimbe multe cu noi după coronavirus. Și nu mă gîndesc doar la chestiile evidente, gen doi ani de-acum înainte o să avem o dietă bazată exclusiv pe spirt, lămîi și făină, ci și la interacțiunile dintre oameni. Vorbeam zilele trecute cu un amic la telefon și la un moment dat a strănutat cineva pe fundal. Ne-am oprit amîndoi tensionați: „A fost de la tine sau de la mine?”. „Nu știu, a fost de la tine sau de la mine?” Apoi strănutatul s-a repetat, era de la mine, cîinele săpa prin grădină și tocmai își băgase nasul în niște cenușă. I-am explicat amuzat , care a continuat însă să fie tensionat. „Ah, dar pe lîngă strănutat, mai și tușește?” „Nu cred…” „Dar voi tușiți?” „Mai tușim, c-am luat o viroză prin noiembrie. Dar locală, tradițională românească.” „Ah, și v-ați testat?” „Nu, nu ne-am testat, n-am mai ieșit din curte de două săptămîni. De unde dracu’ să luăm corona? Doar dacă sărea gardul.” „Poate să sară gardul?” „Nu știu…” „Băi, știi ceva? Mi-am adus aminte că am o treabă, dar mai vorbim noi…” „Dar știi că sigur nu se ia prin telefon…” Închisese, dar, ce-i drept, între timp și cîinele începuse să tușească, deci poate coronavirusul chiar e-n stare să sară gardul.