Visezi, nu visezi, alegerile trece

Așa cum scriam săptămâna trecută, 2024 este un an complicat, în care campania electorală începe oficial în mai (neoficial în februarie) și se mai termină sub bradul de Crăciun, când lumea e deja sătulă de reclama la Tuborg Christmas Brew.

Fiind un an atât de plin, ne-am fi așteptat ca partidele politice să aibă deja strategii clare și planuri bine puse la punct, să știm candidații pentru toate tipurile de alegeri și să nu avem altceva de făcut decât să analizăm ofertele, pentru a putea alege în cunoștință de cauză. Doar că suntem foarte departe de acest moment. Cu excepția AUR și a mărunțeilor din Polul de Dreapta, nimeni altcineva nu și-a definitivat lista pentru europarlamentare. De candidații pentru primării, consilii județene, consilii locale, Parlament și președinție nici nu poate fi încă vorba. Dar asta numai și numai pentru că oamenilor le place să viseze. Ce și cum, încercăm să vedem în cele ce urmează.

Partidul Național Liberal visează

că se află la începutul anului 2020, călare pe un șuvoi enorm de simpatie, creat mai ales de câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis. Evident, nu mai este acolo de foarte multă vreme. Iar vârfuri precum 35% intenție de vot în sondaje sunt la fel de îndepărtate ca și ziua în care Alina Gorghiu sau Raluca Turcan și-au pierdut.

Cum, însă, 2024 este Anul Oniric Național, nimeni nu-i poate împiedica pe cei din PNL să trăiască într-un univers paralel.

Deocamdată, Nicolae Ciucă, furând startul și având, încă, binecuvântarea robotică de la Cotroceni, visează că va fi președintele României, al doilea general care ajunge în această funcție după Nicolae Ceaușescu.

Pentru a se îndeplini acest vis, PNL trebuie, prima dată, să obțină un scor bun la europarlamentare. Iar un scor bun înseamnă undeva peste 20%, chiar peste 25%. Ceea ce, deocamdată, pare absolut imposibil. Nu doar că, în acest moment, PNL se află, pe bune, pe la 18-19%, dar are tendința absolut justificată de a scădea. Faptul că sunt chiar în PNL oameni care îl atacă zi de zi pe ministrul liberal al Finanțelor, responsabil pentru buget, nu ajută. Iar Boloș pare atât de hotărât să-și asume singur eșecul previzibil al bugetului de anul viitor, încât PSD nu trebuie să facă absolut nimic pentru a-i arunca vreo vină în spinare.

Cu ajutor din interior, cu noncombatul câtorva șefi de filiale care sunt șucăriți pe conducerea centrală, PNL ar trebui să se considere norocos dacă repetă performanța din 2014, când a obținut, cu greu, 15% din voturi. Caz în care Ciucă va fi violent trezit din visare de către gașca Bogdan-Motreanu-Bolojan-Sighiartău-Boc, gașcă ce s-ar pregăti de pe acum cu organizarea congresului PNL din luna iulie. Congres unde se va încerca înlăturarea gealului Ciucă, alegerea unui nou președinte, care ar urma să fie și candidatul partidului pentru prezidențiale. Acest personaj, deocamdată, nu există decât în visele umede ale unui Bogdan sau Bolojan și ar putea fi, ați ghicit, exact Bogdan sau Bolojan. Doar că nici unul nu reușește să electrizeze taberele din partid și, mai ales, nici unul nu are aprobările necesare de acolo de unde se iau, mai nou, aprobările în politica românească. Dacă puciul din iulie nu va reuși, iar Ciucă va rămâne președintele PNL, este foarte posibil ca, pentru a se mai salva ce o mai fi de salvat la vremea aceea, PNL să ia decizia de a merge, totuși, pe liste comune cu PSD, iar la prezidențiale să aibă un candidat comun.

Adică exact ceea ce visează

Marcel Ciolacu. Căci și Ciolacu visează, desigur.

La el, lucrurile sunt ceva mai simple: PSD trebuie să obțină un scor cât mai apropiat de 30%. Dacă se poate, chiar puțin peste. Iar AUR, speră Ciolacu, n-ar fi rău să pună osul și rețelele de securiști la treabă, ca să scoată un scor de minimum 25%. Așa, ar deveni clar că soarta PNL este indisolubil legată de ce a PSD și, pentru salvarea țărișoarei de pericolul extremist, cele două partide trebuie să meargă la locale și parlamentare pe liste comune, iar la prezidențiale să susțină singurul candidat posibil, respectiv pe domnul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu ar fi putut și în această toamnă să preseze pentru liste comune încă de la europarlamentare. Doar că n-avea nici un interes să facă asta, căci PNL ar fi cerut mult prea mult, așteptându-se să aibă minimum 50% din locurile de pe listă.

Așa, după europarlamentare, când urmașii Brătienilor vor putea fi adunați cu ușurință de pe jos, listele comune pentru locale și Parlament nu vor conține decât maximum 25-30% peneliști, iar de restul pesediști și ceva puseliști indispensabili. În definitiv, de ce să-i dai unui alde Rareș Bogdan satisfacția de a-ți fi egal la negocieri, când poți să-l umilești și să-l pui pe linie moartă, cât mai definitiv cu putință?

Cu liste comune dominate de PSD, lui Marcel Ciolacu nu i-ar mai rămâne decât un singur pas pentru a-și atinge visul suprem: să fie el candidatul unic al PSD și PNL, omul cu cele mai mari șanse de a deveni președintele României. Lucru ce s-ar putea întâmpla, chiar dacă în acest moment nu există girul final al președintelui Iohannis, căruia încă nu i-au ieșit negocierile și nu s-a văzut cu sacii în avionul de lux care ar trebui să-l ducă spre o funcție internațională deloc solicitantă.

Pe lângă Ciucă, Ciolacu și partidele lor

mai visează și alții, Mircea Geoană fiind unul dintre ei.

Problema lor este că toți trei se bazează pe același partener internațional și strategic, și fiecare, în felul său, i-a făcut acestuia servicii incontestabile.

Ca șef al Marelui Stat Major al Armatei, ministru al Apărării și premier, Nicolae Ciucă a comandat tot ce se putea comanda în materie de armament scump produs în SUA. Doar că a venit pe turnantă șmecherul ăla din Buzău, care i-a luat fața cu contractul pentru F-35, cel mai scump contract de înarmare al României, din toate timpurile. În fața unei astfel de cheltuieli și altora similare ce stau în vârful pixului actualului prim-ministru, este greu să înclini balanța. Nici măcar Mircea Geoană, care este trimisul SUA în conducerea NATO, nu-și face speranțe prea mari, mai ales după ce, când se afla pe cai mari, a refuzat oferta PSD-ului de a-l reprezenta la prezidențiale.

Laura Codruța Kövesi, care visa și ea acum un an și jumătate-doi, a fost liniștită între timp. Nu neapărat că i-ar fi dispărut gărgăunii, dar o ține în loc faptul că la EPO nu a reușit să mai producă, pe genunchi, dosare răsunătoare, care să-i crească faima de mare și neatârnată luptătoare anticorupție.

De visat mai visează și Simion, care pare să-și accepte rolul predestinat de sperietoare a democrației în turul al II-lea al prezidențialelor, mai visează și Drulă și, printre frapiere, visează și Ludovic Orban. Dar, în definitiv, trăim într-o țară prezumat liberă, în care fiecare are dreptul de a visa după pofta inimii.

Pe lângă rezultatele incerte

ale alegerilor de anul viitor, există și câteva urmări sigure și inevitabile.

Iar cea mai importantă este că, indiferent de rezultatul celor patru scrutinuri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu își încep ultimele 12 luni pe banca partidelor lor. Dacă nu va fi înlăturat în iunie, Ciucă nu va mai fi președintele PNL decât până la începutul anului 2025, cel mai probabil pentru că va fi dat jos după rezultatele dezastruoase ale anului electoral.

La Marcel Ciolacu lucrurile sunt și mai clare: indiferent de rezultatele alegerilor, martie 2025 nu-l va mai prinde președinte al partidului. Fie rezultatele vor fi atât de bune, încât Ciolacu va fi obligat de lege să se retragă din PSD, ajungând președintele țării, fie rezultatele vor fi atât de proaste încât va fi executat de gașca disidenților Firea-Stănescu.

Dacă în cazul lui Ciucă este greu de spus cine va fi succesorul, în cazul lui Ciolacu este destul de previzibil. Așa că cine vrea să se dea bine pe lângă viitorul președinte al PSD trebuie să se împrietenească de pe acum cu Grindeanu.