Cei mai vocali în scandalul cu Eurovision sunt cei care spun: „Ce legătură au artiștii cu politica? Asta e artă, politica e politică“.
Sunt cei care nu au suportat restricții pentru sportivii ruși, dar consideră, altfel, că ar exista echitate „artistică“ într-o competiție care pute de aranjamente și reciprocități cum puțea Cooperativa lui Tata Jean.
Spectacolul Eurovision e pentru prima dată, în sfârșit, atractiv: pentru că nu mai e deloc despre muzică, ci a devenit pe față ceea ce era de fapt în ascuns: o exaltare de naționalisme și frustrări.
Eurovision ar trebui închis ca show muzical, să rămână doar Eurovision varianta scandal, ciocniri de țări, un fel de Monopoly cu artiști îmbrăcați strident.
Penibilul concursului a fost – sau e, de fapt – că a avut în aceste zile ceva desăvârșit: au fost furate pe față puncte unei țări ca să le iasă numărătoarea cum voiau de la început. Iar după ce au comis furtul au tăcut, au sfidat, s-au uitat la TVR și la România cum se uita Adi Năstase la Mândruță când îl ungea cu scula pe umăr cavaler.
Mă gândeam ce e mai stupid: modul în care se desfășoară Liga 1 sau Eurovision-ul? Probabil că ar merita încercat ceva hibrid, că tot e hibridul la modă. Dacă tot sunt mânăriți arbitrii, de ce să nu profităm?
