„La secția 449 Radovan, Dolj prezența la referendum a fost 126,24%“ – simpla știre m-a pus pe gînduri și, cum vineri treceam prin Dolj, în jos, spre Gogoșița, Gogoșu, Ștefănel, îmi spun: „Dom’le, ce-ar fi să mai număr o dată votanții?“. O zi nu este ca alta, un ceas nu este ca altul, un om nu este ca altul. Așa că m-am scoborît din hîrbul meu japonez de mașină la nea Sile crîșmarul, locul în care nu se întîmplă nimic, dar care spune cîte ceva despre toți cei care mișcă.
Era la tejghea tanti Sila, zdrahoancă, fără cap și picioare. Explic povestea guriței ei și începe să turuie despre Grădina Domnului. Nu reproduc cîte în lună și în stele, ce sens ar avea? O femeie tîmpă de vînzare, ieftină în zdrențe, ce poate ea spune unui reporter ca mine, dornic de adevăr, de paradoxuri nucleare, de senzațional major? Trec strada către Primărie, alături de o găină. Poate spune o găină ceva despre un sat? Poate! Felul ei de a merge, bălțat, mîncat din pene, strumelit în ochișorul ei orb din dreapta, da, poate spune multe. O întreb cît s-a furat. Dom’le, da’ este gălăgioasă. Mă întorc la tanti Sila. Găina, după mine. Voiam doar să verific informația din două surse. Imposibil. Găina intră în crîșmă. Sila: „Du-te, dom’le, bate Radovan de la un cap la altul, numără oamenii, casele“. Și asta fac. Asta-mi spusese găina! Și număr 163 de case. Preotul Mircea Crăciun păștea gîndurile Domnului în spate, la balta de pește. Mă-sa stătea în față, la gard, cu mîna-n ghips. Preotul diplomat confirmă numărul de case, da. Dar cîți oameni au casele? Pune în ecuație domnul preot. Sper să-mi spună omul lui Dumnezeu. Niet. Ești reporter, aleargă. Alerg. Și bat la juma din case. Juma din case abia de au cîte un om. Trei, doi oameni. Și oltenii mi se crucesc cînd aud ce vreau să fac: să-i număr. Păi, mata, rîd oltenii, al lui Pircălău, al lui Bășitu, al lui Zarzăre, mai ales, ăștia trebuie călcați în picioare, că și-au bătut joc de mine! Păi, mata nu știi că la Radovan a votat și mireasa moartă? Credeam că este vreo nouă poveste, ce-mi va întregi panoplia, dar nu, era doar o poveste veche și moartă. Cum n-o știți? Cică în pădurile astea bîntuie o mireasă ce iese și sperie șoferii la curbe. De aici multele accidente. Și aia a votat! Și au mai votat toți morții ce-au împlinit 18 ani. Ziceau al lui Bășitu și al lui Hoandră. Păi, zic al lui Manărea și Picțiunel, bre, omule, păi, primarul Cîrstianu are boală la vînătoare și dresare de animale. Căprioarele și iepurii de pădure dresați de el au pus și ei o labă la vot. Sînt ciuca glumelor oltenești, un tip de glumă crudă, nesărată, păpată pe nemestecate. Și cînd totuși îl întreb pe primarul Cîrstianu, el îmi spune: „Da, dom’le, a votat și mireasa! Avea vîrsta de vot, ce vă miră? Și au venit și nuntașii“. Întrebat de iepuri și căprioare, primarul n-a negat.
