Ne-am lămurit în ultimul an, de când Gsp a început să-și facă datoria de ziar de sport și s-a apucat să scrie anchete despre sănătate, că gluma cea mai bună este să spui că România are un sistem de sănătate.
Toată discuția pe subiect este despre ce trebuie să facem acum, pentru a însănătoși Sănătatea. Dar oare ne gândim cum trebuie la această problemă? Sau vom face ca de obicei, vom pune diagnosticul greșit și vom face cu totul altă operație decât cea necesară pentru salvarea pacientului?
În spitalele noastre se moare. Se moare mult, se moare des. Cel mai rău e că se moare când n-ar trebui să se moară. Știm asta. Când ești nevoit să te internezi într-un spital din România, mergi cu gândul negru că este foarte posibil să mori. Da, tu ai o fractură la gleznă, dar faci acolo cunoștință cu o bacterie care e de altă părere și te omoară înainte să ți se usuce ghipsul. Ei bine, cred că există aici două aspecte, două cauze importante ale morții. În primul rând, e vorba de clădirile în care funcționează aceste spitale (vechi, mizerabile, cârpite ici și colo doar cât să nu cadă pe tine, pline de bacterii ucigașe, improprii pentru activități medicale în anul 2017). Apoi, e vorba de gluma asta de sistem medical românesc. Construit, practic, ca să ucidă. Iar aici ajungem la o problemă intens discutată în ultimii ani de specialiști din întreaga lume. Pentru că doar corupția este cea care duce sistemul medical românesc mult mai jos decât celelalte sisteme asemănătoare din lume. Diferența e că alții chiar își pun corect problema, pentru a putea să o rezolve. Să le luăm pe rând.
Un mare spital la București și opt spitale regionale,
asta este una dintre promisiunile ferme ale PSD, pentru noul mandat. Programul la care ne tot trimite Liviu Dragnea, devenit Biblia cu care pesediștii te lovesc în cap dacă zice ceva de rău, e ca Făt-frumos: promite că se vor face în următorii patru ani chestii care nu se pot face în următorii patruzeci, în România: complex medical cu 3.000 de medici și 2.500 de paturi, în București, după modelul AKH din Viena, salarii mult mai mari pentru medici, locuințe pentru ei. Apoi, fonduri de miliarde de euro pentru Sănătate. Auzi, finanțare de 750 de euro pe zi pe pat utilizat. Serios? Sunt SF-uri care nu s-au aruncat atât de sus. Apoi, cele opt spitale regionale, mai mici decât ăsta republican, dar tot mari, cum ar veni. O demență totală și pe hârtie, ce să mai vorbim de realitate. Ceaușescu l-ar fi dat afară pe Dragnea că minte populația, dacă ar fi venit cu programul ăsta.
Sigur, ești imbecil dacă spui, în România de astăzi, unde aproape toate spitalele stau să pice, că nu ne trebuie spitale construite de la zero. Ba ar trebui să fie prioritatea zero, probabil de-aia și apare asta în programul PSD. Orice român care vede așa ceva n-are cum să spună nu. Problema e că tot planul PSD-ului se bazează pe numere, și pe numere mari. Totul este proiectat să dea bine în campania electorală și în statistici. Să zicem că suntem suficient de inconștienți încât să ne închipuim că planul PSD va reuși. În ce situație vom fi atunci, cu sistemul de sănătate? Mai bună sau mai rea? Desigur, mai bună pentru că vom avea în curând nouă spitale enorme noi (și pe voi vă pufnește râsul când citiți asta?), în care, pentru o perioadă, nu ne vor mai omorî bacteriile. Dar ne va omorî altceva: chiar mărimea. Da, pentru că atunci când vine vorba de sănătate, mărimea ucide. Explic.
Spitalele-fabrică au fost proiectate în secolul trecut, când ele au permis, fără îndoială, realizări fără precedent în domeniul sănătății. Acum, acel model, pe care noi ni-l propunem la nivel de politică de stat pentru următorii ani (patru spre patruzeci, așa, că uite, lipsesc bani din buget deja) este învechit. Este problema pe care încearcă să o rezolve țările civilizate. Cât mai ignorăm latura umană a serviciilor medicale, se întreabă și Steve Hilton, profesor la Stanford, în lucrarea sa, Mai uman (tradusă de Publica, anul trecut). Când vom începe să punem oamenii pe primul loc și nu o versiune birocratică, de sus în jos, a ”eficienței”?
Sistemul e de vină,
asta e problema cea mai mare. Nu medicii, asistentele, personalul medical. Ei nu sunt de vină decât în măsura în care au întreținut acest sistem. La toate problemele pe care acest domeniu le are în orice țară, la noi s-a adăugat, după ’89, problema corupției. Și corupția a mâncat tot ce mai era viabil în sistemul centralizat, birocratizat la maximum, gândit de comuniști.
Ce au făcut guvernele de după ‘89, ce-și propune să facă acest guvern, pentru schimbarea sistemului? Prea puține. Se tot vorbește despre mărirea salariilor medicilor. O măsură bună, desigur. Dar suficientă? Oare cu un salariu de 10.000 de euro lunar, un medic – care a fost învățat cu șpaga încă de pe vremea rezidențiatului, pentru că așa merge treaba, pentru că așa vede la profesorii lui, la colegi – va putea ieși din paradigma actuală a sistemului? Va putea să nu pună mâna? Va putea să nu interneze pacienți care nu trebuie internați? Va putea să nu facă o intervenție, dacă ea nu se impune cu adevărat? Va putea să nu meargă mână în mână cu marile companii farmaceutice lipsite de scrupule? De ce-ar face-o? De teama arestării? Poate, doar că așa nu se rezolvă nimic. Trebuie să ne adresăm cauzei, or arestările nu rezolvă deloc problema de sistem.
Sistemul este, așadar, cel care trebuie să fie schimbat. Ați auzit vreo discuție despre asta în campania electorală? Nu. Pentru că toată discuția s-a purtat cu cifre, cu statistici și cu mari proiecte. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. Iar de o schimbare a sistemului n-a mai avut nimeni timp să vorbească. Ca de obicei, formulăm greșit problema, de aceea propunem soluții greșite din start: Spitale-fabrici gigantice, în care pacienții vor fi în continuare produse, nu oameni. În care sănătatea va fi în continuare industrializată. În care se va intra probabil la fel de greu ca până acum (adică pe pile), în care se va fura la fel sau mai mult decât până acum (spitale mari, costuri de întreținere imense), în care se va muri probabil la fel ca până acum. Și nu vom mai putea da vina pe bacterii.
Culmea, încă avem acum șansa, în multe domenii, să o luăm înaintea celor pe care-i alergăm de atâta timp. În sănătate, în învățământ, în alimentație, în afaceri, în protejarea mediului, în combaterea sărăciei și așa mai departe. Cum? Folosind avantajul celui care e în urmă. Arzând etape. Văzând urmelele lăsate de ceilalți și nefăcând aceleași greșeli pe care le-au făcut ei. Îmbunătățind ceea ce au făcut alții. Inovând. Adaptând la realitatea românească. Punându-ne la treabă mințile strălucite. Nea Iohannis, cum mai stau băieții ăia cu proiectul de țară? E că despre chestii de-astea discută? Nu, a?
Trebuie doar să ne propunem să facem o țară pentru oamenii care o locuiesc, nu pentru cifre și statistici care să dea bine la UE și la marile organisme financiare. Sigur, nu vom face asta, nimeni nu pare dispus și pregătit să acționeze în acest sens, dar măcar să se consemneze undeva că am fi putut. Gen: uite, mă, fraierii ăștia ar fi putut, dar au avut ghinionul de a avea de ales numai dintre oameni lipsiți de competență, de viziune, de voință și de umanitate.
Am fo operat de dir spit din gl. Operatie minora .Mi a tăiat un nerv care m a făcut să mi mai mișc o mână. Făcut recl la cons medicilor. Vine la mine cu reclamația si mi spune s o retrag ca el e seful cons medicilor
Mai era si prof sef la PSD ,în consiliul județean,sef de sectie ,.nimic nu făcea bine. Tehnocratii au hotărât să nu fie decât director. Psdeii au skimbat. E ff rău. Scrieți despre asta
Sistemul german implementat in sanatatea romaneasca nu era potrivit. In Germania mai functioneaza inca ca s-a plecat de la „o baza tehnica-materiala prospera” Mor anual 10.000 de pacienti din infectii intraspitalicesti dar spitalele particulare merg pe profit mai departe, cu mai putin personal etc. Coruptia germana joaca pe sume mult mai mari iar protezele de sold sau de genunchi montate cu atita maiestrie sunt in 40% fara indicatie operatorie doar ca bussines. Cei peste 4000 de medici romani nu dau pe afara de bine si cred ca s-ar intoarce pentru un salar decent de 2000. Spaga nu poate fi cind poporul e sarac de tot. Asta o stiu de pe vremea regretatului odios.