Salut, sînt Antonio Banderas și joc în acest film! Uită-te la mine cum merg cu pantofii mei speciali printr-o fabrică dezafectată! Și mă uit afectat la cameră! Și, dacă ai răbdare cam cît trei ardeleni păcăliți să practice yoga, mă vei vedea și trăgînd cu pistolul! E fascinant, nu?
Băi, nu. E o tristețe monumentală care te face să te gîndești cît de prăjiți, arși, copți sau pur și simplu disperați după bani trebuie să fi fost John Malkovich, Adrien Brody, Antonio Banderas sau potaia aia de mastiff de-au acceptat să joace într-un asemenea rateu. Mă întreb mai ales în ceea ce-l privește pe cîine, pentru că oamenii, se știe, stau mai subțire cu integritatea. Măcar javra, dacă trădează cauza, are un motiv gustos.
Pe scurt, pentru că ăsta e singurul punct luminos al filmului, n-o lungește deloc cu introducerea: Brody, Malkovich și fratele lui Macaulay Culkin au dat o spargere care a mers prost, nu pot fugi cu prada și se văd obligați să se ascundă într-o clădire uitată de lume. Sau așa cred ei. Fără să știe, au ales fix maghernița în care și-a făcut sălaș cîinele satanic din iad, creatură hulpavă și nemiloasă care îi va hăitui fără milă de-a lungul celor 100 de minute și de-a latul fiecărei scene. Sau așa ați crede voi, judecînd după trailer-ul care pare să promită acțiune drogată cu cocaină și adrenalină, plus un pui de horror, că, na, e un cîine ucigaș în cadru.
Da, în clădire e o javră nenorocită care le face zile fripte și găuri în nădragi, dar ritmul acțiunii e nebunesc doar dacă acceptăm melancolia blegoasă drept formă ultimă de nebunie. Scenaristul-regizor Paul Solet suferă de eviscerare precoce și nu știe să țină publicul în suspans mai mult de cîteva minute. Probabil că, în vremurile imemoriale ale vorbitului „la 3 secunde” (alea gratuite), același Solet nici n-avea nevoie să sune, ci spunea spășit „Am terminat deja” imediat ce lua telefonul în mînă.
Luat așa, pe bucăți, filmul n-ar fi neapărat prost. Doar plictisitor, ceea ce e un păcat și mai mare în zona horror-ului. Practic, Solet nici nu știe ce vrea de la filmul lui: ar vrea acțiune, dar o scaldă instant. Ar vrea horror, dar n-are nerv pentru așa ceva. Nu mai zic de temporizare, de jocul subtil de umbre, de puterea de sugestie a unor sunete bine plasate, astea sînt din altă ligă, nici măcar nu se chinuie cu ele. Avem, în schimb, scene lungi și terne în care personajele încearcă dialoguri mirosind a Reservoir Dogs stătut spre putrezit. E foarte probabil că, după primele scene de gen, actorii l-au luat pe Solet de guler și i-au explicat calm că e bou, că textul e tîmpit și că, în general, mai bine o arde la sentiment și le scrie niște scene lacrimogene despre pățaniile lor cu cîini. Iar Solet, fiind un băiat talentat, a reușit. Una lacrimogenă, dar cu pești, și una cu cîini, dar hazlie spre retardată. Abia a treia respectă ambele cerințe, dar e atît de clișeu, încît pot să pariez că a fost scrisă de un Agârbiceanu de pe malul opus al Atlanticului.
Ajunși cu greu la final, spectatorii vor înțelege, tardiv, două chestii. Prima e că degeaba deschid gura ca peștele pe uscat, în locul țipătului va ieși tot un căscat plictisit. Și a doua? Filmul se numește Bullet Head pentru că asta îți dorești. Din ce în ce mai tare.
Bullet Head. R.: Paul Solet. Cu: John Malkovich, Adrien Brody, Antonio Banderas.
1.589 de vizualizări
