Bine ați venit în insula Temiscyra, locul ferit de lume unde amazoanele se antrenează zi și noapte pentru a fi gata oricînd să apere omenirea. Că de aia stau ele izolate, fără cea mai vagă idee despre ce se întîmplă în restul planetei. Și de aia au rămas blocate în tehnologii de epoca bronzului cînd restul lumii e în plin război mondial. Nu pentru că sînt proaste bîtă.
Pregătiți-vă pentru o sumă considerabilă de timpi morți, al căror unic scop este să ne arate că eroina a fost specială de mică prin intermediul unor dialoguri retardate de tip: „Ți-am poruncit să n-o antrenezi! – Dar dacă va fi nevoie să lupte? – Atunci antreneaz-o de cinci ori mai rău decît pe restul lumii!”. Nu, n-am exagerat, ăsta e dialogul. Așa ajunge Wonder Woman să învețe bătaie.
În fine, acceptăm premisa așa cum e. Să vină intriga. Și ea, fată bună, vine: iată, pacea insulei este tulburată de un avion urmărit de niște nave nemțești. Pentru că legile logicii și ale fizicii nu se aplică în filme cu supereroi. Probabil, Wonder Woman 2 va începe cu Ileana Cosînzeana călare pe cal fugărind un supersonic.
Revenind: sare eroina să salveze pilotul pentru că motive, sar nemții pe plajă cu arme de foc, sar și amazoanele să-i învețe minte, îmbrăcate sumar în piele, mînuind amenințător cădițele pline cu ciocolată.
Am glumit, desigur. Amazoanele sînt luptătoare și feministe. Degeaba au nemții puști și mitraliere, ele au arcuri, săgeți și săbii. Și se bat în cel mai ridicol slow-motion de la parodiile Matrix încoace. Mai lipsea să urle: „Asta e sabia lui Hefaistos, nenorocitule, îți voi face un sendviş cu ea!”.
De aici e simplu: Femeia Fantastică – apropo, nimeni nu-i spune astfel de-a lungul întregului film, te și întrebi de ce l-au numit așa, puteau la fel de bine să-i spună Ciomăgărița Feroce sau Maricica Pumn de Fier – află că lumea e prinsă în Războiul cel Mare, decide că asta e sigur opera lui Ares, spre deosebire de toate celelalte războaie care au avut loc între timp, deci pleacă braț la braț cu pilotul spion american să salveze lumea.
Ajunge la Londra, prilej pentru cadre inutile în care niște moși mustăcioși trebuie să fie sexiști în timp ce spun „Dar tu ești o femeie!”, iar fraierele lobotomizate de ideologie să freamăte în sală: „Moaaaamă, ce-o să le arate ea!”.
Să trecem, e plictisitor. Revenim la acțiune, pe linia frontului, unde nemții sînt bătuți de Captain America la feminin, civilii sînt salvați și marele rău este învins într-o bătălie care urlă „ciordeală după Luke vs. Darth Vader”.
Din fericire, lupta are și momente originale, dacă original este genul de cuvînt pe care l-ați folosi pentru cele mai răsuflate panseuri emise vreodată de un boschetar beat. Omenirea e rea, dar e și bună. Iubirea învinge totul. Mizerii din astea de poster motivațional pentru secretare…
În fine, nu mai insist, scenariul este greșit da capo al fine. Nu cred că există măcar un moment în care acțiunea să aibă sens, luptele să nu aibă un substrat ridicol și dialogurile să nu fie hazlii prin prostia pe care o degajă. Da, filmul are și momente în care încearcă să aibă umor cu premeditare. Sînt cele mai triste și mai plictisitoare secvențe.
Dar mai rău decît scenariul este interpretarea. Gal Gadot nu este femeie. Nu la nivel uman. Mutra lipsită de orice expresie o recomandă ca suport de rochii în vitrină la “Unirea”, iar mișcările în care mai mult pozează eroic decît se bate o fac cel mult robot ucigaș din viitor, trimis din greșeală în trecutul în care John Connor nu se născuse. Și apoi mai e accentul. Accentul e atroce. Pare rezultatul unui accident mitologic în care măciuca lui Polifem are rolul principal. Accentul ăsta e echivalentul unei strîmbe grase tunse asimetric dintr-un bar de hipsteri.
E un film prost? Am văzut filme mai sprințare pe care le-am catalogat drept proaste. Ăsta nu e prost. Ăsta e mediocru din ăla mocirlos, care te plictisește fără să te calce foarte rău pe nervi.
Wonder Woman. R.: Patty Jenkins. Cu: Gal Gadot, Chris Pine.
Noroc ca am vazut filmul asta acasa, ca altfel ii spargeam pe cei de la caserie. N-am rezistat mai mult de 40 de minute. Si nu inteleg ce-i cu actorul asta, Chris Pine : in toate filmele face niste grimase de zici ca ejaculeaza. ma pufneste rasul cand il vad , indiferent cat de serioasa e povestea.