YouTube își ascute tesla pentru lupta de clasă cu reclamele

Inițial, povestea pare destul de simplă: YouTube nu va mai admite prezența extensiilor care blochează reclame (adblocker-e) pe domeniul său. Nu vrei reclame, plătește abonament Premium, hoțule, pentru că, nu-i așa, toți românii sînt hoți și să vă fie rușine că vreți totul de-a moaca. Mie mi-ar fi rușine să fiu om în toată firea și să mai umblu cu țigăneli din astea… nu insist, asemenea baliverne moralizatoare nu sînt noi. Tehnic, ele sînt similare cu lirica răsuflată a activiștilor de partid și împart publicul ascultător în două: oameni care înțeleg că trebuie să se comporte moral în raport cu o entitate interesată să profite la maximum de resursele lor și ăia care nu-s totuși chiar atît de fraieri.

Problemele simple de morală sînt, de fapt, ceva mai complicate

Judecînd primitiv, da, să scapi de reclame cu ajutorul unui adblocker e imoral. La fel de imoral ca și mersul la baie cînd sînt reclame la TV? Mai puțin imoral decît să-ți pui căștile și să te joci pe telefon cît rulează reclame înainte de film la cinema?

Dar să zicem că nici nu contează. E imoral și gata. Absolutist. Fără nuanțe. Toată lumea trebuie să aibă morala la maximum, ca muzica proastă într-un BMW de gherțoi. Și atunci, ce se întîmplă cînd compania scapă pe piață reclame imorale, nițel ilegale și care îngrașă conturile unor potențiali potlogari? Își asumă YouTube responsabilitatea pentru pierderile cauzate utilizatorilor? Aveți noroc dacă primiți măcar gînduri și rugăciuni.

Avem deci un raport de inegalitate, unde morala e asemeni taxelor: valabilă pentru public, în timp ce corporația e scutită. Dar să zicem că e un raport răuvoitor și, de fapt, YouTube abia așteaptă să facă bine, dreptate și adevăr.

În definitiv, „Don’t be evil“ era motto-ul Google. Și Google a renunțat la el de cinci ani

De fapt, YouTube are o istorie destul de proastă cînd vine vorba de conduită morală. De exemplu: pe final de 2021, compania decidea să afișeze doar numărul de „Likes“ („Îmi place“) primit de un videoclip, numărul de „Dislikes“ („Îmi place ca sarea-n ochi“) urmînd să fie ascuns pentru binele comun. Mai exact, YouTube își motiva decizia plîngînd cu zece rînduri de lacrimi de mila micilor creatori de conținut care, vai, pot să-și vadă sentimetele ofensate de o campanie menită să le bombardeze clipurile cu Dislikes. Și, prin „mici creatori de conținut“, YouTube înțelegea orice companie de neam prost care n-are chef să se vadă ciuca miștourilor unor săraki care se uită gratis pe net. În general, orice material care promova filme, seriale, jocuri și alte lucruri de gen mustind a noua corectitudine politică era luat la șuturi și orice urmă de interes și credibilitate dispăreau în vînt, așa cum merită orice chestie antipatică.

Profit de această ocazie ca să-i urez multe urări de iubire eternă lui YouTube pentru măgăria ăsta. Cînd raportul Likes/Dislikes era vizibil, mi-era infinit mai ușor să rezolv o chestie tehnică pentru că nu mai pierdeam vremea privind toată spam-urile și gunoaiele amestecate cu filmele bune în rezultatele căutării.

Dar poate că greșesc eu. În definitiv, dă-i naibii de utilizatori.

YouTube îi iubește pe creatorii de conținut, nu? Păăăi, nu prea

Povești despre politici idioate, despre canale închise abuziv grație acelor politici idioate, despre demonetizări inexplicabile sau despre marginalizări parșive (canalul cu pricina dispărea subit din feed-urile miilor de abonați, dispărea din recomandări, dispărea din rezultatele căutărilor) sînt destule pentru Dostoievski pe cocaină. Să spunem doar atît: în acest moment, YouTube monetizează fiecare clip. Profită de munca fiecărui iobag de pe platformă, dar iobagul nu primește nimic dacă nu îndeplinește anumiți parametri (nr. de abonați, nr. de vizualizări însumînd atîtea ore etc.). „Bine, dar e problematic pentru YouTube să plătească fracțiuni de dolar pentru fiecare în parte!“ Atunci să plătească atunci cînd se strînge o sumă minimă. Dar să plătească, așa cum e moral, dacă tot o ardem cu morală.

Recent, YouTube a găzduit un scandal inglorios, dar relevant:

un cumătru de pe un canal mediu (5 milioane de abonați) făcea constant mișto de-o cumătră de pe un canal mare (30 de milioane de abonați) pe motiv că doamna producea content de necalitate, ba mai și ciordea cu nesimțire munca altora. Drept răspuns, cumătra… l-a dat în judecată, așa cum fac oamenii civilizați? Nu. L-a ignorat, așa cum fac oamenii stăpîni pe sine și care au mai multă minte decît dl Goe? Nu. I-a căutat adresa pe net și s-a filmat în fața casei omului, să știe cîteva milioane de urmăritori ai ei unde stă băiatu’ ăla care o supără? Da. Fata s-a gîndit că doxxing-ul e o chestie chiar OK, pentru că ce se poate întîmpla? Nu e ca și cum ar exista un idiot între toți fanii ei care  a) să trimită o echipă SWAT sub un pretext oarecare și dacă moare cineva în timpul intervenției, aia e sau b) să intre direct cu o armă, că nu poți să ai mereu încredere în Poliție să-ți facă treaba murdară. Și da, ambele lucruri se pot întîmplă. Aia cu SWAT-ul întîmplîndu-se deja de mai multe ori de-a lungul vremii cu alți youtube-ri.

Momentan, povestea a generat doar idioți care se plimbă și se filmează prin fața casei victimei. Mișto. Și YouTube, ce-a făcut YouTube? A luat măsurile cele mai drastice: a demonetizat temporar canalul cumetrei și a dat o declarație în care-i face vinovați pe amîndoi. Și mai mișto.

Nimeni nu zice s-o trimită la coada vacii, deși cînd te comporți ca o vită încălțată, punînd în pericol cu bună știință viața unui om, cam acolo ți-e locul. Dar „temporar“ e insultător. E moralistul YouTube care zice: „Știm că a făcut o măgărie, dar facem bani cu ea, așa că vom pretinde că luăm măsuri pînă cînd uită prostimea și putem reveni la normal“.

Să nu uit: demonetizare a însemnat, pînă acum, că YouTube încasa toți banii produși. Curat moral, coane Fănică!

Mai știi, poate că YouTube pretinde comportament moral de la utilizatori pentru că de la sine ar fi ridicol s-o facă. De fapt, toată povestea asta, asemeni oricărei povești stîrnite de o corporație, este exclusiv o chestiune de bani. Pentru că timpul irosit privind reclame înseamnă bani.

„Bine, dar te poți abona la YouTube Premium și nu mai ai reclame!“

Așa e. În România, un abonament e 26 de lei. Bine, el poate fi și mai puțin dacă folosiți un VPN bun prieten cu un server din Turcia, Argentina sau India, unde prețurile sînt și mai somaleze. Sigur, sună vag incorect, dar numai dacă faceți acest lucru din considerente economice. Dacă, însă, folosiți același VPN pentru că, în adîncul sufletului, vă simțiți de fapt un turc, un argentinian sau un indian prins într-un corp de român, aveți fiecare dreptul moral să faceți acest lucru.

„De acord, merge și Premium dacă vrei pe smart TV sau pe telefon…“ Bine, pe telefon există oameni răi cu suflet rău care instalează Brave (browser făcut pe șasiu de Chrome) care păzește contra reclamelor și are simpatica opțiune de-a continua să cînte în background, cînd ecranul este închis și telefonul în buzunar. Să le fie rușine, sper că voi să nu faceți la fel!

Reclama este sufletul neexorcizat al comerțului

Dar de unde această ură viscerală împotriva reclamelor?

(acum niște ani)

–Salut, utilizator, uite o reclamă peste care poți trece peste 3 secunde, pusă la începutul unui clip de 20 de minute.

–Sigur, YouTube, nu sînt absurd, înțeleg că trebuie să cîștigi bani din ceva.

–Super, atunci uite două reclame în loc de una.

–Bine, nu e dramă.

–La un clip de 10 minute.

–Alright, acum lasă-mă să mă uit.

–De fapt, știi ce? Uite două calupuri, unul la început și unul la mijloc.

–Bă, e un clip de 5 minute, las-o naibii.

–Și uneori o să fie reclame pe care trebuie să le vezi integral.

–Băi, exagerezi.

–De fapt, știi ce? Uite o manea din genul jegos pusă în timp ce te uiți la Baby Shark.

–FMM!

–Hei, dacă nu-ți convine poți să cumperi YouTube Premium! Nu sună bine oferta noastră? Hei, utilizator, de ce folosești expresii vulgare și licențioase? Noi facem fix ca Netflix: identificăm o problemă pe piață și oferim o soluție!

–Netflix nu a creat și agravat singur problema la care oferea rezolvare prin serviciul de streaming.

–Ha-ha, ce drăguț, credeai că ne refeream la Netflix atunci. Nu, naivule, noi ne referim la Netflix acum.

De ce s-a panicat toată lumea?

„Pentru că acum YouTube și Big Brother-ul său, Google, au toate resursele necesare ca să detecteze, blocheze și exorcizeze orice soi de adblocker de pe interfața pămîntului!“ Și americanii aveau toate resursele să facă același lucru cu talibanii din Afganistan.

Și Facebook – alt Behemot cu resurse inepuizabile la dispoziție – reușise într-o bună măsură să-și treacă reclama de straja adblocker-ului. Așa mi-a zis un prieten, pentru că eu nu folosesc adblocker :). Și uite așa, mi-a zis același prieten, a apărut FB Purity, extensia care curăță feed-ul ca un detergent ieftin și isteț, ea fiind gratuită.

De fapt, lupta contra extensiilor antireclamă va fi foarte probabil foarte hazlie, mai ales dacă vă amuză spumele unei tabere sau ale alteia. YouTube face update și bate adblocker-ul? Super, face și adblocker-ul un update și toată lumea e fericită. Se supără Google și alungă adblocker-ele din Chrome Play Store? Va fi luat din altă parte. E blocat asemenea cod la nivel de chromium (găsit în ADN-ul Chrome, Microsoft Edge sau Brave)? Trece lumea în masă pe Firefox. Sigur, într-o lume ideală cu găini sferice în vid, oamenii ar trebui să se rușineze de lipsa lor de moralitate, la fel cum și companiile n-ar fi niște entități capabile de orice măgărie pentru profit. Dar cum nu e cazul, rămînem la vorba lu’ nea Tucidide: „The strong do what they can and the weak suffer what they must“.