Nici măcar o singură publicație, nici măcar o singură televiziune din România – nici cea națională și publică – nu are oameni trimiși permanent la toate punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și România. La cele deschise, care funcționează astăzi. Asta este starea presei de azi în țara noastră. Nu mai există nici măcar o singură redacție cu un buget suficient pentru a acoperi patru-cinci puncte cu echipe dedicate. Datorăm asta declinului economic al presei, faptului că, practic, doar o mână de oameni mai produc astăzi conținut original în media românească, puzderia de site-uri existente nefăcând decât să fure conținutul creat de ceilalți, să-l indexeze bine pe Google și să-l transforme în bani nemunciți.
În schimb, este plin Internetul de ziariști din fundul curții. Care nu sunt, de fapt, ziariști, nu oferă nimic din ceea ce poate face un ziarist, dar pretind că la ei se găsește pachetul complet. În realitate, acești cetățeni care și-au descoperit valențe informative în ultimii ani nu sunt decât niște gropi în care îndeasă ei înșiși toate resturile împuțite ale online-ului. Și îndeasă, îndeasă, până când se umplu și dau pe-afară, maculând tot ce este în jur.
Se agită, caută, preiau cele mai mari tâmpenii și le răspândesc mai departe ca pe niște adevăruri incontestabile, deși, mereu, este vorba despre niște minciuni colosale. E nevoie de o lipsă enormă de orice – discernământ, creier, empatie, omenie – pentru a te apuca să cauți pe Internet imagini care, chipurile, arată că în Ucraina nu se întâmplă nimic. Este de o ticăloșie fără margini să te apuci să spui că ucrainenii care trec frontiera, disperați, nu au nevoie de nimic, pentru că se duc în hoteluri de 5 stele și sunt plini de bani.
O mare parte a societății noastre își ia informațiile, astăzi, din astfel de surse. Se uită la un live de-al lui George Simion și îi văd ăluia mutra înfloritoare timp de zeci de minute, după care trag concluzia că totul este bine pe pământ. Simion, Șoșoacă și înaintea lor Chichirău și alții asemeni au făcut școală. Orice posesor de telefon mobil se transformă în emițător de informații pe care unii le cred, în ciuda oricăror evidențe. Nici măcar nu se chinuie vreunul să se deplaseze la vreo graniță. Stau în casă sau naiba știe pe unde și ne povestesc cum sursele lor le-au spus ce mare comicărie este, de fapt, tragedia poporului ucrainean.
O ură mocnită, alimentată cu frustrări colosale, fermentează în aceste haznale ambulante care populează, uneori predominant, Internetul. E grotesc și îngrijorător că ceea ce fermentează mai și explodează taman în momentele cele mai grele, împroșcând totul în jur, pe o suprafață egală cu cea a țării.
E nevoie rapidă de o vidanjare morală amplă. Nu azi, nu mâine, că suntem ocupați, dar când s-o termina și asta, poate ne facem timp să facem curat și să plantăm gazon deasupra. Pentru că trebuie să ne pese dacă vom rămâne în istorie ca barbari, dar și mai mult trebuie să ne pese dacă vom accepta să lăsăm mereu în urma noastră un inconfundabil miros de căcat.
7 vizualizări
