4 septembrie 1916. Divizia 1 Infanterie bulgară și brigada germană Bode împresurau două divizii de infanterie ale armatei române. Începea lupta de la Arabagi, o luptă mică și uitată, dusă pe podișul dezolant al Dobrogei, dar crîncenă. Nemții încercau să străpungă liniile române și să surprindă din flanc retragerea armatei regale spre Moldova, așa că generalii Socec și Eremia Grigorescu încercau să le facă față și să cîștige timpul cerut de Marele Cartier General.
Numai că artileria făurită în uzinele Krupp a distrus speranța unei rezistențe îndelungate. După cinci ore de bombardament, cele două divizii ale noastre, care începuseră lupta pe o miriște, s-au trezit dispuse pe un aliniament muntos. Obuzele săpaseră prăpăstii, ridicaseră piscuri de pămînt și spulberaseră, odată cu cîteva batalioane de soldați, speranțele oricărei rezistențe. Așa că, atunci cînd trupele inamice au început să înainteze sub acoperirea tirului de mitralieră și a mortierelor, românii se săturaseră de război.
Atunci s-a ridicat din mijlocul lor, dintr-o groapă de obuz în care se adăpostiseră un pluton de cavalerie și o baterie de tun, generalul Nicolae Rujinschi, născut în urmă cu 52 de ani și pregătit în școlile militare exact pentru acel moment. Învăluit în fumul exploziilor și în aura de erou, cu mustața fluturîndu-i în vînt, Rujinschi a luat carabina unui soldat căzut, „s-a pus în fruntea luptătorilor ce a putut să adune dinprejur și a contraatacat pe inamic respingându-l”.
Mica cruce cu baretă care i-a fost aninată în piept, un an mai tîrziu, n-a putut povesti niciodată gloria acelei zile. Generalul Rujinschi a condus infanteria română într-un asalt nemaivăzut pînă atunci. Ostașii și-au urmat comandantul prin focul intens de artilerie, ocolind gheizerele de pămînt ridicate de obuze și adăpostindu-se în găurile de bombă, dar continuînd să alerge, ca mînați de o patimă a morții, spre liniile inamice. Au căzut mulți, dar și mai mulți au ajuns peste pozițiile bulgaro-germane. S-a luptat corp la corp, la baionetă, s-a tras de la șold, s-au folosit lopățica de infanterie, grenada, patul armei. Generalul a luptat cot la cot cu trupa, îmbărbătînd-o și alergînd în fruntea ei, reușind, printr-un miracol, să treacă printre gloanțe. Încleștarea cu românii i-a făcut pe nemți să dea înapoi, să se replieze pe întregul front și apoi să se retragă pe un aliniament mai vechi, lăsînd pe cîmpul de luptă cadavrul unei victorii pe care o crezuseră ușoară.
Generalul Rujinschi s-a mai distins în luptele de la Mărăști, în 1917, și a murit în patul său, la 92 de ani, cu Ordinul „Mihai Viteazul” pe veston.
2.446 de vizualizări
