Magicianul

Tînărul misterios făcu un semn scurt din mîini și aerul pocni de la electricitatea care i se scurgea prin vîrful degetelor. Obediente, ușile masive de metal se deschiseră și de data asta cu un pufnit pneumatic sec. Apoi jocul se reluă și porțile se închiseră, controlate de aceeași forța supranaturală care se ascundea în cortexul băiatului și care i se prelingea prin nervi, prin sînge și prin limfă, de fiecare dată cînd își împreuna și își îndepărta brațele în fața unei uși închise. Dar, fără îndoială, adevăratul scop al băiatului nu era să închidă și să deschidă uși. Asta putea să facă oricînd. O mai făcuse de mii de ori. Nu, scopul lui era mult mai înalt, cam 1,75 m de înalt, cu părul verde pe o parte și blugii sfîșiați pe buci. Adevăratul scop al magicianului era să-i deschidă ei poarta. Dar deocamdată fata îl privea neimpresionată, făcînd în continuare baloane roz din gumă de mestecat. Băiatul prinse dezinteresul cu coada ochiului și puțin din el muri în clipa aia. Tocmai conjurase o bună parte din forțele universului ca să deschidă o ușă și pițipoanca asta fițoasă nici măcar nu clipise. Cu încrederea redobîndită și forțele refăcute după ultimul truc, magicianul ușilor își șterse picătura de sudoare de pe frunte și hotărî să încerce din nou. O să deschidă din nou ușile folosindu-se de puterile lui telekinetice. Doar că de data asta o să le deschidă atît de frumos, de repede și de eficient încît indolenta o să rămînă cu gura căscată și cu picioarele desfăcute. Mușchii i se încordară. Dinții i se strînseră. Ochii i se mijiră pe jumătate. Întreg corpul îi fu cuprins de un tremur ciudat, o rezonanță care îl făcea să intre în armonie cu energiile pămîntului. Mîinile i se îndepărtară ușor și la fel făcură și ușile. Reușise din nou, dar oare chiar reușise? Plin de speranță, se uită spre fata cu păr verde care însă îl privea la fel de plictisită. Apoi zîna deschise gura: „Serios? Chiar ai de gînd să faci prostia asta de fiecare dată cînd se închid și se deschid ușile vagonului, la fiecare stație de-aici pînă-n Pipera? Ce-ai? Nu ești sănătos la cap?”. Tînărul magician, rușinat, își lăsă capul în jos și tot vagonul de metrou îi simți rușinea. Magia care să-l scape de virginitate eșuase din nou, urma stația „Tot n-am prietenă”, cu peronul pe partea stîngă.