„Da, nu sînteți un guvern de idioți!” repetă umbra neagră pășind ușor spre mijlocul încăperii și privind de sub gluga-i sinistră cum întregul cabinet începe discret să tremure. Singură, Raluca Turcan își păstră calmul. Luă cu un gest ușor, felin, pălăria de premier de pe masă și o puse înapoi pe capul lui Ludovic I fără ca măcar un clinchet de clopoței să sfarme liniștea. „Ești premierul, poți să înfrunți marele M fără teamă”, îi susură ea lui Șică. Apoi se retrase sfioasă în spatele tronului, de unde îi făcu umbrei semne disperate: „Blegul ăsta se crede șeful, pe el să-l iei!”.
Umbra păru s-o ignore, preocupată mai mult să-și ducă ideea la capăt. „Idioții pot fi savuroși în neghiobia lor. Voi…” – se opri un moment și mătură camera cu privirea –, „voi sînteți întruchiparea gustului de bilă. Mai ales tu, creatura numită Gollum. Adu-mi jilțul tău să-mi odihnesc ciolanele. Și apoi lipsăști din fața mea.” „Rămîi la ușă, poate vrea cineva țigări”, interveni Șică. „Și tampoane”, adaugă el, după ce Turcan îi susură discret în ureche, din nou fără să stîrnească vreun clinchet.
„De la Oliver Twist încoace n-am văzut asemenea talent nativ”, mormăi umbra ca pentru sine. Apoi reveni: „Gollum, aport jilț!”. Dar Gollum, pardon, Cîțu nu se mișcă. Vînăt la față de parcă toți românii îl strîngeau simultan de gît pentru măgăria făcută leului, vistiernicul răbufni plin de furie: „Cine ești tu să-mi vorbești așa? Eu sînt finanțist din familie de finanțiști, se poate verifica!”. „De asta ai și acum în portmoneu ziare tăiate pe dimensiuni de mărci și dolari? De asta îți place să stai mereu la colțul străzii?”, întrebă Ludovic naiv. Nimeni nu se sinchisi să-i răspundă.
Umbra însă își îndulci tonul. „Uite, dacă ești băiat bun și aduci jilțul aici, îți voi da un inel fermecat. Vrei inelul? Hai, băiete, vrei inelul?” Vistiernicul ar fi dat din coadă auzind asemenea vorbe mieroase, dar nu mai avea suficient păr pentru așa ceva. Aduse însă supus jilțul. Umbra se așeză domol, îl mîngîie pe cap ca un stăpîn bun ce se afla și apoi scormoni într-un buzunar misterios al mantiei ce-l înconjura și aruncă pe covor inelul promis. „Și acum, să trecem la lucruri serioase”, spuse cu o voce care le dădu fiori tuturor. Groaza îi luase în stăpînire și nici măcar rugile către icoana făcătoare de guverne a lui Klaus nu păreau să ajute.
Singur, Cîțu, netulburat, se juca pe covor cu un bănuț găurit.
1.897 de vizualizări
