– A scris cineva „tărie“? întrebă din nou capul lui Băsescu, dar nici de data asta nu-i răspunse nimeni. Cu toții se holbau uimiți: cum putea un cap să apară așa, din neant? Cum putea să plutească? Și de ce o făcea pe două cărări?
– Traiane, iar ai un episod cînd te crezi Maria Antoaneta? întrebă Turcan cu experiența uneia care urmărise liberalismul pînă în pînzele lui cele mai portocalii. Știi, chelnerul ăla din Lehliu chiar glumea cînd ți-a zis „Dacă n-ai spirt, bea cozonac!“.
– Tanti Ralu, ce înseamnă asta? întrebă Ludovic II scoțînd curajos capul de sub fusta lui Turcan.
– Înseamnă că într-una din camerele acestui viloi bîntuit se află un corp prins într-o rochie cu crinolină, ale cărui mîini caută cu disperare șlițul, explică Turcan. Dar unde anume, mă întreb…
Nu apucă însă să-și termine gîndul că un țipăt de groază sfîșie atmosfera. Era ceva unic, un sunet inimitabil, între iepure isteric și măgar depravat, aflat în chinurile unei crize de gonoree.
– E Gollum! strigară simultan Ludovic II și Turcan. Pardon, Cîțu! reveniră ei tot simultan.
– Repede, săriră și ceilalți miniștri cuprinși de îngrijorare, nu e nici o clipă de pierdut! SĂ NE SCĂPĂM PIEILE!
– Adică fiecare să se scape pe sine? întrebă cu dispreț amorașul cu haloul pe cornițe.
– Ba, pardon, asta am făcut deja cînd am auzit strigătul, îl corectă Violeta.
– Ba eu am făcut asta de cînd am văzut capul lui Cel-Ce-Se-Face-Muci! o corectă Anisie.
– Ba eu continui să fac, din loialitate! interveni umed de emoție Predoiu.
În zăpăceala generală, capul lui Băsescu se lăsă ca un epolet pe umărul lui Ludovic II și, după cîțiva de „Șșșșșșșșică…“ necesari pentru a calibra limba care stătea ca pluta, începu să șușotească extrem de conspirativ. Nimeni nu părea însă să observe.
– Dragi colegi! grăi deodată Mandolinianul. Stătea între ei cu fruntea ridicată și cu privirea aruncată în depărtări. Ăsta e momentul să fim uniți! Dacă vom strînge rîndurile, vom birui orice amenințare, fie ea PSD, sau populația, sau chiar un bărbat fără cap în rochie! La luptă, deci! Să vadă toți că unul e Ludovic II!
– Mă, tu ești nebun? îi dădu Turcan un ghiont. O viață întreagă ai venerat viermele pentru coloana lui vertebrală și acum te-a apucat curajul? Vrei să ne omori pe toți?
– Taci, femeie, că nu pricepi! îi tăie vorba Șică. Mi-a explicat capul lui Traian. Dacă pedeapsa mea e să fiu înconjurat de impostură, atunci țipătul e fals, pericolul e fals, iar eu pot fi cel mai mare impostor din lume pretinzînd că am curaj și viziune!
– În sfîrșit, ai și tu un cap deștept! îi dădu dreptate Turcan.
1.348 de vizualizări
